Editia print: Dorin Stef, Istoria folcloristicii maramuresene. Bibliografia generala a etnografiei si folclorului maramuresean, Editura Ethnologica, Seria Cultura Traditionala, Baia Mare, 2006 (ISBN (10) 973-87117-9-7; (13) 978-973-87117-9-2)

ct_08_coperta_fata

http://ro.wikisource.org/wiki/Istoria_folcloristicii_maramureşene http://www.cartiaz.ro/index.php?option=cat&id=0&pag=1&var=all http://cultura-traditionala.ro/?act=istoria_folcloristicii_maramuresene Cronici: http://www.emm.ro/Stiri/1900/Dorin-Stef-desparte-apele-folcloristicii-maramuresene

I. Primele atestari documentare

■ Secolul al XVII-lea. Codicele Petrovay (1672)

Preocupari razlete sau accidentale privind consemnarea unor productii fol­clorice românesti (cântece, legende sau poezii poluare) s-au semnalat inca din se­­colul al XVII-lea. Astfel, Ovidiu Bârlea atrage atentia asupra unui codice ma­nu­scris cu un cu­prins miscelaneu, scris pe la 1652 de un oarecare Ioan Caioni(1629-1687), in timp ce exegetii maramureseni propun ca reper anul 1672, data la care a fost redactat Codicele Petrovay.

Nicolae Petrovay (c.1650-1723) a fost un carturar originar din Mara­mu­res, fiu al preotului Stefan Petrovay. In 1685, documentele il mentioneaza ca asesor si jude in comitatul Maramures. In perioada aprilie 1671- ianuarie 1672, N. Petrovay a co­piat, cu litere latine si ortografie maghiara, Codicele care ii poarta numele. Ma­nus­crisul se afla la Biblioteca Academiei Române, filiala Cluj-Napoca “si este in perfecta stare”. Codicele contine cântece istorice care au la baza un cantio de a­more, compus de un preot maghiar, la Sibiu, in 1660 (al carui prototip s-a pastrat in Codicele Mátray si Codicele Vásárhelyi, colectii de cântece ungu­resti). Insa, pe foaia numarul 135, se pot citi o poezie de dragoste, rugaciunea Tatal Nostru si un frag­ment de poezie populara. Cât priveste autenticitatea acestui ultim fragment, pa­rerile sunt impartite.

Codicele a fost descoperit de filologul si folcloristul Gheorghe Alexici (1864-1936), profesor universitar de limba româna la Budapesta, in timp ce a cerce­tat co­lec­tia de manuscrise a bibliotecii fostului gimnaziu calvin din Cluj. In studiul publicat in Revista pentru istorie, arheologie sI filologie (1913), Gh. Alexici este de parere ca versurile ce urmeaza dupa rugaciune (“Ci-unde-ti cat in fata / Fata dalbeneata / Inima ma invata / Cum sa-ti fac viata / Sara dimineata”) sunt de factura populara: “…poezia româneasca din Codicele de Petrova nu e numai cel mai vechi cântec de dragoste cunoscut al nostru, ci totodata si cea mai veche traducere artistica din literatura româna. Trebuie precizat faptul ca cele trei texte românesti din Codicele de Petrova mai au un merit, sunt primele scrieri românesti cu litere latine din cultura româna.

In schimb, N. Draganu (1927) este de parere ca versurile analizate de Gh. Alexici nu vin “de-a dreptul din popor”, iar carturarul din Petrova a fost doar copistul lor, dupa ce le-a cunoscut ca si cântece de lume. Alexandru Filipascu (1940) si N. Albu (1944) au gasit de cuviinta sa-l numeasca pe N. Petrovay drept “harnicul culegator de poezii populare”.

In studiul introductiv la Colectia Pauleti, folcloristul Ion Muslea (1962) fa­ce câteva observatii asupra Codicelui de la Petrova: “In ce priveste poezia lirica, pre­ci­zam ca Gheorghe Alexici aminteste de un cântec popular dintr-un caiet de la 1672, notat de un nobil maramuresean. El exista intr-adevar, dar e vorba mai degraba de un cântec cult, in maniera populara”, definindu-l ca pe un “madrigal rus­tic”. In aceeasi tabara se situeaza si Ovidiu Papadima (1965) apreciind ca prin “struc­tura lor strofica si ritmica”, textul carturarului maramuresean se apropie de cele cuprinse in volu­mul Cântece câmpenesti cu glasuri românesti din 1678.

Teoria formulata de N. Draganu si O. Papadima este reluata de Dumitru Pop (1970) intr-o formula mult mai categorica. Exegetul maramuresean considera ca afirmatia potrivit careia N. Petrovay ar fi fost un culegator de poezii populare “este fara indoiala gresita”.

Polemica nu se opreste aici, deoarece la Sesiunea de comunicari stiin­tifice pe teme folclorice de la Sighetu Marmatiei, Vasile Bologa si Ioan Petrovai pre­zinta doua comunicari care transmit acelasi mesaj: “fragmentul citat poate fi socotit drept una dintre primele mentiuni documentare de literatura româneasca de factura populara, dupa notatiile facute de calugarul Ion Caioni”. Profesorul Ioan Petrovai este transant: “Al treilea text românesc din Codice are meritul de a fi primul text fol­cloric din folcloristica româneasca.

■ Secolul al XVIII-lea. Cronicarii moldavi si Scoala Ardeleana

In tumultuosul secol al XVIII-lea, cronicarul Ion Neculce (c.1672-1745), ma­re spatar si sfetnic la curtea domnitorului Dimitrie Cantemir al Moldovei, re­dac­teaza O sama de cuvinte, lucrare pe care Mihail Kogalniceanu (in 1845) si Iorgu Iordan (1955) o vor publica cu titlul de Letopisetul Tarii Moldovei. Istoriile literare consem­nea­za faptul ca Neculce este singurul cronicar care s-a ocupat de cu­le­ge­rea tra­­di­tiilor, pastrate in scris sau oral, in legatura cu diferite personalitati si eve­nimente. Ovidiu Bârlea opineaza ca “Neculce alcatuieste prima colectie de le­gende istorice din fol­cloristica noastra”.

Savantul umanist Dimitrie Cantemir (1673-1723), a avut privilegiul, in tim­pul anilor petrecuti la Poarta Otomana in calitate de ostatic, sa urmeze studii de filo­sofie, logica, istorie, medicina, folclor si limbi straine cu cei mai vestiti profesori ai epo­­cii. Operele sale i-au adus un prestigiu european: Istoria ieroglifica, Istoria cres­terii si descresterii curtii otomane sau Descriptio Moldaviae. Aceasta din urma a fost elaborata intre anii 1714-1717 si este consacrata geografiei, politicii, religiei si inva­ta­mântului din tinutul moldav. “Ceea ce a realizat sCantemirt in Descriptio Moldaviae ramâne o piatra de hotar in analele etnografiei si folcloristicii românesti”. Iar tran­sil­va­neanul Samuil Micu (1745-1806), in lucrarea Scurta cunostinta a istoriei ro­mâ­nilor (1792-1796), introduce la noi notiunea care mai târziu va fi denumita traditie. De altfel, Samuil Micu va activa alaturi de Gheorghe Sincai si Petru Maior in Scoala Ar­de­lea­na.

In aceeasi epoca, florentinul Antonio Maria Del Chiaro, traitor la curtea lui Brâncoveanu, cerceteaza obiceiurile românesti si avanseaza teoria originii dacice a doinei. Insa, in tarile din centrul si apusul continentului, preocuparile pentru folclor sunt mult mai intense, dovada fiind lucrarile publicate de J. Herder (Fragmente Uber die neuere deutsche Literatur – 1767). In viziunea lui, poezia populara, cântecul, este “ar­hiva unui popor”. Pornind de la acest concept, Herder va izbuti sa publice (in 1807) o prima antologie de cântece engleze, germane, sârbo-croate, lituaniene etc. (Stimmen der Volker in Liedern), care s-a bucurat de aprecieri unanime din partea car­turarilor vremii.

In Maramures, sfârsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea coincide cu simple insemnari manuscrise “in corpul unor carti bisericesti; altele ne apar in cuprinsul unor carti de versuri, foarte raspândite in acel timp in intreaga Tran­silvanie”.

II. EPOCA VECHE. 1800 – 1900

Secolul al XIX-lea debuteaza cu o explozie de culegeri de folclor in mai multe tari europene: Achim von Arnim si Clemens Brentano in Germania (Des Knabenwunderhorn, 3 volume, Heidelberg, 1806-1808), Kirsa Danilov in Rusia (Ve­chi cântece rusesti, 1804, editia a doua in 1818), Vuk Karadžić in Serbia (Cintece populare sârbesti, 1814-1815, reeditata la Leipzig, in 1823-1834), Ch. Fauriel in Gre­cia (Chants populaires de la Gréce modern, 2 volume, Paris, 1824-1825) sau Wa­claw Zaleski in Polonia (Liov, 1833). In tarile române abia se nastea generatia pa­soptistilor, care, dupa 1850, va manifesta un vadit interes pentru productiile fol­clo­rice (M. Kogalniceanu, V. Alecsandri, N. Balcescu, C. Negruzzi), iar discipolii lor vor publica primele colectii ample de folclor (Atanasie Marienescu, Petre Ispirescu, B.P. Hasdeu, Simion Florea Marian, G. Dem. Teodorescu).

Copisti maramureseni: Uibardi, Botezat Lupu, D. Ticala, Ioan Koman

In acele vremuri, in catunele si satele maramuresene, “modesti cântareti de biserica, «diecii», au notat cântecele poporului”, dovada, “cele câteva manuscrise pastrate, dintre cele probabil mult mai multe ce s-au pierdut”. Din fericire, preotul si folcloristul Ion Bârlea (1883-1969) a adunat, la inceputul secolului al XIX-lea, 798 de insemnari si documente pe care le-a publicat, cu cheltuiala Ministerului de Instructie Publica, in volumul Insemnari din bisericile Maramuresului. Lucrarea a fost cerce­tata cu de-amanuntul de profesorul Dumitru Pop (1970), care a retinut patru ma­nu­scrise ce prezinta interes din punctul de vedere al istoriei folcloristice locale, datate 1814, 1820, 1821, respectiv 1841-1843.

In 1974, Mihai Dancus, directorul Muzeului Maramuresului din Sighetu Mar­matiei, a intrat in posesia unui caiet redactat intre anii 1799-1824 de catre un preot greco-catolic din Moisei. 12 ani a durat transcrierea textelor din alfabetul chi­ri­lic in cel latin. “O intâmplare fericita ne-a dus la descoperirea unui manuscris pastrat in stare buna de la pagina de titlu pâna la cuprins. Cuprinde 632 de pagini”. Autorul, Koman P. Ioan (n. 30 martie 1774), a fost uns ca preot in 24 iunie 1803. A slujit in Sacel un an si in Sapânta 9 ani; “in anul 1821, 1 martie, am revenit de paroh in Moisei, la neamul meu”. Manuscrisul incepe cu doua colinde de Craciun. “Majo­rita­tea textelor sunt versuri, creatia lui Ioan Koman, dar si multe productiuni populare consemnate (culegeri de folclor)”.

La Institutul de Lingvistica si Istorie Literara din Cluj, se pastreaza un do­cu­ment care prezinta importanta din punct de vedere al istoriei folcloristicii mara­mur­e­se­ne. Este vorba de un manuscris datat 30 noiembrie 1814, descoperit in localitatea Sieu si care cuprinde 60 de “versuri” amprentate de “numeroase elemente folclorice si crâmpeie de veritabila poezie populara”.

Cercetând catastihurile din vechile biserici, Ioan Bârlea a avut sansa sa descopere mai multe insemnari ale preotilor, diecilor sau cantorilor ce contin ele­mente specifice culturii populare. Un prim document este un Octoih, copiat in de­cembrie 1820 de diacul Teodor Uibardi din Sighet. Pe ultimele pagini ale ma­nus­crisului sunt notate prescriptii de medicina empirica populara si sunt descrise mai multe leacuri. “Tot acolo se intâlneste textul colindei Trei crai de la rasarit.

Cantorului Botezat Lupu din Cornesti ii datoram o Carte de versuri alese la prohoade si la mese de veselie si multe feluri de trebi. Pe una din filele caietului apare data 24 iulie 1821. Despre acest manuscris Nicolae Iorga scria in Istoria li­te­raturii românesti (I, 1925) ca este o “culegere maramurasana” ce “cuprinde dupa cât se pare, numai bucati lirice”. Ovidiu Bârlea (1947) face corectura de rigoare: “In rea­li­tate este vorba de un codice miscelaneu, cu cuprins neasteptat de variat, scris numai cu intentia de a-i face alcatuitorului un fel de aide-mémoire”. In lucrarea din 1909, preotul Ion Bârlea reproduce doar 16 rânduri din Bogatu si saracu, men­tio­nând ca “dupa multe versuri, se afla, la capatul cartii” retete de medicina empirica si magica.

Dumitru Pop (1970) considera ca “si mai important pentru continutul sau folcloric este un manuscris din anii 1841-1843 care ne-a fost semnalat de Gh. Dancus“. Caietul are peste 200 de pagini si a fost scris, cu caractere chirilice, de Du­mitru Ticala din Dragomiresti. Din alte surse aflam ca Ticala a deprins arta ca­ligrafica, alaturi de cântecele de strana, de la diacul Ioan Rosca din Glod. Pe par­cur­sul a doi ani a notat intr-un caiet cântece lumesti, versuri la morti, cântece re­li­gi­oase si istorice.

Exegetii sunt de parere ca, la inceputul secolului al XIX-lea, manuscrisele de acest gen “suplineau aproape in intregime cartea de literatura beletristica tiparita mai târziu”. In consecinta, numarul acestor caiete trebuie sa fi fost mult mai mare.

1869. Orientul. Ionita Badescu / S. Botezanu (Familia). Dupa revolutia pa­soptista, ideile de independenta si unitate nationala isi fac simtita prezenta in toate domeniile. Deschiderea culturii românesti spre Occident va avea un rol benefic, iar carturarii autohtoni descopera cu surprindere literatura populara. Cel care a intuit primul adevarata di­mensiune a folclorului a fost Vasile Alecsandri (1821-1890), care va juca “un rol de adevarat ctitor prin influenta covâr­sitoare in acest domeniu”. In 1852, vede lumina tiparului brosura Poezii populare – Balade (Cântice batrânesti). Aceasta contine doar 17 balade, printre care Miorita, Toma Alimos si Mihu Copilul.

In ciuda proportiilor modeste ale lucrarii si a prejudecatii ca astfel de pro­ductiuni promoveaza “poezia colibelor”, volumul lui Alecsandri a stârnit interes in mediile intelectualilor români. Astfel, Atanasie M. Marienescu (1830-1915) isi pro­pune sa realizeze in Transilvania “ceea ce facuse Alecsandri in Moldova”, motiv pentru care cere sprijinul carturarilor satesti. In 1859, Marienescu izbuteste sa publice, la Pesta, doua brosuri (144 p. si 175 p.) intitulate Poesia Populara. Balade culese si corese de…. Doi ani mai târziu, lucrarile vor fi reeditate la Bucuresti.

Dar adevarata borna in istoria folcloristicii românesti este anul 1866, când Vasile Alecsandri publica Poezii populare ale românilor: “Un volum masiv de 425 de pagini, culese cu litera fina pe o hârtie aproape pergamoida, sugera in primul rând trainicie, permanenta, chiar ostentatie. Era doar tezaurul unui popor care se ridica impetuos pentru a-si revendica locul ce-i revenea potrivit trecutului sau glorios si insusirilor sale alese”. Dupa acest eveniment, istoria folcloristicii autohtone pa­ra­seste fagasul sinuos al ezitarilor si al ideilor preconcepute. Interesul pentru folclor devine aproape general: iau fiinta cercuri literare, se publica reviste de specialitate noi, iar carturarii, apoi profesorii si inva­tatorii din mediul rural initiaza sau participa la actiuni de culegere a folclorului.

Efectul acestei miscari se va resimti treptat si in Maramures: “Ideea strân­gerii creatiei populare maramuresene isi va face mai intâi loc in capitala României si in centrele culturale din Transilvania. Ea apare in constiinta carturarilor nu atât dato­rita informatiilor ce le aveau despre bogatia si specificul folclorului aces­tui tinut, ci mai ales ca urmare a constiintei rolului ce l-a jucat Maramuresul in istoria poporului nostru”.

In vara anului 1869, Societatea Literara Orientul (infiintata in Bucuresti, la 1 aprilie 1869, din initiativa lui Gr. H. Grandea) stabileste un plan de culegere sis­te­ma­tica a folclorului din toate provinciile românesti. Din acest motiv organizeaza “ex­cur­sii in Dacia” pentru a aduna “tot ce se poate din ceea ce se atinge de literatura poporana: poezii, basme etc.”. Ionita Badescu facea parte din comisia pentru Ar­deal, alaturi de Miron Pompiliu si N.D. Barcianu. In toamna aceluiasi an, I. Ba­des­cu desfasoara prima actiune de culegere a folclorului maramuresean.

Ionita Scipione Badescu (n. 15 mai 1847, localitatea Rastot, judetul Salaj — m. 4 oc­tombrie 1904, Botosani) a urmat liceul din Beius si Universitatea din Buda­pes­ta si Bucuresti; a fost redactor la Trompeta Carpatilor si la Timpul, impreuna cu Mihai Emi­nes­cu, Ion Luca Caragiale si Ioan Slavici. Ulterior investigatiei din Mara­mu­res, a publicat 38 de pro­ductii in Convorbiri literare (21) si alte reviste. O parte au fost citite la Junimea. Dumitru Pop (1970) nu exclude ipoteza ca autorul “dispunea de un material mult mai vast”, din simplul motiv ca s-a recurs la o “selectie estetica destul de severa”. Co­lectia sa cuprinde doar creatii lirice: cântece de dragoste (21), cân­tece de catanie (7), satirice (2), instrainare (1) si de petrecere (7). “Multe dintre ele se situeaza prin­tre cele mai realizate piese ce le cuprind colectiile noastre de folclor”.

In Transilvania, un rol important in actiunea de culegere a folclorului l-a avut revista Familia (Oradea). Indemnurile din paginile publicatiei au gasit ecou prin­tre intelectualii din Ardeal. Astfel, in anul 1869, “maramureseanul S(imeon) Boteza­nu publica in Familia (nr. 5, p. 49-51) articolul Seara de Sânt-Vasiu in Maramures, care fusese citit mai in­tâi la Societatea Petru Maior din Budapesta”.

Primii culegatori maramureseni. O analiza impecabila a contextului in care s-a dezvoltat o miscare folclo­ristica pe teritoriul Maramuresului in a doua parte a secolului al XIX-lea, a fost rea­li­zata de Dumitru Pop.

Infiintarea, la 5 februarie 1861, a Asociatiunii pentru cultura poporului ro­mân din Maramures, va deveni un moment decisiv in istoria invatamântului, a fol­cloristicii si a culturii in general din aceasta regiune a tarii. Sub auspiciile Aso­ci­a­tiunii, isi deschide portile la Sighet, in toamna anului 1862, Preparandia ro­mâna, care avea principala misie “sa formeze cadrele de invatatori necesare scolilor din Ma­ramures“. Preparandia a avut, din pacate, o existenta scurta, insa din rândurile ce­lor 120 de invatatori pe care i-a dat s-au recrutat o seama de carturari insemnati, printre care si câtiva dintre reprezentantii primei generatii de culegatori locali ai fol­clo­rului mara­muresean. Dupa inchiderea Preparandiei, o seama de tineri din Mara­mures s-au in­dreptat spre scolile din Nasaud, Gherla, Blaj, Beius si Oradea.

1871. Teodor Michnea / A.P. Alexi. Contextul politic si greutatile materiale au determinat inchiderea Preparandiei române de la Sighet in 1871. Anul coincide cu debutul publicistic a lui Teodor Michnea, unul din absolventii Preparandiei, intors “docent” (invatator) in satul de bastina (Valea Stejarului). In perioada 1871-1879, Mich­nea a trimis spre publicare 53 de productii (cele mai multe fiind strigaturi) revis­telor Familia si Sezatoarea. Tot revista Familia (nr. 7, p. 498) publica, in 1871, 7 tex­te de Doine si hore populare (din tinutul Cetatii de Piatra) datorate lui A.P. Alexi. “Fap­tul nu este deloc intâmplator, gândindu-ne ca numai cu doi ani in urma s-a tinut la Somcuta Mare adunarea generala a ASTREI, unde Iosif Vulcan rosteste pateticul discurs «Poporul român in poezia sa», prin care redactorul revistei Familia in­deam­na la culegerea productiilor populare in maniera lui V. Alecsandri”

Intre timp, la Bucuresti, se pregatesc pentru tipar marile colectii de folclor. In 1872, Petre Ispirescu (1830-1887) publica prima parte a colectiei de basme Le­gende si basmele românilor. Ghicitori si proverburi (cu o Introducere de B.P. Has­deu). Partea a doua va aparea in anii 1874 si 1876. In opinia exegetului Ovidiu Bâr­lea, cu­legerea de basme a lui Ispirescu “a avut la noi intrucâtva un rol similar cu co­lectia fratilor Grimm…”.

1878. Grigore Balint / Ilie Pop. In anul in care B.P. Hasdeu (1838-1907) di­fu­za, prin grija Ministerului Invatamântului, primul sau chestionar (400 de intrebari pe tema Obiceiurile juridice ale poporului român. Programa), maramureseanul Grigore Balint publica patru texte in revista Sezatoarea (IV, 1878, nr. 9, p. 69). In ciuda contributiei modeste, G. Balint se anunta “un culegator corect si exigent in alegerea poeziilor”. Mult mai prolific se dovedeste a fi invatatorul Ilie Pop din Somcuta Mare, care trimite la revista Transilvania (nr. 11, 1878, p. 171-172) articolul Cetatea de Pia­tra (Chioar). In acelasi an, publica in revista Sezatoarea (nr. 4, 1878, p. 65), Doine din giurul Somcutei Mari, patru texte lirice, iar in colectia Cartile sateanului român (nr, 3, 1878, p. 181 si 210) gasim, sub numele aceluiasi culegator, trei Doine poporale (insa unul dintre texte pare o improvizatie dupa modelul popular) si o doina a ostasului. Activitatea folclorica a lui Ilie Pop se va intinde pe parcursul a patru ani, pâna in 1882, in acest interval publicând in Sezatoarea (supliment al revistei Familia din Ora­­dea) si in revista Amicul familiei (editata de Nicolae Fekete Negrutiu la Gherla) mai multe productii cu caracter popular: strigaturi, legende, povesti si consideratii des­pre sarbatorile Craciunului, ale Pastilor, despre Sâmbata lui Lazar, despre Florii si despre Jocurile de copii. Ilie Pop a devenit, dupa 1880, principalul informator din zona pentru folcloristul Simion Florea Marian.

1879. T. Margineanu. Preot in Valeni, membru “partinitor” al Asociatiunii, T. Margineanu a semnat in revista Familia (XV (1879), nr. 25, p. 169) articolul Din Ma­­ra­mures (Semne rele- investigatiune, o datina din Dumineca Floriilor).

Folcloristica stiintifica româneasca incepe o data cu Bogdan Petriceicu Has­­deu, “el fiind cel care a faurit marca cercetarii si i-a jalonat caile ce trebuiau des­chi­se”. Acesta publica in anul 1880 volumul Cartile poporane ale românilor in se­co­lul XIV in legatura cu literatura poporana cea nescrisa.

1884. Colectie lapuseana in manuscris. Un descendent al familiei Pasca din Lapus intocmeste, in 1884, un caiet de poezii populare. Colectia a ramas in ma­nuscris si este pastrata la Arhivele Statului Baia Mare. In 1981, directorul acestei institutii, profesorul Vasile Capâlnean, a publicat din acest caiet o varianta a baladei Gruia lui Novac, sub titlul Gruia si ta(ta) Novac. “Spre deosebire de variantele cunoscute, publicate in marile colectii de-a lungul anilor, care numara intre 340-430 de versuri, varianta lapuseana a baladei se compune din 508 versuri, fiind deci cea mai lunga, motiv pentru care ar putea prezenta interes atât pentru specialisti, cât si pen­tru iubitorii de literatura populara româneasca”, noteaza V. Capâlneanu. Mo­men­tul co­incide cu difuzarea de catre B.P. Hasdeu a celui de-al doilea chestionar, numit Pro­gram pentru adunarea datelor privitoare la limba româna (1884).

In timp ce invatatorii si preotii maramureseni faceau pasi timizi in cule­ge­rea de productii folclorice, in alte regiuni ale tarii se publica tomuri masive de folclor si chiar studii de specialitate. In 1885, Ion Micu Moldovan (1833-1915) publica o im­pre­sionanta colectie ce cuprinde aproximativ 4000 de texte, majoritatea doine, cântece si strigaturi: Doine si strigaturi din Ardeal. Tot in 1885, elevul lui Hasdeu, G. Dem Teodorescu (1849-1900) impresioneaza prin monumentala lucrare Poezii po­pu­­lare române (Bucuresti, 1885, p. 719).

Un an mai târziu, Simeon Florea Marian (1847-1907) deschide seria mo­no­grafiilor cu lucrarea Descântecele poporane române (Suceava, 1886, 352 p.). S. Fl. Marian este autorul “unei impresionante opere folclorice si etnografice, in care cultura populara e cercetata – monografic, analitic-descriptiv si morfologic – pentru prima data aproape in toate compartimentele ei”. Tot in 1886, B.P. Hasdeu incepe pu­blicarea masivei opere Etymologicum Magnum Romaniae (Bucuresti, 1886-1898, 3252 p + Addenda). Hasdeu a adus in folcloristica “o contributie capitala, teoretica, mai cu seama despre metodologia cercetarii – si organizatorica, el fiind promotorul celei mai intinse actiuni de culegere si de infatisare a intregului patrimoniu po­pular”.

1886/1887. Florian Danciu. Un culegator prolific al folclorului mara­mu­re­sean s-a dovedit a fi Florian Danciu. Acesta a publicat 57 de texte in revista Familia si ziarul Gazeta poporului, in anii 1886 si 1887. Din pacate, aceste performante sunt neinsemnate in raport cu operele ce se publicau la Bucuresti de catre B.P. Has­deu, G. Dem. Teodorescu sau Simeon Fl. Marian. Contextul social politic amen­da stradaniile intelectualilor maramureseni de a injgheba o miscare culturala in re­giune.

1887/1888. Gavril Timis / Ioana Bonatiu / Simion Sabo / Emil Bran. Mem­bru activ al Asociatiunii, G. Timis s-a remarcat prin initierea unui sistem de tran­scri­ere a graiului popular. Mai târziu, Gh. Alexici va generaliza, in notarea textelor populare (majoritatea culese din Transilvania) un sistem de transcriere fonetica. In pe­rioada efectuarii studiilor, G. Timis a publicat trei poezii in revista Societatii de lectura Alexi-Sincaiana a Seminarului din Gherla (Steaua Marii, vol. XIX, 1887-1888). Ulterior, a fost profesor in Ocna Sugatag si Sighetu Marmatiei. In aceeasi perioada, in paginile Gazetei Transilvaniei (nr. 50, 1887, p. 91) apar 16 texte sub titlul Strigaturi poporale din Chioar, culese de Ioana Bonatiu. In 1888, in Tribuna, sunt inserate trei balade (O fata amagita, Gheorghita si Blestemul mindrutei), sub care culegatorul Simion Sabo mentioneaza doar “Arghihat. Salagiu”, acesta fiind in realitate numele tradus in limba maghiara a localitatii codrene Arinis.

Un culegator important de folclor de la sfârsitul secolului al XIX-lea a fost Emil Bran (1864-1941). Profesor la Seminarul din Gherla timp de doi ani (1886-1888), apoi preot in localitatile Vagusel, Biusa, Baita de sub Codru si Dragomiresti, Emil Bran a condus mai bine de un deceniu Despartamântul Viseu-Iza al ASTREI. A colaborat la Fântâna Blanduziei, Gutinul, Luminatorul, Tribuna etc. O parte dintre texte au fost culese in 1886, din localitatile Tohat (satul sau natal) si Bârsau, din care mai târziu va publica in ziarul Gutinul si in revista Steaua marii, in 1888. In acelasi an, trimite revistei Tribuna balada Tânguirea nevestei, cu mentiunea ca este culeasa din Remeti-Chioar. In total a cules si a publicat “117 poezii populare interesante prin originalitatea tratarii unor motive frecvente ale poeziei populare tran­silvanene. Oratiile de nunta notate de Bran sunt primele de acest fel culese din judetele Maramures si Salaj. Traduce, impreuna cu Revai Karoli, in limba maghiara, balade populare din colectia lui Tit Bud si Alexandru Tiplea”. Din materialul cules s-a pastrat un caiet-manuscris ce cuprinde 53 de texte, studiate ulterior de prof. Du­mi­tru Pop.

1889. Ioan P. Coman / Gutinul. In cinci numere consecutive ale revistei Fa­­milia din anul 1889, Ioan P. Coman (preot in Salistea, apoi in Viseu de Sus) pu­blica 16 texte: “Nu preciza nici el, asa cum nu au facut-o nici inaintasii sai – in afara de G. Timis – localitatea din care a fost cules materialul, dar explica cuvintele de cir­culatie regionala”. Anul 1889 coincide si cu aparitia primului numar al ziarului Gu­ti­nul, tiparit in Baia Mare, pentru românii din “comitatele Satmar, Salaj, Mara­mu­ras, Ugocea si o parte din Salnoc-Dabâca, in care nu se afla nici o astfel de intre­prin­dere literara româneasca”. Politica editoriala avea in vedere acordarea unor spatii ge­ne­roase productiilor folclorice, dar nu s-a ajuns la formarea unei “scoli” in jurul acestui ziar. Un prim apel adresat cititorilor pentru culegerea folclorului este semnat de Ioan Pop Reteganul, in nr. 3 al ziarului. O alta initiativa apartine preotului Tit Bud: “Re­u­niunea invatatorilor români din Maramures“ si-a luat sarcina de a aduna “intr-un op separat povestile, doinele, vrajiturile si celelalte cântece populare din Mara­mu­ras“, dupa cum precizeaza o nota publicata de ziarul Gutinul. Din pa­cate, proiectul unei culegeri colective de folclor din Maramures se va dovedi iluzoriu, cu atât mai mult cu cât Gutinul isi va sista aparitia un an mai târziu. In meteorica sa existenta, ziarul “a publicat in coloanele sale un numar de 25 de productii populare din Maramures“, datorate unor invatatori si preoti: Basiliu Dobos, Grigoriu Vlad si Petru Mihutiu.

1891/1892. Sieoanul. Ultimul deceniu al secolului al XIX-lea a fost do­mi­nat, fara indoiala, de activitatea titanica a folcloristului Simeon Florea Marian. “Strân­se la un loc, lucrarile lui depasesc ca valoare pe cele ale oricarui etnograf, iar masi­vitatea unora inspaimânta”, scria la un moment dat Ovidiu Bârlea. In 1890, Simeon Fl. Marian publica monografia Nunta la români, studiu istorico-etnografic comparativ (856 p.). Doi ani mai târziu apare Inmormântarea la români, studiu etno­grafic (593 p.), respectiv Nasterea la români (441 p.). In 1893 propune alte doua volume: Satire poporane române (379 p.) si Vraji, farmece si desfaceri (volumul I, Cârnilegile, 1898, respectiv volumul II, Parasimile, 1899). La noi, in Maramures, un anonim invatator din comuna Sieu publica cu pseudonimul Sie sau Sieoanul un numar de 30 de poezii populare (Doine si hore din Maramures), in revista Familia (in 1891-1892).

1894. Petre Dulfu. Scriitor si pedagog, nascut in localitatea Tohat-Ma­ra­mu­res, Petre Dulfu (1856-1953) s-a evidentiat mai degraba prin prelucrarea (in­spi­rata) a unor productii folclorice: Ispravile lui Pacala. Epopee poporala in 24 de cânturi (1894), Gruia lui Novac. Epopee alcatuita din cântecele de vitejie ale po­po­rului român (1913) si Povestea lui Fat Frumos (1919). Iordan Datcu precizeaza ca Petre Dulfu “s-a aflat pe teritoriul folcloristicii o singura data, prin culegerea sa de poezii populare din Cârcei, judetul Salaj, pastrata in manuscris”. De asemenea, a mai intocmit doua antologii de literatura populara, cu caracter umoristic: Din lumea satelor si Snoave.

Petre Dulfu isi merita locul intr-o istorie a folcloristicii maramuresene, chiar daca ar fi sa pomenim numai articolul sau programatic publicat in 1889, in Lumi­na­to­rul: Despre adunarea poeziilor populare, unde le cere culegatorilor de folclor res­pec­tarea riguroasa a autenticitatii creatiilor populare.

In anul in care Petre Dulfu publica prima editie a Ispravilor lui Pacala, Aca­demia Româna premia volumul lui Lazar Saineanu (1859-1934) – Basmele ro­mâne in comparatiune cu legendele antice clasice si in legatura cu basmele po­poa­relor invecinate si ale tuturor popoarelor romanice (1114p.). Corpusul basmelor românesti va fi publicat un an mai târziu, in 1885, concomitent cu un alt corpus, al proverbelor, datorat lui Iuliu A. Zanne (1855-1924). Iar in 1898, Artur Gorovei 1864-1951 scotea de sub tipar un corpus al ghicitorilor. In timp ce la Bucuresti se publicau tomuri in care folclorul era sistematizat, antalogat si grupat in corpusuri tematice, productiile de folclor maramuresene publi­cate pâna la acea vreme nu depaseau 300 de piese si erau risipite in diferite reviste si ziare pe parcursul a patru decenii.

1897. Colectie anonima. Un grupaj de 13 texte, sub titlul Poezii poporale din Maramures, apar in toamna anului 1897 in revista Tribuna poporului (Arad). Co­lectia a fost descoperita de Iordan Datcu, iar textele au fost republicate in Me­moria Ethnologica (Baia Mare, 2005).

Secolul al XIX-lea se incheie, pentru folcloristica Maramuresului, cu lu­crarea lui Ioan Pop ReteganulPintea Viteazul. Traditiuni, legende si schite (Bra­sov, 1898).

Tragând linie si adunând, constatam ca, in ciuda stradaniei tinerilor car­tu­ra­ri maramureseni, inainte de 1900 interesul pentru culegerea productiilor literare cu caracter popular a fost doar sporadic, aproape accidental. Dumitru Pop este de parere ca in aceasta perioada asistam la cristalizarea, in Maramures, “a unei Scoli ardelene intârziate”. Din pacate, nici unul dintre primii culegatori de folclor “nu a reu­sit sa adune cantitatea necesara alcatuirii unui volum” (idem). De notat faptul ca o parte din productii au fost antalogate de profesorul Dumitru Pop si publicate in Fol­cloristica Maramuresului (1970).

EPOCA CLASICA. 1900 – 1950

“Din conspectul global al folcloristicii, cititorul surprinde un contrast intre folcloristica din secolul al XIX-lea, mai cu seama de la inceputurile ei, si cea de dupa 1900, vizibil in entuziasmul fata de folclor, precum si in profilul studiilor ce se in­treprind (…). Dupa 1900, asistam la o racire brusca a pretuirii folclorului. Ca dupa o dezmeticire, acum incep sa iasa la iveala mai cu seama metehnele. Lumea este de­za­magita ca materialele se repeta mereu in colectii, semn vadit ca bogatia, pre­su­pusa initial inepuizabila, nu e nelimitata. Acum apar si detractarii fatisi, unii arborând cu zgomot steagul negarii”, concluzioneaza Ovidiu Bârlea, in Istoria fol­cloristicii ro­mânesti. In ceea ce priveste situatia folcloristicii maramuresene, lucrurile nu stau deloc intocmai, deoarece abia in prima jumatate a secolului al XX-lea asistam la etapa romantica (devenita ulterior clasica) a culegerii productiilor literare din popor. Astfel, in primul deceniu consemnam aparitia colectiilor Alexandru Tiplea (1906) si Tit Bud (1908), iar dupa Marea Unire vad lumina tiparului colectiile Ion Bârlea (1924) si Tache Papahagi (1925), la care se adauga prima lucrare de fol­clor musical din Ma­ra­mures, datorata lui Béla Bartók (1923). Tot in aceasta perioada, au activat in domeniul folcloristicii Pompei Hossu-Longin, Gheorghe Dancus, Andrei Grobei, Titus Biltiu-Dancus si Petre Lenghel-Izanu. Sa mai notam ca infiintarea, in 1930 la Cluj, a Arhivei de Folclor a Academiei Române, condusa de Ion Muslea, va avea ca efect cercetarea, sub aspect folcloric si etnografic, a regiunii Maramures.

1903-1904. Vasile Goja. Prima colectie (risipita in periodice) apartine unui invatator din Desesti, Vasile Goja, care publica 89 de texte in Poporul, foaie eco­no­mica editata la Budapesta, in 18 numere din anul 1903 si in doua numere din anul 1904. Poeziile au caracter eminamente liric (de dor, de urât, de amar, de instrainare etc.). “Admirabila este unitatea colectiei, toate piesele culegerii provenind din aceeasi localitate (Desesti); localitate total absenta din colectiile lui Tiplea si Tit Bud…”. Tex­tele au fost republicate de Iordan Datcu in Memoria Ethnologica (2005).

1906. Alexandru Tiplea. In sedinta din 24 februarie 1906 a Academiei Române, sectiunea literara, studentul maramuresean Alexandru Tiplea (1885-1938) afirma: “O culegere de poe­zii p­opulare din Maramures pâna acum nu s-a facut si nici in alte colectiuni nu s-a publicat in forma in care ele umbla in gura poporului român din acest tinut. Având in vedere lucrul acesta, spre folosul literaturii populare române, am adunat o buna parte a productiunilor literare populare, scrise exact in forma in care se aud, cu dorinta ca ele sa fie publicate daca se vor gasi demne de a fi cunoscute de toti acei ce se intereseaza de frumoasele productiuni poetice ale poporului românesc”. Se pare ca Alexandru Tiplea a convins audienta de vreme ce colectia sa a fost publicata in tomul XXVIII din Analele Academiei Române, Memoriile sectiunii literare din 1906, alaturi de studii semnate de Alexandru Bogdan, Nicolae Iorga, Sextil Puscariu si Tudor Pamfile.

Cele 278 de piese ale colectiei au fost grupate in patru categorii: I. Balade (25), II. Dârlaiuri – de jale (30), de dragoste (125), catanesti (16), chiuituri (37), dâr­laiuri (33), III. Colinde (3), IV. Descântece (9). Glosar. Colectia Poezii populare din Maramures a fost alcatuita in urma expeditiilor din vara anului 1902 (iunie – sep­tembrie), 1903 (iunie – august) si 1905: “Tiplea si-a adunat asadar materialul in plina adolescenta, intre 16 si 20 de ani”, nota Dumitru Pop. Entuziasmat de aceasta reusita, Alexandru Tiplea planuieste o actiune de mare amploare – realizarea unei Monografii a Mara­mu­resului. Nici el si nici altii, pe parcursul a o suta de ani, nu vor izbuti sa duca la bun sfârsit proiectul. Tiplea abandoneaza pasiunea pentru folclor, indreptându-si atentia spre cercetarea istorica.

Dar colectia lui continua sa se impuna nu doar din punct de vedere al pionieratului, ci si a modului exemplar in care a fost realizata (prin indicarea sursei si transcrierea fo­netica a textelor): “Ceea ce sporeste considerabil valoarea colectiei lui Tiplea, asigurându-i un loc de prim rang in istoria culegerilor noastre folclorice, este con­cep­tia stiintifica ce a prezidat alcatuirea ei”.

Alexandru Tiplea s-a nascut in 28 iunie 1885 in localitatea Biserica Alba (Ma­ra­mu­re­sul vechi). A studiat la Sighet (cu ajutorul vicarului Tit Bud) si apoi la Gim­naziul superior greco-catolic din Beius. In 1904, se inscrie la Facultatea de Teologie a Universitatii din Budapesta, iar in 1910 obtine doctoratul in teologie cu teza Vechii episcopi ai Maramuresului. Imbratiseaza cariera didactica, fiind profesor la Liceul gra­niceresc din Nasaud (timp de 14 ani), apoi la catedra de istorie bisericeasca si drept de la Academia teologica din Gherla. Se stinge din viata la 12 ianuarie 1938, la vârsta de 55 de ani.

Colectia lui Tiplea nu a ramas fara ecou: Tit Bud si Ion Bârlea isi in­ten­sifica incursiunile in satele maramuresene in vederea alcatuirii propriilor colectii; et­no­muzicologii Tiberiu Brediceanu si Béla Bartók planuiesc expeditii pentru culegerea folclorului muzical din zona; iar recenziile favorabile despre colectia Tiplea atrageau atentia, pentru prima data, asupra bogatiei si frumusetii folclorului maramuresean. Cro­nicile aparute in Viata româneasca (sub semnatura lui Grigore Pascu), si Lu­ceafarul (Adrian Oltean) au fost secondate de articolul entuziasmant a lui Nicolae Iorga, intitulat Cântecul poporului din Maramures si publicat in Floarea Darurilor: “Maramuresul incepe abia cu darurile sale asa de noua. Fiii tarii sa razbata vaile lui pentru a ni le aduce si altele din tara voievozilor batrâni incepatori de domnie, din tara de stoarcere si pacate de astazi”.

1908. Graiul nostru. Pentru a intâmpina “jubileul de 40 de ani de domnie a M.S. Regele Carol I”, ministru Vladescu i-a insarcinat pe trei membri ai Societatii Filo­logice (I.A. Candrea, Ov. Densusianu si Th. D. Sperantia) sa realizeze o lucrare care “sa dea o icoana a graiului nostru, o colectiune de texte din toate partile locuite de ro­mâni”. In unele regiuni s-au intreprins calatorii de studiu, dar “pentru unele regiuni s-a recurs si la textele tiparite de altii, când oferea garantii de transcriere exacta”. Astfel, in anul 1906, apare la Bucuresti (la Ateliere Grafice Socec &Co), primul vo­lum din Graiul nostru (553 p). Doi ani mai târziu, in 1908, apare volumul doi, in care sunt incluse texte culese din Basarabia, Bucovina, Maramures, Tara Oasului, Tran­sil­vania, Crisana, Banat si Serbia, ilustrând de asemenea graiul istroromânilor, me­glenitilor si aromânilor (218 p). Capitolul Maramures (p. 35-54) cuprinde cinci texte reluate din colectia Alexandru Tiplea (1906): Fata Soarelui, Inelul si naframa, Fata cetinii, Sus la Tara Româneasca si un descântec de izbituri; respectiv 17 texte de factura lirica “comunicate de d-ra Elena Fabian, loc. Barsana”, in total 22 de texte, cu transcriere diacritica.

1908. Tit Bud. A doua colectie de productii folclorice maramuresene i-o da­­­­­toram vicarului Tit Bud (1846-1917), fiind publicata, de asemenea, sub egida pres­­­­tigioasa a Aca­de­miei Române. Tit Bud s-a nascut la 24 decembrie 1846, in lo­ca­li­tatea Sat Sugatag. A urmat studiile secundare la Ungvar si Beius, iar dupa ob­ti­nerea bacalaureatului (1865) isi finalizeaza studiile (teologice) la Gherla. Timp de patru ani a fost preot capelan la Ieud, apoi secretar episcopal, vicenotar, asesor consistorial la Gherla. Revine in Maramures in anul 1880, impunându-se printr-o vasta activitate sociala si culturala: a fost vicepresedinte al Societatii ASTRA din Maramures timp de trei de­cenii (1887-1917) si vicepresedinte al Asociatiunii pentru cultura poporului român din Ma­ra­mures. “Sub ocârmuirea sa s-au zidit in Maramures 22 de scoli satesti, confe­sio­nale si s-a reinfiintat o scoala româneasca la Sighet”.

Preocuparile pentru folclor ale lui Tit Bud dateaza din anul 1872, pe vre­mea când era capelan la Ieud. In aceasta perioada, a trimis spre publicare revistei Familia din Oradea “sapte doine si hore poporale”. Mai târziu, in anul 1889, propune Reuniunii docentilor români din vicariatul Maramuresului, al carui presedinte era, sa se adune cântece populare din aceasta regiune care sa fie publicate ulterior intr-un “op separat”. O parte din invatatori au raspuns acestui apel, astfel incât, dupa mai bine de un deceniu, Tit Bud se afla in posesia unei impresionante colectii insumând circa 800 de texte, majoritatea culese de invatatorul Petru Biltiu Dancus.

Se stie cu certitudine ca “sub egida Reuniunii docentilor nu a aparut ni­cio­data o colectie de folclor din Maramures“. Se mai stie ca multe din cele 352 de texte publicate de Tit Bud in volumul din 1908 (Poezii populare din Maramures) au fost culese de invatatori, chiar daca acest lucru nu se mentioneaza in lucrare. Nu se stie in schimb “ce soarta au avut cele aproximativ 500 de poezii populare care nu au intrat in corpul colectiei lui Bud”.

Vicarul apeleaza la Alexandru Tiplea pentru a primi un raspuns favorabil la cererea adresata Academiei Române in vederea tiparirii unui volum. Demersurile lui Tiplea se dovedesc a fi salutare, de vreme ce Ion Bianu recomanda tiparirea lucrarii si intocmeste raportul necesar, in care mentioneaza: “Culegerea de poezii populare, prezentata spre publicare de Parintele Vicar al Maramuresului, Tit Bud, este un pre­tios material de literatura poporala din acest tinut, din care a fost adunata si cu­le­ge­rea facuta de dl. A. Tiplea, publicata de Academie in 1906”. Textele sunt gru­pate in trei categorii: I. Balade (16), II. Doine (de jale – 31; de dragoste – 65; os­ta­sesti si voi­nicesti – 35; chiuituri – 184), III. Colinde (21). Glosar.

Exegetii nu au fost prea darnici in aprecieri la adresa colectiei Tit Bud. Dumitru Pop considera ca lucrarea nu a reusit sa atinga nivelul stiintific al o­pe­rei lui Tiplea, sub raportul transcrierii textelor si al aparatului critic. Iordan Datcu pre­ci­zeaza ca pregatirea colectiei pentru tipar i-a revenit lui Alexandru Tiplea, “care, ulterior, va marturisi ca textele din colectie au fost «intocmite» , adica prelucrate de Bud”. Cel mai vehement s-a dovedit a fi Ovidiu Bârlea, afirmând ca volumul “repre­zinta un vadit regres sub toate aspectele”. “Afirmatia, valabila in liniile ei generale, trebuie privita cu grija”, a replicat prof. Dumitru Pop. “Mai intâi de toate e necesar sa tinem seama de faptul ca antologia lui Tit Bud este posterioara celei lui Tiplea numai ca act editorial, nu si ca operatie de culegere a textelor. Având de-a face cu anumite limite inregistrate in actiunea de adunare a poeziilor populare – ceea ce s-a produs inaintea actiunii de culegere intreprinse de Tiplea – nu putem vorbi de un «regres», ci de un progres realizat de acesta din urma”.

1909. Ion Bârlea. Folcloristul Ion Bârlea (1883-1969) incepe sa culeaga poezii po­pulare din satele maramuresene in acelasi timp cu Alexandru Tiplea, in pe­rioada in care urma studiile universitare de teologie de la Gherla (1901-1905). Dupa absolvire, spera sa publice un volum din aceste productii literare, dar a fost surprins de aparitia colectiilor Tiplea (1906) si Tit Bud (1908). In aceste conditii, a luat decizia “sa-si mai consolideze colectia cu noi piese si s-o degajeze de acelea care fusesera tiparite de primii colectionari, care au avut norocul sa-si publice repede culegerile”.

In anul 1909, devine preot ajutator in comuna Ieud si se casatoreste cu Elena Vlad, fiica preotului din Botiza. Tot in acel an publica, cu sprijinul lui Nicolae Ior­ga lucrarea Insemnari din bisericile Maramuresului. Cartea cuprinde insemnari de pe cartile bi­se­ricesti, de pe icoane, iconostase si clopote. Iordan Datcu ii va su­bli­nia valoarea: “Lucrarea este o contributie importanta in domeniul folcloristicii, pe une­le carti fiind notate poezii populare, «versuri», retete de medicina populara, a­nec­­dote, despre care Nicolae Iorga spune ca ar trebui incluse intr-o crestomatie po­pulara”.

1910-1913. Brediceanu. Bartók, Bârlea. Beneficiind de recenzii elogioase la volu­mul de debut, preotul din Ieud devine o personalitate importanta atât pe plan local (in lup­ta pentru desavârsirea unitatii nationale), cât si in mediile culturale din marile orase ale tarii. Rememorând cei patru ani petrecuti la Ieud (1909-1913), Ion Bârlea va marturisi: “Au fost anii cei mai curajosi ai vietii mele. Sentimentul national si dragostea fata de taranime s-au manifestat in mod natural in gradul cel mai de­sa­vârsit. Luptele ce am purtat cu stapânirea maghiara, cât si cu unele elemente ma­ghia­rizate, nu le voi uita niciodata”.

In toamna anului 1910, Tiberiu Brediceanu ii solicita lui Bârlea sprijinul nemijlocit pen­tru alca­tu­irea unei culegeri de folclor muzical maramuresean. Astfel, cei doi vor cutreiera 18 localitati din regiune, de unde vor consemna 190 de piese muzicale. Trei ani mai târziu, soseste in Maramures, cu aceeasi rugaminte, etnomuzicologul Béla Bartók. Pe lânga faptul ca era un ghid competent si un bun cunoscator al culturii populare din zona, I. Bârlea mai avea misia sa noteze textele literare ale cân­te­celor culese de cei doi.

La un moment dat, a existat un proiect comun pentru valorificarea pro­duc­tiilor fol­clo­rice, prin editarea unui tom masiv cu titlul Cântecele poporului român din Ma­ra­mures (Partea I. Poezii populare adunate de I. Bârlea; Partea a II-a. Arii po­pu­lare adunate si notate de dr. T. Brediceanu; Partea a III-a. Arii populare adu­na­te si no­­tate de B. Bar­tok). Lucrarea a fost predata la Academie, dar eveni­men­tele po­litice si de­clan­sarea Primului Razboi Mondial au impiedicat editarea ei.

In 1914, dupa atentatul de la Sarajevo, declaratiile de razboi se succed cu repe­zi­ciune si impânzesc intreaga Europa. României i se cere, atât de catre repre­zentantii Antantei, cât si de catre cei ai Puterilor Centrale sa se implice in conflict. Dupa doi ani de neutralitate, in august 1916, tara noastra intra in razboi alaturi de Franta, Marea Britanie, Rusia si Italia. La incheierea ostilitatilor militare, 100.000 de români se aduna la Alba Iulia, in decembrie 1918, pentru a proclama Unirea Tran­sil­vaniei cu România. Gheorghe Pop de Basesti este ales presedinte al Marelui Sfat National de la Alba Iulia.

Au urmat doua decenii efervescente atât din punct de vedere politic si eco­nomic, cât si din punct de vedere cultural. Apar publicatii noi, se infiinteaza ins­ti­tute de cer­cetare si se publica romane devenite ulterior clasice.

Din perspectiva folcloristicii, putem spune ca intervalul dintre cele doua raz­boaie mondiale coincide cu perioada marilor actiuni de teren interprinse de Institutul Social Român (infiintat de Dimitrie Gusti), a arhivelor de folclor muzical (initiate de Constantin Brailoiu si George Breazul) si a Arhivei de Folclor a Academiei Române (condusa de Ion Muslea, la Cluj, timp de 18 ani). ”In sfârsit, in ampla actiune de te­ren, intreprinsa de Muzeul Limbii Române din Cluj, in vederea alcatuirii Atlasului Limbii Române, Emil Petrovici aduna si un bogat material folcloric, foarte valoros prin diversitatea lui, prin acuratetea cu care a fost notat, autorul utilizând in acest scop sistemul semnelor diacritice pentru redarea rostirii dialectale a informatorilor”. Cercetatorii clujeni de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei colinda satele din in­tre­gul tinut pentru a achizitiona obiecte etnografice. In acest demers nu vor neglija cu­le­gerea unor productii cu caracter folcloric, dovada ca directorul institutiei, Romul Vuia, va publica o varianta a Legendei lui Dragos in Anuarul Institutului de Istorie Nationala (1921-1922).

1923. Pompei Hossu-Longin. Desi in anul in care Pompei Hossu-Longin (1897-1962) incepe sa colaboreze la diverse publicatii (Izvorasul, Comoara satelor, Sezatoarea etc.) acesta era dascal la Scoala din Vulcan, in Valea Jiului, s-a dovedit ulterior ca o buna parte din materialul folcloric publicat era cules din satele codrene din Maramures. Intre 1916 si 1920, Pompei Hossu-Longin a fost invatator in satul Tamasesti, comuna Basesti, dupa ce absolvise gimnaziul din Cehu Silvaniei si scoa­la normala din Gherla (in 1917, a urmat studii pedagogice la Budapesta). Activi­tatea sa folcloristica s-a intins pe parcursul a cinci decenii, perioada in care s-a re­marcat prin colaborarea cu Arhiva de Folclor din Cluj, prin editarea unei lucrari cu caracter didactic – Importanta folclorului prin educatie (Editura Noastra, 1933), cât si prin monografia Graiul din Valea Jiului, premiata de Muzeul Limbii Române. Colectia sa de folclor a ramas risipita in periodice. In 2005, Memoria Ethnologica publica un grupaj de descântece (trei texte), culese de Pompei Hossu-Longin din lo­calitatea Tamasesti, in anul 1926.

1923. Béla Bartók. In 1923, la Bucuresti apare volumul doi al studiului Viata pastoreasca in poezia noastra populara, semnat de Ovid Densusianu (1873-1938), eminent lingvist, is­to­ric literar si poet (promotor al simbolismului).Tot in 1923, in Germania, la München, Béla Bartók (1881-1945) publica lucrarea Volks­mu­sik der Rumänen von Maramures, care “a fost apreciata de specialisti drept o pilda clasica de monografie folclorica”.

Piesele au fost culese, cu sprijinul lui Ion Bârlea, in urma cu un deceniu, din satele situate pe vaile Iza, Mara si Viseu. Dupa ce proiectul Cântecele poporului ro­mân din Maramures (ce continea arii populare culese de B. Bartók, T. Brediceanu si poezii populare culese de Ion Bârlea) a esuat, cei trei autori retragându-si manu­scrisele de la Academia Româna, acestia au incercat sa-si publice individual co­lec­tiile. Primul care a izbutit a fost Béla Bartók.

Colectia sa este alcatuita din 339 de melodii (27 colinde, 14 bocete, 12 doi­ne – “hore lungi”, 155 hori, 114 melodii de joc si 17 piese instrumentale) si pro­vine din 11 sate maramuresene: Ieud (68 de cântece), Oncesti (49), Dragomiresti (39), Viseu de Jos (32) etc. Textele alcatuiesc un capitol aparte si sunt insotite de tradu­cerea lor in limba germana. In finalul studiului, autorul defineste dialectul muzical ma­ra­muresean.

Béla Bartók s-a nascut in 1881 (25 martie) in localitatea Sânnicolau Mare, judetul Timis. A urmat studiile liceale intr-un oras din Ucraina, apoi la Oradea (intre 1891-1892) si Bistrita (1893). Primele studii de muzica au fost insusite la Bratislava si desavârsite la Academia de muzica din Budapesta. A cules, de-a lungul vietii, circa 10.000 de melodii populare din folclorul românesc (3.500 de piese), maghiar, slovac, rutean, sârbo-croat, bulgar, turc, arab, lapon si al pieilor rosii din SUA. Béla Bartók este unul dintre intemeietorii folcloristicii muzicale românesti. In 1940, s-a re­fugiat la New York, unde se stinge din viata in 1945 (26 septembrie).

1924. Ion Bârlea. Epoca clasica a folcloristicii maramuresene a fost pu­ter­nic amprentata de personalitatea si opera lui Ion Bârlea. Colectia sa de folclor, rea­lizata in anii 1904-1913 si publicata in doua volume la Editura Casa Scoalelor din Bucuresti in 1924, este alcatuita din 1191 de piese folclorice, culese de la 116 per­for­meri din 23 de comune maramuresene (peste 700 provin din Berbesti).

La fel ca Béla Bartók, Ion Bârlea isi retrage materialul de la Academie in 1921. Doi ani mai târziu, mai precis in 25 mai 1923, colectia Ion Bârlea “primeste aviz de publicare la Casa Scoalelor, in urma interventiilor lui G.T. Kirileanu, sustinute si de N. Iorga”. Colectia este impartita in doua volume: primul, Balade, colinde si bocete din Maramures (139 p.), este structurat pe trei capitole – balade istorice si voinicesti (51 texte), colinde (33) si bocete (10), la care se adauga un Glosariu (despre gustare, Pintea Viteazul, oieritul si pastoritul, nunta taraneasca, razboiul de tesut, portul popu­lar, inmormântarea, colindatul etc); cel de-al doilea, Cântece popo­rane din Maramures. Descântece, vraji, farmece si desfaceri (400 p.) cuprinde cân­tece de dragoste (267 texte), cântece de jale si suparare (212), cântece catanesti sau ostasesti (49), cântece diverse (179), chiuituri (326), descântece, vraji, farmece si desfaceri (64).

Autorii recenziilor au facut risipa de elogii la adresa colectiei I. Bârlea. Ovid Densusianu a apreciat valoarea ei documentara, autenticitatea si valoarea estetica a numeroase piese; V. Bogrea a remarcat notele insotitoare (“mici repertorii de etnografie si folclor maramuresean”); iar Arthur Gorovei scria : “Chipul cum este cules acest material, fara indreptari si adaosuri, precum au facut unii culegatori, indicatiile si explicarile unor cuvinte necunoscute chiar de catre carturarii din vechiul regat, dau acestei lucrari caracterul unei opere stiintifice”.

O parte din textele culese de el au intrat in alcatuirea a doua prestigioase colectii de folclor muzical (semnate de Tiberiu Brediceanu si Béla Bartók), astfel incât “avem de-a face cu intâia patrundere consistenta a folclorului maramuresean in circuitul universal”.

Ion Bârlea (n. 11 ianuarie 1883), fiul preotului Petru Bârlea din Berbesti, a ur­mat stu­diile primare in satul natal si la Sighet, la scoala confesionala romano-catolica, iar studiile universitare la Academia teologica din Gherla (1901-1905). Du­pa patru ani petrecuti la Ieud, ca preot ajutator, in 1913 este transferat in comuna Calinesti. In 1920, se muta la Sighet, unde intra in invatamânt, iar Nicolae Iorga il numeste presedinte al Ligii culturale din Sighet. Conduce apoi, intre anii 1922-1932, Gazeta maramureseana. Se muta la Cluj (in 1938), iar in perioada 1940-1946 este profesor la Colegiul Sf. Sava din Bucuresti. Se stinge din viata la 15 mai 1969, in casa sa din Baneasa.

1925. Tache Papahagi. Gratie colectiilor de folclor publicate de Academia Româna in 1906 si 1908, dupa razboi si dupa unirea Transilvaniei cu România, fol­cloristii din capitala manifesta un interes sporit pentru cultura populara din Mara­mures. In acest context, Tache Papahagi (1892-1977) isi propune sa realizeze, pentru teza de doctorat, o monografie a regiunii din nordul teritoriilor românesti. Pa­pa­hagi urmase studiile universitare la Bucuresti (1912-1916), avându-i ca profesori, printre altii, pe Ovid Densusianu si I.A. Candrea. Astfel, in vara anului 1920, tâ­narul cercetator din Advela (T. Papahagi s-a nascut in 20 octombrie 1892, in loca­li­tatea Advela, situata azi in Grecia) intreprinde prima expeditie in Maramures. Pe parcursul urmatorilor cinci ani (pâna in ianuarie 1925), T. Papahagi va izbuti sa alca­tuiasca o colectie de 569 de texte, la care se adauga trei melodii, provenind din 30 de localitati din Maramuresul istoric. In plus, lucrarea cuprinde si un capitol de traditii si legende (14 productii), iar in introducere autorul face câteva consideratiuni ge­ne­rale despre situatia economica, politica si etnografica a satelor maramuresene, despre biserica, ocupatiile taranului, despre viata si caracterul oamenilor acestei regiuni. Capitolul “graiul” (fonetica, morfologia, sintaxa, lexicul) este o premiera pen­tru cercetarea dialectului maramuresean. In fine, in afara de texte si muzica po­pulara (partituri muzicale), teza de doctorat a lui Tache Papagahi mai cuprinde elemente de toponimie, onomastica, indice de sate, planse cu ilustratii alb-negru si un bogat glosar de termeni regionali.

Ovid Densusianu a fost incântat de teza discipolului sau si a propus ca lucrarea sa fie publicata. Volumul Graiul sI folklorul Maramuresului apare in 1925, la Editura Academiei Române, in seria Din vieata poporului român (vol. XXXIII). “Prin monografia publicata de Tache Papahagi putem sti mai bine acum ce este si tinutul maramuresean. Cum arata titlul ei, nu e numai o monografie ligvistica, ci si fol­clo­rica, iar in introducere se descrie viata maramuresenilor, se dau pretioase ama­nunte etnografice”, nota Ovid Densusianu.

A fost apreciat, de catre majoritatea exegetilor, caracterul stiintific al lu­crarii, tran­scrierea diacritica a textelor (pentru a evidentia particularitatile dialec­ta­le), pre­cum si mentionarea localitatilor, a anului, a numelui si a vârstei per­soanei de la care a fost cules textul. Cu alte cuvinte, o “monografie model in dialectologia româ­neasca”, una dintre cele mai prestigioase “din toate contributiile la folclorul mara­mu­resean”. Doar Ion Chis Ster (1980) va atentat la acest mit, considerând ca “tran­scrierea fo­netica a textelor in general nu este corecta” si contin “foarte multe greseli” (refe­ritor la textele din colectia Tiplea si Papahagi). Dincolo de polemici, subscriem opiniei ca studiul realizat de Tache Papa­hagi “ra­mâ­ne in istoria folcloristicii noastre ca cea dintâi incercare de reprezentare sin­tetica, globala, a creatiei populare maramuresene”.

(1926). In anul urmator publicarii monografiei, Tache Papahagi revine, in re­vista Grai si suflet, cu un amplu material folcloric din Maramures, prezentând reper­to­riul liric a doua performere de exceptie, Anuta Ples din Ieud si Irina Stan din Sa­pânta.

(1927). Dupa obtinerea doctoratului (1925), Tache Papahagi isi continua cariera uni­­ver­sitara, devenind succesiv docent, conferentiar si profesor (din 1943), iar in 1964 i se decerneaza titlul de profesor universitar emerit. Din aceasta postura va con­tribui la formarea a numeroase generatii de filologi pasionati de cultura populara. In anul 1927, a avizat, ca indrumator, teza de licenta Folclorul si graiul satului Ieud din ju­detul Maramures, elaborata de tânarul student al Facultatii de Litere si Filosofie din Bucuresti, Gheorghe Dancus.

(1928). Un alt proiect important in care T. Papahagi a dorit sa includa si Ma­ra­mu­resul este albumul Images d’Ethnographie Roumaine, aparut in trei volume in anii 1928, 1930 si 1934. In primele doua tomuri regasim numeroase fotografii, realizate in Maramuresul istoric in perioada 1921-1924 si 1927-1928, care ilustreaza portul popular, gospodaria si accesoriile, ocupatiile oamenilor, viata de fiecare zi si viata pastorala; de asemenea regasim panorame ale unor localitati maramuresene.

Dupa cele trei “episoade” interbelice (B. Bartók, I. Bârlea, T. Papahagi), Ma­ra­mu­resul intra in lumea buna a folcloristicii românesti, cu lucrari stiintifice de o certa va­loare. Catre sfârsitul deceniului trei, apar alte lucrari importante. I.A. Can­drea pu­blica Iarba fiarelor (1928), o colectie de studii despre plante miraculoase sau animale venerate de om, iar Petru Caraman ne dezvaluie Sub­stra­tul mitologic al sarbatorilor de iarna la români si slavi. Contributie la studiul mitologiei crestine din orientul Europei (Iasi, 1931).

1931. Andrei Grobei. In vara anului 1931, profesorul Mihai Pop si etno­mu­zi­cologul Harry Brauner colindau, la pas, satele maramuresene: “Eram fericiti sa regasim dupa 18 ani melodii inregistrate in 1913 de Béla Bartók (…). Si acum le inregistrez la rândul meu, putând dovedi in felul acesta continuitatea si vitalitatea traditiilor in creatia populara”. Tot in acel an, in foaia saptamânala Chioarul, editata la Somcuta Mare, invatatorul Andrei Grobei (1900-1987) anunta (in nr. 27) aparitia volumului I din colectia realizata in colaborare cu Vladimir Diaconita-Poiana, 1070 chiuituri ale Chioarului. Acesta contine 397 de piese. Insa volumul doi, finalizat in 1939 (cuprinzând alte 427 de chiuituri) a ramas in manuscris, nefiind publicat din motive financiare. In prefata celui de-al doilea volum, A. Grobei preciza: “Am inceput sa culeg chiuituri inca din anul 1915, când eram elev la Preparandia din Gherla si apoi, functionând ca invatator la Valenii Somcutei timp de 18 ani (1921-1939), am continuat activitatea de culegator de folclor la indemnul fostului revizor scolar Dariu Pop”

Andrei Grobei nu s-a rezumat doar la culegerea acestei specii folclorice, do­va­da ca in cu­legerea colectiva Ceas pe ceas se alunga (Baia Mare, 1970), el va­lo­ri­fica din colectia sa 13 texte, culese din Finteusu Mare, reprezentând bocete si co­linde. Iar in revista Memoria Ethnologica ii apar alte colinde, oratii si strigaturi de nunta, cântece de petrecanie, strigaturi si numeroase hori risipite pe marginaliile revistei.

In aceeasi perioada (1931-1940), Arhiva de Folclor a Academiei Ro­mâ­ne condusa de Ion Muslea se imbogateste cu numeroase caiete ale cores­pon­den­tilor din Maramures, “cuprinzând raspunsuri la aproape toate chestionarele si circu­la­rele trimise de directorul sArhiveit, precum si diferite piese de literatura po­pu­lara”. Sap­te din cele noua culegeri ale corespondentilor maramureseni (Petre Len­ghel Iza­nu, Ioan Vlad, Mihail Gogota, Vasile Bologa, Mihai V. Marina, Vasile Grigor, Va­sile Ta­ma­san; Al. Micle, Ioan Bohotici) au fost publicate in urma cu doi ani intr-un prim volum al Corpusului folclorului maramuresean.

(1936) O monografie zootehnica de o certa valoare etnografica izbuteste Ale­­xandru I. Georgeoni: Cercetari asupra pastoritului in Maramures. De re­tinut ca­pi­tolele Aspectul pastoritului in Maramures (despre stâna pe cumpane, va­ratul vacilor, repartitia pasunilor) si Anul pastoral (primavaratul, varatul, tomnatul si iernatul oilor).

(1937) La aproape un deceniu de la editarea brosurii Pastoritul in Muntii Rodnei datorata lui Emil Precup, director al liceului din Gherla, profesorul uni­ver­sitar Tiberiu Morariu (1905-1982) publica un amplu studiu etnologic, Vieata pastorala in Muntii Rodnei. Autorul, doctor in stiinte geografice al Universitatii din Cluj (1935) si membru corespondent al Academiei (1955), dezbate printre altele as­pecte legate de importanta istorica a pastoritului in Muntii Rodnei si drepturile de pro­prietate ale populatiei, respectiv extinderea pastoritului in regiunile nordice ale Car­patilor. Nu neglijeaza nici descrierea tipurilor de stâni si a uneltelor utilizate de pa­curari. Cele XV planse cu fotografii având valoare etnografica intregesc o mono­grafie utila cercetatorilor care studiaza folclorul pastoral.

Tot in 1937, sub semnatura lui Florea Florescu apare, in revista Socio­lo­gie româ­neasca, o culegere de Doine si strigaturi din Maramures si articolul Cetele de se­ce­ratoare din Cuhea (Maramures). Cinci ani mai târziu, F. Florescu va mai publica un articol despre cercetarile sale din Maramures.

Desi erau puse bazele cercetarii stiintifice a folcloristicii, in perioada in­ter­belica mai persistau reminiscentele unor prejudecati si idei preconcepute fata de anumite elemente ale folclorului: superstitiile, chiar legendele si unele credinte po­pu­lare erau socotite primitive. In acest context, tânarul Mircea Eliade (1907-1986) ga­seste de cuviinta sa abordeze tema, prin publicarea articolului Folclorul ca instru­ment de cunoastere, in Revista Fundatiilor Regale (1937). M. Eliade dezvolta teza po­trivit careia “anumite credinte primitive si folclorice au la baza experiente con­crete”.

1938. Petre Lenghel Izanu. Folcloristul Petre Leghel Izanu (1908-1979) a urmat Scoala normala din Sighet, pe care o va absolvi in 1927. A avut sansa sa-i aiba ca dascali pe Gheorghe Vornicu (intemeietorul Muzeului Etnografic din Sighet), pe Traian Biltiu Dancus si Liviu Bordeaux, pe parintele Ion Bârlea. Timp de patru decenii, a fost profesor in localitatile Oncesti, Bârsana, Poienile de sub Munte, Nad­lac – Arad si Sighetu Marmatiei.

A inceput sa culeaga poezii populare de la vârsta de 18 ani, mai intâi la Oncesti, sat vecin cu Bârsana lui natala. Incepând cu anul 1930, Petre Lenghel publica folclor in Viata scolara din Sighet. In 1934, in paginile ziarului Graiul Maramuresului publica o colectie de colinde sub titlul Obiceiuri de Craciun si colinde din Maramures. Patru ani mai târziu, aceleasi colinde, insotite de un studiu, sunt tiparite intr-o brosura, sub auspiciile Asociatiunii pentru cultura poporului român din Maramures. Lucrarea cuprinde o descriere a obiceiurilor de Craciun si de Anul Nou, la Boboteaza si Sf. Ioan, respectiv 29 de colinde religioase si laice. Din intro­ducere aflam ca brosura a aparut “la indemnul si staruinta harnicului parinte pro­topop Titu Berinde din Sighet, directorul Asociatiunii pentru cultura poporului român din Maramures“ (p. 13). In indemnul sau, Gheorghe Dancus noteaza: “Culegerea aceasta, (care nu are pretentia de a fi stiintifica) arata insemnatatea si frumusetea poeziei populare, in care se a­dre­­seaza, mai mult, cetitorilor modesti din Maramures, sa fie un indemn”.

Desi extrem de bogata, colectia Petre Lenghel Izanu nu va aparea in vo­lum decât dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.

In anul 1940, un oarecare Ioan Teodor Cioara publica la Deva o brosura intitulata pompos Folclor din Tara Oasului, Maramuresului si Chioarului. Cele 248 de texte in­ghesuite in 48 de pagini sunt, majoritatea, tâpurituri din Oas. In con­se­cinta, o lu­crare pe care folcloristica Maramuresului nu trebuie sa o retina.

(1943) Lui Emil Petrovici (1899-1968) ii datoram culegerea a numeroase ma­teriale de folclor din Maramures pe care le-a inclus ca texte dialectale in su­pli­mentul la At­lasul Lingvistic Român (1943).

1945. Gheorghe Dancus. Indrumat de profesorul Tache Papahagi in pe­ri­oada studentiei, Gheorghe Dancus (1906-1961) va ramâne toata viata un pasionat cu­le­gator de folclor si un competent autor de studii pe aceasta tema, o parte pu­bli­cate in Graiul Maramuresului (al carui director a fost o vreme). Studiile au fost strân­­se ul­terior intr-o cartulie, Literatura populara: Crestaturi si crâmpeie, aparuta la Cluj, in 1945.

Marea ambitie a lui Gheorghe Dancus, stimulat fiind de lucrarea men­to­rului sau, Ta­che Papahagi (Graiul si folclorul Maramuresului, 1925) a fost ela­bo­ra­rea Mo­no­grafiei Maramuresului. Pentru a o redacta, solicita concursul tuturor inte­le­c­­tu­a­lilor din judet, prin intermediul ziarului Graiul. In opinia lui, Monografia respectiva trebuia sa fie “o lucrare de ansamblu in care se va reflecta, dupa posibilitati, Mara­muresul si viata maramuresenilor sub toate aspectele, in trecut si prezent”. Pe ma­sura ce prin Europa mirosea din nou a praf de pusca, elanul colaboratorilor Monografiei scade si in cele din urma proiectul e abandonat. De altfel, in 1938, Gh. Dancus paraseste Maramuresul si lucreaza, timp de doi ani, la sectia culturala a tinutului Somes-Cluj, iar in perioada razboiului este redactor la pagina culturala a Tribunei Ardealului. Dupa razboi, intre anii 1944-1946, este profesor la Liceul G. Baritiu din Cluj; timp de trei ani (1946-1949) este activist politic la judeteana PCR Maramures; in 1950, e numit director al Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj, iar in 1955 – director al Muzeului Memorial Emil Isac.

In 1938, Dancus intelege ca proiectul, la scara imaginata de el, e utopic, de­oa­rece lipsesc monografiile satesti din Maramures. Abia dupa caderea co­mu­nismului (1989) am asistat la editarea unui numar considerabil de monografii locale care, cu certitudine, intr-o buna zi, vor sta la baza unei ample monografii dedicate Mara­mu­re­sului. Chiar daca o parte din aceste studii au un grad ridicat de naivitate si dile­tan­tism, unele dintre ele contin elemente structurale privind particularitatile “le­gate de mo­dul de viata, de gândire si de creatie a locuitorilor unor asezari rurale sau a unei zone”, precum si elementele comune etniei românesti – “acel coeficient de origi­na­litate cu care vom intra in Uniunea Europeana”. Mult mai util ar fi, poate, sa se intoc­measca mai intâi o Monografie etnologica a Maramuresului, parte a Istoriei culturii acestui tinut. Istoricii, economistii, antropologii si oamenii de stiinta isi vor elabora sectiunile specifice profesiei. Si toate tomurile luate la un loc vor alcatui o competenta Monografie a tinutului nord transilvanean.

EPOCA MODERNA. 1950 – 2005

echipa-de-filmare-americana-gp2

(Film etnografic realizat de o echipa de televiziune din Statele Unite, in satele din Maramures – 18 august 2003. Foto: Ghita Porumb)

Urgia comunista. Sfârsitul celui de-al doilea mare conflict militar din se­co­lul al XX-lea a insemnat, pentru România, un sir lung de mutilari si umilinte, mer­gând de la pierderea unor teritorii românesti, pâna la reorganizarea vietii politice si social-culturale impotriva traditiei. Referindu-se la primii cinci ani ai acestei pe­rioade, istoria vorbeste despre urgia comunista care s-a abatut asupra României, in incercarea disperata de a controla toate pârghiile societatii, im­pu­nând un stil centralizat si dic­tatorial. Pentru cercetarea culturii, populare contextul a fost total nefavorabil: “Dupa anii celui de-al Doilea Razboi Mondial si dupa grabnica si tot mai silnica instaurare, in anii 1945-1948, a regimului co­mu­nist in România, s-a produs implicit si o noua orientare «culturala», cu trans­for­marea institutionala, radicala, sub semnul invataturii marxist-leniniste-staliniste. Aca­de­mia Româna, cu intreaga ei traditie «burgheza», a fost practic desfiintata si reinstaurata peste noapte, in anul 1948, drept Academia RPR”. Tot in 1948, are loc o reforma a in­va­tamântului superior, in urma careia disciplinele folclor, et­no­grafie si arta po­pu­lara sunt eliminate din programa scolara; s-a admis concesia ca studierea “folc­lorului literar” sa se faca in cadrul orelor de limba si literatura româna. Sfidându-se pregatirea, realizarile si competenta, au fost eli­minati din corpul profesoral toc­mai cei mai buni dascali: Romul Vuia, Petru Ca­raman, Dumitru Caracostea si Tache Papahagi. Institutul Social Român a fost desfiintat, iar directorul acestuia, Dimitrie Gusti, a fost marginalizat. La Cluj, Ion Muslea impartaseste aceeasi soar­ta, nefiind mentinut ca membru corespondent al Academiei, iar Arhiva de Folclor a Academiei Române isi inceteaza activi­ta­tea. Urmeaza o prigoana a no­ului “regim popular” impotriva adevaratilor specialisti ai culturii populare: Anton Golopentia moare la Jilava in 1951, Mircea Vulcanescu la Aiud in 1952; Ernest Bernea este arestat si plimbat prin mai multe lagare si inchisori – a fost judecat si condamnat abia in 1955 la zece ani de temnita grea (si eliberat opt ani mai târziu); Ovidiu Papadima a fost anchetat in 1953 si condamnat la patru ani de tem­nita grea, pe care i-a petrecut la Jilava, Craiova, Poarta Alba si Gherla. Con­stantin Brailoiu, Mircea Eliade si Octavian Buhociu aleg calea exilului, iar multi altii vor indura un trist exil interior.

Regimul de teroare si abuzurile vor domina si anii ’50, motiv pentru care istoria folcloristicii nu retine fapte sau evenimente (editoriale) importante – cu o singura exceptie: publicarea colectiei de cântece populare din Maramures a etno-muzicologului Tiberiu Brediceanu.

In anii ’60, se simte o oarecare agitatie in jurul cercetarii elementelor culturale semnalate in mediul rural, concretizata prin cele patru colectii de folclor mara­mu­resean publicate in 1962, in seria Folclor din Transilvania (EPL), res­pectiv reeditarea colectiei Ion Bârlea, in 1968. Se fac cercetari la Hoteni, se organizeaza simpozioane si se editeaza publicatii care acorda atentie culturii populare (Mara­mures, Marmatia, Buletin Stiintific, Studii si articole etc.). In ca­pitala incep sa apara câteva lucrari importante semnate de Al. Amzulescu (Ba­lade populare românesti), Adrian Fochi (Miorita-monografie), Emilia Comisel (Folclor muzical), D. Caracostea (Poezia traditionala româna).

Treptat, se formeaza o noua generatie de specialisti care se vor manifesta pe parcursul urmatoarelor doua decenii. La inceputul anilor ’70, asistam la o ade­va­rata explozie de evenimente care tangenteaza cercetarea etnofoclorica: apare culegerea colectiva Ceas pe ceas se alunga, Dumitru Pop isi publica teza de doctorat – Fol­cloristica Maramuresului, la care se adauga colectia Petru Biltiu Dan­cus; la Sighet se desfasoara primele editii ale Sesiunii de referate si comu­nicari stiintifice pe teme de folclor; in anii 1971-1973, se desfasoara, la initiativa si sub conducerea profesorului Mihai Pop, cercetari pe Valea Cosaului, iar in 1972 se in­fiin­teaza Asociatia etno­grafilor si folcloristilor maramureseni. Francisc Nistor isi lanseaza seria de albume etnografice, Dumitru Pop revine cu o colectie de foclor din zona Codru (1978).

Anul 1980 ramâne o adevarata borna in istoria folcloristicii locale: se edi­teaza Calendarul Maramuresului, Antologia de folclor, colectia V.T. Doniga, la care se adauga publicarea unui corpus consistent de folclor maramuresean intr-o anto­logie de lirica populara. In 1981 se reediteaza valoroasa monografie a lui Ta­che Papahagi, in 1982 Gheorghe Gh. Pop definitiveaza o monografie de folclor mu­zical, in 1983 un colectiv de cadre didactice (coordonat de Ion Chis Ster) ela­bo­reaza o monografie a Tarii Chioarului, iar in 1985 se publica, la Minerva, o parte consistenta din colectia Lenghel Izanu. Alte trei monografii apar in 1984 (zona Lapus) si 1986 (zona Mara­mures si zona Chioar) la Editura Sport-Turism. In ace­easi perioada, cercetatorii Mo­nica Bratulescu, Alexandru Amzulescu, Ovidiu Bârlea si Romulus Vulcanescu intocmesc studii monografice, tipologii si cor­pu­suri de texte, devenite ulterior instru­mente esentiale pentru cercetarea culturii po­pulare românesti.

Dupa 1990, o data cu indepartarea regimului comunist si reinstaurarea demo­cratiei, asistam la o perioada lunga de tranzitie, care isi va pune amprenta si asupra fenomenului cultural. Institutiile de profil se reorganizeaza, se elabo­rea­za principii noi si in aceasta agitatie, la fel ca in anii ’50, se neglijeaza cercetarea sistematica in acest domeniu. Detinator a unei colectii fabuloase, rod al cer­cetarilor de teren de pe par­cursul a doua decenii, Pamfil Biltiu ajunge sa mono­polizeze ultimul deceniu al se­colului al XX-lea, gratie culegerilor sale de poezii populare, colinde, basme si legende, totalizând câteva mii de texte culese din toate regiunile Maramuresului. Incepând cu 2001, evenimentele majore din acest domeniu sunt girate, mai mult sau mai putin, de catre Centrul Judetean de Conservare si Promovare a Culturii Tradi­tionale Maramures, cât si prin studiile si colectiile de folclor publicate sub auspiciile Editurii Ethnologica (Ana Olos, Sanda Golopentia, Titus Bitiu Dancus etc.).

Folclorul de tip nou. Sub obladuirea Ministerului Artelor si Informatiilor (de­venit mai târziu Ministerul Culturii), in 1949 se infiinteaza Institutul de Folclor din Bucuresti, cu filiale si sectii in mai multe orase din tara. In primavara anului 1950, Institutul de Folclor primeste din partea sectiei sale din Cluj “o culegere de zece cântece noi din câteva sate din regiunea Baia Mare, raionul Viseu. La Bucuresti se ia decizia sa se investigheze zona din care provin cântecele, astfel incât in luna mai 1951, o echipa de cercetatori sosesc in Maramures pentru a studia satul Ieud “si in special gospodaria agricola colectiva Scânteia”. O “dare de seama” despre acest excurs avea sa apara un an mai târziu in revista Muzica, intr-un articol (Viata cântecului popular in comuna Ieud) semnat de Z. Suliteanu. Versurile cântecelor se dovedesc a fi, in realitate, lozinci si indemnuri mobi­li­zatoare de tipul: “Nu sunt membra de partid,/ Da’ lucrez in colectiv./ Lucru si ma veselesc / Diac Ana ma numesc”. Si pentru ca astfel de productii au fost semnalate in mai multe regiuni ale tarii (aparatul de propaganda politica fun­cti­o­na ireprosabil la nivelul tuturor loca­litatilor), s-a tras concluzia ca folclorul de tip nou e o realitate si ca acesta se impune cu forta in noul context social-politic: “Cântecul cu continut nou desparte net viata din trecut de cea de azi. El isi insuseste tematica veche pe care o foloseste pentru a scoate prezentul in evidenta, introducând astfel in cântece vechi nota actuala”.

Tot in acea perioada, la Sighet, aparea o publicatie editata de propaganda comunista (Viata libera), care avea menirea, printre altele, sa raspândeasca in rândul maselor noua ideologie prin folclorul de tip nou. Intr-unul din articole se pre­ciza: “Cântecul, poezia populara, jocul popular au fost forme adânci de ex­pri­mare a simtamintelor maselor populare. Ele comprimau in trecut jalea, ura, revolta si mai putin bucuria. Orânduirea socialista, care se cladeste astazi in tara noastra, asigura dezvoltarea continua a fortelor spirituale ale poporului, a culturii si artei lui. Si artei populare i se creeaza toate conditiile pentru cresterea si inflo­rirea neintrerupta”. Drept dovada ca aceste conditii erau dintre cele mai bune, in nr. 39 al aceluiasi ziar sunt publicate poezii de tip popular, cum ar fi: “Foaie verde matostat / Cu prasitu-am teminat / Si-ncepem la secerat / (…) / Harnice secera­toa­re, / Sa ne strângem pe ogoare / Sa-mpletim din grâul fin / O cununa lui Sta­lin”.

In 1952, coplesiti de productiile de acest gen “culese din gura poporului” din toate colturile tarii, cercetatorii fenomenului decid sa publice o selectie din aceste cântece intr-un volum, la Editura pentru Cultura si Arta. Astfel ia nastere colectia Din folclorul nou.

Dupa o jumatate de secol, prof. Dumitru Pop (2003) a intreprins o analiza a fenomenului, ajungând la concluzia ca perioada anilor ’50 “a fost marcata de intruziunea ideologiei si a politicului in domeniul culturii, inclusiv in cultura po­pulara traditionala, iar procesul de penetrare a culturii urbane in cea tara­neasca a produs adesea fenomene din domeniul kitschului”. Exegetul tine sa precizeze ca majo­ritatea specialistilor din domeniu nu au cedat presiunii venite din sfera politicului, insa “s-au inregistrat unele exceptii, datorate de regula amatorilor, lau­tarilor profesionisti sau unor instructori excesiv de zelosi; care adesea erau ei insisi creatori, culegatori si interpretii unor astfel de texte care n-au patruns insa efectiv in circuitul folcloric”.

1956. Centrul Creatiei Populare. Anul 1956 reprezinta un alt moment im­portant pentru istoria folcloristicii, iar efectele se vor resimti in timp. La Bu­curesti apare primul numar al Revistei de Folclor (din anul 1964 se va intitula Revista de Etnografie si Folclor / REF) al carei redactor sef este maramu­re­sea­nul Mihai Pop (1907-2000), director, pe atunci, al Institutului de Folclor din ca­pi­tala. Mihai Pop va conduce destinele acestei prestigioase publicatii timp de 24 de ani. Pe parcurs, in paginile revistei vor aparea si câteva studii si articole dedicate culturii populare din Maramures. Tot in acelasi an, se lanseaza primele numere ale Analelor universitatilor din Bucuresti, Iasi si Cluj care, asa cum noteaza un observator atent si implicat al fenomenului, “sunt deschise si studiilor de fol­clor”.

Pentru a stapâni si controla fenomenul, statul decide ca activitatea din sfera vietii traditionale satesti sa capete forme institutionalizate, prin infiintarea, in 1956, a Casei Centrale a Creatiei Populare, având filiale in toate judetele tarii. Scopul noii institutii era sa organizeze “culegerea, arhivarea si editarea pro­duc­tiilor de folclor literar, muzical si coregrafic”.

In primii zece ani de activitate, Centrul Creatiei Populare Maramures are o contributie modesta la cercetarea folclorului, iar numarul publicatiilor editate nu im­presioneaza. Situatia se schimba abia dupa numirea la conducerea acestei institutii a lui Nicoara Timis (la 1 aprilie 1967). Un an mai târziu, “colectivul Cen­trului Creatiei Populare a initiat si organizat o retea de festivaluri care a cuprins toate zonele etnofolclorice ale judetului Maramures, specifice fiecarui anotimp sau sarbatori” – Hora de la Prislop, Tânjaua de pe Mara, Festivalul de la Stoi­ceni, iar apoi Festivalul datinilor si obiceiurilor de iarna de la Sighet. Pe tot par­cursul urmatoarelor doua decenii, Centrul se va evidentia mai ales prin publi­carea unor colectii de folclor, dar si culegeri de studii dedicate etnografiei si fol­clorului, precum si prin alcatuirea unei arhive ce contine materiale filmate cu pri­lejul unor spectacole ori despre obiceiuri si traditii.

1957. Tiberiu Brediceanu. Cu sprijinul nemijlocit a Institutului de Folclor din Bucuresti (director Mihai Pop), la Editura de Stat pentru Literatura si Arta apare, in 1957, studiul 170 de melodii populare românesti din Maramures, apar­tinând etno­muzicologului Tiberiu Brediceanu (1877-1968). Colectia este extrem de im­por­tanta, deoarece contine “intâile melodii populare maramuresene ce ne sunt cunoscute”.

T. Brediceanu a inceput sa culeaga folclor muzical la vârsta de 14 ani, sub influenta profesorului sau, Iacob Muresanu. A studiat la Lugoj, Blaj, Sibiu si Brasov. In 1910, este delegat de catre Academia Româna sa realizeze o cercetare de teren in Maramures. Insotit de folcloristul Ion Bârlea, T. Brediceanu colinda, in rastimpul celor doua saptamâni petrecute pe meleagurile noastre (13-25 noiembrie 1910) nu mai putin de 18 localitati, de unde culege 190 de piese muzicale. Douazeci au fost pre­lucrate de catre compozitor, iar restul au fost cu­prinse in culegerea ce va aparea dupa 47 de ani. De altfel, Brediceanu a mar­turisit ulterior ca actiunea din toamna anului 1910 a avut dublu scop: “a. In primul rând dobândirea unor orientari generale asupra starii folclorului nostru muzical din acest tinut, apoi b. Cautarea unor teme muzicale utilizabile in compozitie”. Lucrarea e structurata pe sapte capitole: I. Doine, II. Cântece sau «Hore», III. Colinde, IV. Cântece de nunta, V. Bocete, VI. Balade, VII. Dansuri, la care se adauga o anexa (Apsanescu); contine partituri muzicale, unele insotite de texte literare.

Asa cum am mai aratat, initial B. Bartók, I. Bârlea sI T. Brediceanu si-au pro­pus sa unifice, intr-un singur volum, culegerile realizate in satele de pe vaile Mara­muresului. In prefata volumului sau din 1957, T. Brediceanu dezvaluie ca initiativa proiectului a apartinut muzicologului maghiar. Intr-o scrisoare datata 8 aprilie 1913, B. Bartók e de parere “ca nu ar trebui despartite culegerile noas­tre, ci sa le cuprindem pe amândoua intr-una singura si sa le aranjam pe baza afi­nitatilor melodiilor…”. In final, B. Bartók, fiind convins ca vor ajunge la un acord, solicita ca aranjarea melodiilor intr-o colectie comuna sa-i fie incredintata lui. T. Brediceanu respinge politicos propunerea motivând: “concluziile noastre pe temeiul melodiilor adunate ar putea sa fie eventual deosebite”; in concluzie “cred ca ar fi mai bine daca fiecare colectie se va publica separat”.

In 1920, Tiberiu Brediceanu e numit director al Operei Române din Cluj, iar in 1934 director al Conservatorului Astra din Brasov. In perioada razboiului (1941-1944), a fost director general al Operei Române din Bucuresti. S-a stins din viata la 19 decembrie 1968.

1962. Folclor din Transilvania (culegere colectiva). La inceputul anilor ’60, conducerea Editurii pentru Literatura manifesta brusc un interes aparte pentru pu­blicarea unei culegeri colective de folclor din zona nord-vestica si centrala a tarii. Ast­fel apare, in 1962, volumul Folclor din Transilvania. Texte inedite din co­lec­tii ine­dite. Redactorul Ioan Serb tine sa precizeze: “Colectia Folclor din Tran­silvania adânceste si corecteaza simtitor imaginea despre literatura po­pulara a Tran­silvaniei, asa cum era oferita cititorilor prin culegerile an­terioare”. In cu­prinsul volumului re­gasim cinci colectii maramuresene, apar­ti­nând lui N.I. Dumitrascu, P. Lenghel Izanu, Vasile T. Doniga si Dumitru Pop (2).

N.I. Dumitrascu. Cântece si strigaturi din Maramures. Cele 131 de texte (op.cit., p. 219-253) au fost culese imediat dupa Primul Razboi Mondial si nu con­tine nici un indiciu privind originea poeziilor populare (loca­li­tatea, anul culegerii, numele si vârsta performerului). Numai o parte au fost strânse direct de autorul co­lectiei, restul fiind obtinute de la invatatorii din zona sau copiate dupa caietele in care au fost transcrise de fetele si flacaii ma­ramureseni. Din acest motiv, ver­dictul lui Ioan Serb e categoric: “Culegerea fol­cloristului oltean (…) este cea mai putin autentica din intreg volumul”. Desi e intitulata Cântece si strigaturi din Ma­ramures, planeaza sus­piciunea ca aceasta colectie contine si productii culese in alte zone ale Ardealului sau chiar in Oltenia si Muntenia.

N.I. Dumitrascu (1888-1963) s-a nascut intr-un sat de lânga Bailesti, in Ol­tenia. A studiat la Colegiul National din Craiova, respectiv la Gimnaziul real de lânga Casa Baniei, unde ii are ca profesori pe lingvistul I.A. Candrea si fol­clo­ristul Ilie Con­stantinescu. Culege si publica folclor din anul 1909. A fost invatator un an, apoi, in 1911, se angajeaza la Caile Ferate Române, ocupând functia de sef de gara in mai multe localitati din Muntenia, Oltenia si Ardeal. In 1929, izbu­teste performanta sa publice un volum (Strigoii) la Editura Academiei Române, in co­lectia Din vieata poporului român, iar in 1936 Academia ii confera premiul “C. Radulescu-Codin” pentru brosura Carte de ste si colinde (1935). Despre N.I. Dumitrascu, Iordan Datcu (1979) a afirmat ca a fost cel mai harnic folclorist oltean, iar din numarul mare de “carti de colportaj” tiparite de el se disting cele de proza populara scurta.

Petre Lenghel Izanu. Folclor din Maramures. Adevaratul debut editorial a lui Petre Lenghel Izanu are loc abia cu ocazia acestei culegeri colective, in care publica o colectie insumând 262 de texte (op. cit., p. 225-350), structurate pe cinci capitole: Cântece despre cântec, Doine si cântece, Strigaturi, Balade si colinde, Poezia obiceiurilor traditionale. Din punctul de vedere al editorului “im­por­tanta acestei culegeri nu sta atât in noutatea materialului, cât mai ales in fap­tul ca poezia populara, prin foarte multe piese prezente aici, se impune printr-o su­perioara realizare artistica…”.

Vasile T. Doniga. Poezii populare din Oas, Maramures si Nasaud. Pro­fe­sorul Doniga recurge la o metoda mai putin recomandata pentru alcatuirea unei colectii de folclor, respectiv la culegerea prin intermediar (cu ajutorul elevilor), ocolind astfel contactul direct cu performerul. Din aceasta pricina, cele 291 de texte (dintre care doar 79 provin din Maramures) “sunt transcrise destul de indepartat de autenticitatea populara, iar altele amintesc variante asemanatoare din culegerile (nu putine) efectuate si publicate din Maramures“. In ciuda aces­tor neajunsuri si limite, colectia cuprinde “câteva piese rare”.

Vasile T. Doniga (1908-1987) a urmat studii universitare de litere si filo­so­fie la Bucuresti. A fost profesor la Zalau, Hateg si Orastie; in 1945, s-a stabilit in Baia Mare, unde a fost profesor si apoi director la Liceul Gheorghe Sincai. Dupa debutul editorial din 1962, opt ani mai târziu va publica studiul Motive traditionale in epica populara din nordul Transilvaniei si Maramures. Folcloristul revine cu o colectie masiva in 1980: Folclor din Maramures.

Dumitru Pop. Poezii populare din Lapus; Poezii populare din Salaj. Pro­fesorul Dumitru Pop s-a nascut la 18 martie 1927, in localitatea Basesti. A urmat studii secundare la Iasi si universitare la Cluj (intre 1947-1951). Imediat dupa ab­solvire, in anul universitar 1951/1952, i se incredinteaza predarea cursurilor de folclor studentilor de la sectia româna a universitatii din Cluj. Un an mai târziu, mai precis la 1 octombrie 1952, este numit “lector de folclor”. In vara anului 1955, realizeaza un “excurs folcloric, cu caracter de sondaj, in satul Cufoaia” – Tara Lapusului. 49 de texte culese cu acest prilej vor fi adunate in colectia Poezii po­pu­lare din Lapus (1962). Editorul remarca cu usurinta fatul ca “transcrierea tex­telor este facuta cu scrupulozitate stiintifica”.

Tot din aceeasi perioada dateaza primele culegeri realizate in satul sau na­tal, Basesti, astfel incât, Dumitru Pop este in masura sa propuna o alta colectie, cu­prinzând 150 de texte din aria maramureseana a Tarii Codrului: Poezii po­pu­lare din Salaj (p. 155-218). A intemeiat, in 1956, cel dintâi cerc stiintific studentesc de folclor la Fa­cul­tatea de Litere, iar apoi, timp de câtiva ani a condus sectia din Cluj a Institutului de Etnografie si Folclor a Academiei. In anii 1963-1964, a fost lector la Uni­ver­sitatea din Montpellier – Franta. Dupa intoarcerea in tara, isi pregateste teza de doctorat (Fol­clo­ristica Maramuresului), pe care o sustine in 1969 la Universitatea din Bu­cu­resti. Dupa 1970, este profesor universitar la catedra de limba româna a Fa­cul­tatii de Filologie din Cluj si conducator de doctoranzi in specialitatea folclor si et­no­logie. In 1978, va re­veni cu o culegere ampla de folclor din Tara Codrului.

In contul anului 1962 mai consemnam studiul Balada Mesterul Manole si variantele ei transilvanene publicat de Ion Talos in Revista de Folclor. Studiul merita retinut deoarece cuprinde trei texte inedite, versiunea colind, culese in 1960-1961 din localitatile maramuresene Lapus si Rogoz (doua dintre ele fiind insotite de partituri muzicale).

1963. Monografii folclorice. La fel ca si Mihai Pop in capitala, Dumitru Pop a initiat la Cluj o veritabila scoala de folcloristica, gratie cercului studentesc de fol­clor, a cursurilor universitare, a cercetarilor de teren efectuate impreuna cu studentii (finalizate prin lucrari de licenta cu caracter monografic). Dupa ab­sol­vire, o parte din studentii profesorului Dumitru Pop au initiat, la rândul lor, cer­cetari (individuale) privind cultura populara (materiala si spirituala) a unor zone de interes, materializate in studii si chiar volume de specialitate. Pentru altii, lu­crarile de diploma au constituit o experienta unica. In 1963, jurnalistul de mai târziu, Gheorghe Susa, realizeaza, sub indrumarea profesorului Dumitru Pop, o lucrare de licenta cu titlul Curtuiusu Mare – monografie folclorica (181 p.), iar Ioan Vancea (in prezent posesorul unei colectii impresionante) redacteaza Schita monografica a satului Nanesti, raionul Sighet, regiunea Maramures (XXVIII +101 p.)

Lucrari de acest gen consemnam si in anii urmatori; astfel, in 1965, Vasile Latis a intocmit Monografia folclorica a satului Cufoaia. Studiul este insotit de un numar mare de texte, grupate tematic: Cântece de dor si jale (53 texte), Cântece de catanie (9), Cântece de instrainare (15), Strigaturi la joc (200), Bocete (6), Ba­lada eroica si sociala (1), Oratii pentru Vergel (1), Oratii de nunta (18), Colinde (6), Descântece (14), Vraji si farmece (2), Ghicitori (32), Folclor nou (1). Structuri ase­manatoare au si celelalte lucrari: Liliana ManoviciSchita monografica a fol­clorului din comuna Bârsana (1965), Niculina BufanMonografia generala a satului Valeni (1969), Dimitrie CharitonFolclor din Grosii Tiblesului, schita monografica (1970), Aurelia Lenghel TarsarFolclorul satului Boiu Mare – schita monografica (1971) etc.

Din perspectiva realizarii corpusului folclorului maramuresean, mono­grafiile folclorice realizate de studentI in anii ’60, sub obladuirea profesorului Dumitru Pop, au un rol important, deoarece conserva poate ultimele esantioane de folclor veritabil, autentic, inregistrate de la performeri din generatia inter­be­lica.

In 1963, apare, la Editura Meridiane, un minialbum cu 39 de fotografii alb-negru (realizate de Gheorghe Serban si Sandu Mendrea) despre covorul mara­mu­resean. Autorul, etnograful si muzeologul Boris Zderciuc (1918-1994), s-a evi­dentiat prin elaborarea unor studii despre arhitectura si arta populara – port si textile, ornamentica si mestesuguri. A fost sef de sectie la Muzeul Satului din Bucuresti (1953-1969), cercetator stiintific la Institutul de Psihologie din Bu­curesti (1969-1975) si apoi la Institutul de Etnografie si Folclor din Bucuresti (din 1975). O parte din studiile sale au fost dedicate culturii populare din Maramures.

Tot in 1963, Casa Regionala a Creatiei Populare Maramures editeaza o prima lucrare de referinta: Jocuri populare din Oas si Maramures,realizata de Gh. Popescu Judet. Cercetarile au vizat preponderent localitatile Nanesti, Sa­pân­ta, Vad, Ieud, Petrova sI Botiza.

1964. Adrian Fochi (Miorita) / Pagini maramuresene. Deceniul stalinist (1950-1960) a trecut peste Europa de Est ca un tavalug, spulberând ideologii tra­di­tionale, sisteme de cuantificare a valorilor, distrugând destine si vieti omenesti. A urmat o perioada de acalmie relativa, context in care unii cercetatori izbutesc sa finalizeze si sa publice studii importante. Noua generatie de folcloristi face eforturi sa se impuna abordând teme curajoase. Astfel, in 1964, Alexandru I. Am­zulescu (n. 1921) realizeaza, in premiera, o tipologie a baladelor populare, prilej cu care iden­tifica 352 de subiecte epice românesti. Aspectul e im­por­tant mai ales din pers­pectiva pozitionarii folclorului autohton in topul eu­ro­pean.

Dar marea lovitura avea sa o dea folcloristul Adrian Fochi (1920-1985), prin publicarea impresionantei monografii Miorita (1964). Din cele peste 900 de tex­te antalogate de Fochi, 17 provin din Maramures, 11 texte fiind ine­dite.

Pe plan local, in 1964 apare primul volum din seria Pagini mara­mu­re­se­ne. Din cuvânt inainte aflam ca “majoritatea folclorului cuprins in acest volum este de data recenta, creat dupa 23 august 1944 si oglindeste en­tu­ziasmul po­porului in fata vietii noi, socialiste”. De altfel, scopul declarat al acestei publicatii este de a oferi texte de literatura populara si culta pentru miscarea artistica de amatori. In primul capitol (Poezie) regasim mostre de “folclor nou, autentic” de genul “Maramures, viata noua, / Leagana-te-n stropi de roua / Ca-n lacrimi te-ai leganat / Cât ai fost intunecat”, versuri “culese” de Isidor Râpa, Petre Lenghel Izanu si Chira Vera, respectiv strigaturi noi culese de Petre Lenghel Izanu (“Frun­za verde de pe coasta / Mândra-i colectiva noastra”) si tipurituri noi culese de Valentin Baintan (“Traiasca stema tarii / Si steagul Republicii”). In capitolul doi (Proza) sunt redate doua legende despre pribeagul Pintea Viteazul, iar ultimul capitol este dedicat creatiei tinerilor condeieri maramureseni.

Volumul va aparea anual, pâna in 1970, insa incepând din 1965 Pagini mara­muresene se transforma intr-un fel de culegere de texte literare ale poetilor si scrii­torilor maramureseni, culegere care incerca sa suplineasca lipsa unei reviste culturale in acea vreme (De-a lungul anilor au semnat in Pagini ma­ra­muresene: Stefan Bellu, Ion Bogdan, Augustin Botis, Gheorghe Chivu, Mihai Cupcea, V.R. Ghenceanu, Nicolae Herteg, Vasile Latis, George Maria Banu, Augustin Cosmuta, Mihai Olos, Mircea Pop, Petre Got s.a.).

1965. Simpozion de etnografie si folclor. In toamna anului 1965, Baia Ma­re gaz­du­ieste primul simpozion pe teme de etnografie sI folclor. Actiunea, des­fasurata in perioada 3-4 septembrie la Muzeul Regional din Baia Mare, a reunit mai degraba pasionati ai culturii populare maramuresene si mai putin specialisti. Cele 14 referate sustinute cu acest prilej vizau varii domenii: O cronica a satului pe lemn – cimitirul din Sapânta (dr. I. Vlad), Viersuri din Sapânta (prof. V. Doni­ga), Incretele pe camasile maramuresene (L. Sârbu sI M. Rudici), Portul po­pular din Bârsana (prof. Lenghel Izanu), Portul popular din imprejurimile orasului Baia Mare (pictor M. Iliesiu), Trei centre de ceramica din Maramures – Vama, Sacel, Seini (jurisconsult I. Pop), Nunta din Maramures (I. Segarcea Popescu) etc.

Editia a doua s-a desfasurat in 1967 (3-5 februarie), in sala de conferinte a Universitatii populare din Baia Mare si a fost onorata de prezenta profesorului Mihai Pop, in calitate de vicepresedinte al Consiliului National al Cercetarii Stiin­tifice. Numarul comunicarilor a crescut la 20, printre participanti numarându-se Vasile Latis (Lirica lapuseana), Ion Vancea (Motivul pastorului care si-a pierdut turma intr-o varianta inedita), Mihai Olos (Frumosul in conceptia populara), Francisc Nistor (Arhitectura Maramuresului istoric), Augustin Botis (Balada Valeanu din Lapus) etc. Dupa editia a treia (14-15 decembrie 1968), Baia Mare renunta la orga­nizarea acestei manifestari in favoarea Sighetului, unde, din 1970 pâna in prezent, se desfasoara anual Simpozionul de folclor din cadrul Fes­ti­va­lului datinilor si obiceiurilor de iarna.

Pasionat cercetator al culturii si civilizatiei populare din Maramures si Bu­covina, Tancred Banateanu (1922-1987) si-a desfasurat activitatea de-a lun­gul anilor la Muzeul Etnografic al Transilvaniei (1946), la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române (1950) si la Muzeul de Arta Populara (1953-1978), unde a fost sef de sectie. In ultimele doua decenii de activitate, a realizat numeroase studii valoroase, printre care si Portul popular din regiunea Mara­mu­res (1965).

O alta lucrare aparuta in 1965 este Maramures viata noua. Culegere de cân­tece pentru solisti vocali. Brosura este realizata de Constantin Arvinte (n. 1926 in localitatea Voinesti, jud. Iasi) – compozitor, director artistic al An­sam­blu­lui Ciocârlia si Rapsodia Româna – si Isidor Râpa (1925-1990), director, in acea vreme, a Scolii populare de arta din Baia Mare (pe care a condus-o intre anii 1961-1981). Desi autorii isi propun ca lucrarea sa oglindeasca “nu numai trecutul traditional folcloric al regiunii noastre, ci si folclorul nou, aparut in satul mara­mu­resean, folclor izvorât din frumusetea vietii noi, colective”, in realitate, din cor­pusul celor 50 de melodii (partituri muzicale insotite de texte poetice) prea putine reprezinta “folclor de tip nou” de genul Maramures, viata noua, Drag mi-e la gos­podarie, Creste holda fericirii, in fond cântece provenind din laboratorul pro­pa­gandei comuniste. In ciuda pieselor autentice continute, brosura are o valoare mo­desta.

(1966) Cu doi ani inainte de organizarea, de catre Casa Creatiei Populare Maramures, a manifestarii Tânjaua de la Hoteni, o echipa de cercetatori po­po­seste pe valea Marei pentru a analiza un obicei arhaic, numit Boii Sângeorzului. S-a constatat ca obiceiul este perfect conservat “in grupul de sate Hoteni, Har­nicesti, Sugatag, din fostul raion Sighet, judetul Maramures, zona sub-montana din nordul Transilvaniei, in care agricultura este o ocupatie secundara; obicei an­chetat, notat, inregistrat si filmat in anul 1966, satul Hoteni”. O radiografie a aces­tei traditii, desfasurata in elementul sau autentic, a fost realizata si de Tache Pa­pahagi, in primavara anului 1928, in Sat Sugatag. Dupa 1970, acestei mani­festari folclorice i s-au consacrat numeroase studii, articole si referate, in incer­carea de a decanta elementele arhaice si simbolistica lor, in raport cu regia spec­tacolului oferit turistilor români si straini.

Folcloristul Ovidiu Bârlea publica, tot in 1966, cele trei volume ale An­to­logiei de proza populara epica in care regasim 19 productii (basme, le­gen­de, snoave si povestiri) provenind din localitatile maramuresene Sapânta, Rozavlea, Breb, Mara si Desesti.

1967. Francisc Nistor. Folclorul maramuresean s-a impus treptat, gratie valorii date de autenticitate si de modul admirabil in care s-a conservat, intrând intr-un circuit firesc, promovat de specialisti. Incepând cu anii ’60, nici o lucrare importanta de tip monografie, antologie sau tipologie nu va neglija productiile folclorice din nordul Transilvaniei. Cu atât mai mult cu cât, in luna mai 1967, in Arhiva Institutului de etnografie si folclor din Bucuresti existau deja 2385 de piese folclorice din Maramures: colinde – 164, cântece de nunta – 45, jocuri de nunta – 38, bocete – 75, repertoriu pastoresc – 48, balade – 36, proza populara – 569, legende – 26 etc. Accesul facil la acest tezaur va fi din plin valorificat in ur­ma­torii ani de exegetii bucuresteni.

Intre timp, planul editorial al Casei regionale a Creatiei Populare Mara­mu­res se intregeste cu o noua lucrare: Traditii maramuresene (1967). Volumul abor­dea­za, intr-o colectie de studii, fenomenologia nuntii din Oas (Florica Some­sean), din Lapus (Mihai Cupcea), din Chioar (Valentin Baintan) si din zona Mara­mures (Nicoara Timis). Studiile sunt insotite de texte poetice si planse ilustrate. Materialul legat de obiceiurile de nunta “nu a fost cules pe baza unui ches­tionar riguros intocmit, autorii ofera mai mult o descriere si o prelucrare fidela fata de sursa decât o interpretare a sensurilor unor obiceiuri”.

Anul 1967 este anul de debut editorial al etnografului sighetean Francisc Nis­tor (1908-1997). Lucrarea sa, Creatii si creatori populari din zona etnografica Ma­ramures deschide seria albumelor de fotografii cu caracter etnografic.

Francisc Nistor s-a nascut la 5 decembrie 1908 in Sighet. A urmat cur­su­rile scolii confesionale greco-catolice române din localitate si apoi Liceul Dragos Voda. Din 1936, devine colaborator, alaturi de Traian Biltiu Dancus, al Institutului Social Român (condus de prof. Dimitrie Gusti), pentru actiunea de achizitii din Ma­ramures a unor obiecte de constructii cu valoare de patrimoniu in vederea constituirii Muzeului Satului din Bucuresti. “Incepând din anul 1954, la indemnul si sub indrumarea prietenului sau, Gheorghe Dancus, Francisc Nistor (…) in­cepe, cu pasiune si asi­duitate, o campanie de peregrinari prin satele Mara­mu­resului pentru achizitionarea de obiecte etnografice (…) care va duce la refa­ce­rea nucleului colectiilor Muzeului Ma­ramuresului, care s-au risipit o data cu intrarea armatelor de ocupatie maghiara in Sighet, dupa 1940”. Prima expozitie a muzeului se deschide in 1957, in câteva sali de la etajul cladirii unde functioneaza cinematograful din localitate. Abia in 1969 incepe or­ga­nizarea muzeului etnografic pavilionar in imobilul de pe strada Bogdan Voda, nr. 1 din Sighet (inaugurat la 26 decembrie 1971), iar pentru sectia in aer liber se repartizeaza un teren de pe dealul Doboies. Francisc Nistor a fost directorul fon­dator al Muzeului Maramuresului din Sighet.

1968. Ion Bârlea (reeditare). Colectia lui Ion Bârlea, aparuta in doua vo­lume in 1924, la Editura Casa Scoalelor, are privilegiul de a accede intr-un circuit al valorilor prin reeditarea ei, in 1968, la Editura pentru literatura. Unul dintre re­dactorii acestei edituri, tânarul Iordan Datcu (n. 10 iunie 1933, in localitatea Bacalesti, judetul Teleorman) propune comasarea celor doua volume sub titlul Lite­ratura populara din Maramures, iar la sfârsit anexeaza o colectie personala, realizata in octombrie 1966, insumând 40 de texte din comuna Berbesti – Maramures (pe urmele lui Ion Bârlea dupa 50 de ani), respectiv un grupaj de texte muzicale culese de Tiberiu Brediceanu, im­preuna cu textele literare notate de Ion Bârlea. Astfel, Iordan Datcu utilizeaza pentru prima data procedeul metodologic al confruntarii textelor (1924/1966), consemnând stabilitatea si mutatiile din repertoriul folcloric al localitatii Berbesti. In plus, Iordan Datcu considera de cuviinta sa elimine glosarile inutile, sa le corecteze pe cele naive si sa adauge explicatii noi. In studiul introductiv isi propune sa stabileasca locul folclorului maramuresean in contextul folclorului românesc, dupa cum remarca si Dumitru Pop. Prefata noii editii apartine pro­fe­sorului Mihai Pop, care eticheteaza lucrarea drept “una dintre cele mai bune culegeri de folclor”.

Iordan Datcu s-a aflat mereu aproape fata de cultura populara a tinutului nostru, dovada numeroasele interventii, ca istoric al folcloristicii românesti, de­di­ca­te productiilor sau exegetilor locali. Reeditarea colectiei Ion Bârlea a fost si rodul unei strategii benefice: desi recunoscut si apreciat pe plan national, folclorul maramuresean nu a mai punctat decisiv, prin volume masive, de foarte multi ani; reperele majore erau putine – 1925: Tache Papahagi, 1957: Tiberiu Brediceanu si 1962: Folclor din Maramures (cu­le­gere colectiva). O colectie bine intocmita (prin selectii repetate, utilizând criteriul estetic), alcatuita din 1191 de piese folclorice reprezentative (provenind din 23 de localitati maramuresene), a fost, fara indoiala, o carte de vizita ne­ce­sara si un demers pentru a defini un segment al culturii populare din aceasta re­giune.

Nu putem spune ca lipseau cercetarile de teren si actiunile de culegere a productiilor folclorice, de vreme ce, intr-un articol publicat in decembrie 1968, in presa locala, se preciza ca “o interesanta lucrare in manuscris poseda Vasile Anania. E vorba, aici, de jocurile copiilor care te uimesc prin diversitate si fan­tezie. Lucrarea cuprinde peste 150 de jocuri, culese din diferite sate mara­mu­re­sene”. Aceeasi sursa afirma ca “o culegere masiva de folclor se afla in biblioteca personala a tânarului profesor Ion Vancea, presedintele Cenaclului literar George Cosbuc din Sighetu Marmatiei”. Nici pâna in prezent, cele doua manuscrise nu au avut sansa sa vada lumina tiparului (decât, probabil, partial si risipite in periodice).

Spatiu tipografic li se acorda in schimb lucrarilor de genul Datini si obiceiuri. Culegere de librete pentru spectacole folclorice, primul volum aparut in 1968. Trebuie precizat ca cele trei volume din aceasta serie sumbra (vol. II – 1970, vol. III – 1972) nu trebuie retinute de o istorie a folcloristicii maramuresene, decât poate ca exemplu a modului in care folclorul e adaptat, maltratat si in­ven­tat, pentru a servi unei false miscari artistice de masa.

Tot in 1968, apare un nou volum de folclor muzical, realizat de Con­stantin Arvinte si Isidor Râpa: Cetera, lemnut cu dor. Culegere de melodii pentru solisti instrumentisti. Lucrarea contine 120 de melodii de cântece si jocuri (doar partituri muzicale), culese in perioada 1963-1967, pe benzi de magnetofon, apoi transcrise si clasificate in patru zone: Maramures, Oas, Codru si Lapus. Ca sursa de inspiratie, au fost alesi vestiti ceterasi ai satelor din acele vremuri (Gheorghe Covaci – Stângaciu din Viseu, Gheorghe Covaci Cioata din Vad, Stefan Covaci din Sapânta, Gheorghe Covaci din Dragomiresti etc.). Autorii sustin ca “melodiile sunt o corecta reproducere de la sursa, prezentata intr-o forma nealterata, pas­trându-se cu strictete caracterul lor natural, specific si autentic” (p.5).

Din categoria studiilor cu caracter pur etnografic consemnam lucrarea lui I.D. Stefanescu, Arta veche a Maramuresului (1968), a doua carte din seria Studii de arheologie si istoria artei moderne. Studiul este curajos sub raportul subiectelor abordate: Arta populara din Maramures (locuinte, biserici, sculptura in lemn, scoarte, ceramica), respectiv Pictura religioasa (icoane, decoruri mu­rale, descriere de picturi, iconografie). Cu uimire, I.D. Sefanescu descopera si reda o latura mai putin cunoscuta a Maramuresului – acel univers etnografic surprinzator de bine conservat si totusi viu, populat cu oameni, care vorbesc despre trecut si despre prezent deopotriva: “Decorul pictural al bisericilor de lemn din Maramures reprezinta o lume de idei si de simtiri (…). Unii «esteticieni» le-au botezat cu nume de lucruri taranesti; le-au socotit primitive si naive… Studiate cu mijloacele si luminile arheologiei, ansamblurile maramu­rese­ne par altfel. Vorbesc si ne invata. Marturisesc o viata sociala locala plina de interes, relatii economice si culturale cu vecinii si cu lumi mai indepartate si un caracter”(p.10). Pe scurt, o carte interesanta, bine intocmita, consistenta, prea rar citata in studiile de spe­cialitate.

Festivalurile. In ciuda unor lucrari de valoare aparute in acea perioada, tendinta, in cercetarea folclorica, era dictata de interese politice, asa cum mar­turiseste si Dumitru Iuga: incepuse epoca orientarilor tot mai pregnante a cer­ce­tarilor inspre valorificarea scenica a folclorului contemporan, in special prin montaje literar-muzicale, brigazi artistice de agitatie si ansambluri folclorice. In acest con­text, noua conducere a Casei Creatiei Populare (director Nicoara Timis) isi con­centreaza eforturile pentru intocmirea unui calendar care sa cuprinda o serie de manifestari (scenice) cu caracter folcloric. Acestea debuteaza in 1968: in aprilie, la Hoteni, are loc Tânjaua de pe Mara; in iulie, la Târgu Lapus, se des­fasoara festivalul Cununa de grâu de pe Somes; in august, Hora la Prislop - Borsa; in septembrie, Târgul cepselor, la Asuaj, in Tara Codrului; iar in de­cem­brie, un spectacol de colinde in Baia Mare, in scopul promovarii unui festival al datinilor la Sighet: “Pentru a testa atitudinea si pozitia conducatorilor de partid si de stat de la nivelul judetului, am organizat in sala Teatrului Dramatic din Baia Mare, in ziua de 28 decembrie 1968, un concert de colinde (…). La incheierea concertului, membrii Biroului Judetean de Partid si ai Consiliului Popular Judetean ne-au fe­licitat (…). In urma acestui test, ne-am dat seama ca, cu grija, putem merge mai departe (…). Cu toate materialele minutios intocmite, m-am prezentat la prof. dr. doc. Mihai Pop, parintele nostru spiritual, care ne-a sustinut si in initierea celor­lalte festivaluri (…). Pentru a avea o acoperire, o justificare si sa fim aparati, ne-a recomandat ca sa-l numim Festivalul datinilor si obiceiurilor laice de iarna” (N. Timis). Asa se face ca, in zilele de 28 si 29 decembrie 1969, Sighetu Marmatiei gazduia prima editie a Festivalului. In prima zi a avut loc un concert de colinde in sala Studio, iar a doua zi, pe strazile orasului, au defilat carele alegorice si alaiul grupurilor de colindatori. Alexandru Sainelic a pregatit carele si s-a preocupat de pavoazarea orasului, iar pictorul Traian Hrisca a confectionat 48 de tablouri de pânza cu masti care au impodobit orasul. In programul primei editii se preciza: “Este prima incercare de a uni intr-un tot grandios cele mai reprezentative manifestari populare din preajma Anului Nou si a unor obiceiuri de principale mo­mente din viata omului”. Dupa a treia editie, organizatorii au renuntat la formula datini laice, iar din 2003, manifestarea a fost inclusa in rândul Festivalurilor Internationale, prin Organizatia Internationala de Folclor (I.O.V.), afiliata la UNESCO.

Primavara de la Bucuresti. Evenimentele politice din vara anului 1968 se vor rasfrânge, ulterior, asupra intregii societati românesti, implicit si asupra vietii culturale. In iulie 1968, guvernul cehoslovac, condus de Alexander Dubcek este somat, prin “scrisoarea celor cinci partide comuniste si muncitoresti” (redactata la ordinul lui Brejnev, secretarul general al Partidului Comunist din Rusia) sa puna capat reformelor, cu alte cuvinte a “contrarevolutiei”. Cabinetul Dubček respinge in mod public aceasta scrisoare, motiv pentru care fortele Pactului de la Varsovia decid o interventie militara in Cehoslovacia. In mod surprinzator, liderul co­munist de la Bucuresti, Nicolae Ceausescu, devenit abia de un an presedinte al Con­siliului de Stat, ia o decizie deosebit de curajoasa, exprimându-se public si des­chis in favoarea cauzei cehoslovace. Presa româneasca din luna lui cuptor a anului 1968 era invadata de mesaje de simpatie si intelegere. Izolati pe plan mondial, cehoslovacii apreciaza gestul conducerii de la Bucuresti, motiv pentru care ii transmit lui N. Ceausescu invitatia de a efectua o vizita in Cehoslovacia, in cel mai scurt timp. Ceausescu soseste la Praga in data de 15 august, chi­pu­rile, pentru a semna un nou tratat de prietenie, colaborare si ajutor reciproc. In ca­pitala, oaspetele român a fost intâmpinat de o multime care il ovationa si scanda “Traiasca România”. Ceausescu paraseste Praga in data de 17 august. Patru zile mai târziu, Cehoslovacia e invadata de 23 de divizii ale armatei so­vietice, o divizie maghiara, una bulgara si doua poloneze, cu rolul de a inabusi contra­revolutia din aceasta tara. A fost invocata Doctrina Brejnev, potrivit careia tre­buiau pedepsite fortele care incercau “sa deturneze spre capitalism dez­vol­tarea unei tari socialiste”. Conducerea de la Bucuresti a denuntat cu fermitate actiunea in forta a trupelor Pactului de la Varsovia impotriva Cehoslovaciei, ris­când un atac militar impotriva propriei frontiere. La granita de nord a tarii sunt co­masate trupe militare românesti. Curajul manifestat de liderii români nu a trecut neo­b­ser­vat in cancelariile vest europene si la Casa Alba. Astfel incât Ro­mânia capata un statut privilegiat in raporturile politice si economice cu Uniunea Euro­peana si Statele Unite ale Americii. O consecinta a acestei deschideri a fost si vizita pre­se­dintelui Richard Nixon la Bucuresti, in vara anului 1969 (2 august).

Primavara de la Praga a fost inabusita sub senilele blindatelor sovie­tice, iar Cehoslovacia a redevenit un satelit neinteresant al Moscovei. Intre timp, Ro­mânia isi sporea capitalul de imagine, declansând o primavara a reformelor (e drept, timide) la Bucuresti. Chiar daca aceste reforme nu au vizat un proces real de democratizare politica sau liberalizare economica, s-a simtit o oarecare relaxare a cenzurii in domeniul culturii, fapt de care vor profita atât scriitorii, poetii si filosofii (vezi Scoala de la Paltinis condusa de Constantin Noica si frecventata printre altii de Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu), cât si cercetatorii din domeniul et­no­grafic si folcloric.

Chiar daca “ingaduinta” regimului de la Bucuresti a tinut doar câtiva ani (aproximativ pâna prin 1973), aceasta perioada a fost extrem de bine valorificata sub raport editorial si al cercetarii de teren de catre specialistii români (si chiar straini).

(1969) Trecut pe lista neagra de comunisti, in anii ’50, Dumitru Cara­cos­tea e reabilitat definitiv in 1969, prin publicarea volumului Poezia traditionala ro­mâna. Balada populara si doina, care insumeaza, in fond, cele mai importante cursuri universitare, monografii, studii si articole semnate de ilustrul profesor.

Tancred Banateanu revine cu un studiu etnografic despre Arta populara din nordul Transilvaniei (1969), prefatat de istoricul Constantin Daicoviciu. Iar Aca­demia Româna publica primul tom masiv al Atlasului Lingvistic Român pe Regiuni (ALRR), dedicat Maramuresului (243 de harti cu termeni dialectali). Cei trei cercetatori, Petru Neiescu, Grigore Rusu si Ionel Stan, au investigat, timp de doi ani (in 1962 si 1963), douazeci de localitati situate in fostele raioane Sighet si Viseu in care se vorbeste subdialectul maramuresean, prilej cu care au con­sem­nat 870 de termeni dialectali. Atlasul va avea darul sa impulsioneze cercetarea dialectologica a graiului maramuresean, cu repercusiuni majore asupra intele­ge­rii si descifrarii mesajelor din textele folclorice.

Trei publicatii locale importante iau startul in 1969. Astfel, Institutul Pe­da­gogic din Baia Mare editeaza un Buletin Stiintific, seria A fiind dedicata Filologiei. In aceasta prestigioasa serie, vor semna studii competente de dialectologie si ling­vistica, referitoare la graiul maramuresean: Gheorghe Radu, Gheorghe Pop, Ni­colae Felecan, Ana Sara Varna, Dumitru Horvath s.a. Muzeul Judetean Mara­mures decide la rândul sau sa valorifice editorial referatele si comunicarile sus­tinute la sim­pozioanele de etnografie si folclor organizate de aceasta institutie, context in care apare primul numar al publicatiei Marmatia. Cele 97 de pagini au fost structurate de cei doi coordonatori (Aurel Socolan si Carol Kacso) in doua capitole: Arheologie-Istorie si Etnografie. In paginile Marmatiei vor semna, de-a lungul anilor, Tancred Banateanu, Sabin Sainelic, Janeta Cio­can, Ion Chis Ster, Sil­via Zderciuc, Mihai Dancus s.a. Dupa 1981, editorii isi pierd interesul pentru studiile dedicate etnografiei si folclorului, prioritate având istoria si arheologia.

Tot in 1969, ziarul local, Pentru socialism, primeste aprobarea sa editeze un supliment lunar de cultura si arta intitulat Maramures. In perioada 1969-1980, in coloanele acestei publicatii lunare va aparea un numar consistent de articole pe teme etnografice si folclorice. Dintre semnatari ii amintim pe Mihai Pop (despre cer­ce­tarea etnografica de pe Valea Cosaului), Dumitru Pop (despre miscarea fol­cloristica maramureseana), Ion Chis Ster (despre arhiva de folclor a judetului), Vasile Latis, Pamfil Biltiu, Gheorghe Pop, Mihai Dancus, Ion Cuceu, Ion Faiciuc s.a. Dupa 1980, suplimentul renunta la colaboratori si la articolele care reflectau viata culturala a judetului, devenind un apendice real al ziarului Pentru socialism, pentru ca in 1984 sa-si inceteze aparitia.

Un an mai târziu, in 1970, Societatea de Stiinte Filologice din România, fi­li­ala Baia Mare, lanseaza primul numar din seria Studii si articole, un buletin de informare si documentare stiintifica, cu sectiuni despre limba, literatura, folclor si metodica.

Anii ’70. Adevaratele efecte ale evenimentelor din vara anului 1968 se vor resimti a­bia doi ani mai târziu. Gratie unei politici mai relaxante si a unor acorduri econo­mice deosebit de favorabile, se simte o oarecare ameliorare a standardului de viata. Anul 1970 poate fi socotit apogeul primaverii de la Bucuresti.

In plan folkloristic, se evidentiaza cu precadere lucrarea lui Ion Muslea si Ovidiu Bârlea, Tipologia folclorului din raspunsurile la chestionarele lui B.P. Has­deu, respectiv volumul De Zalmoxis à Gengis- Khan, Etudes comparatives sur le religions et le folklor de la Dacia et de l’Europe orientale publicat de Mircea Eliade la Paris. Desi prima editie in limba româna apare abia in 1980, stim cu certitudine ca scrierile lui Mircea Eliade au circulat cu o mare intensitate in me­diile culturale românesti.

Dumitru Pop. Folcloristica Maramuresului (1970). Maramureseanul Du­mi­tru Pop devine un pionier in folcloristica româ­neas­ca elaborând “prima lucrare de istorie a folcloristicii unui tinut”, dupa cum avea sa remarce Ion Cuceu intr-o recenzie din 1970. Curios este faptul ca Iordan Datcu afirma, la o distanta de 25 de ani, ca “lucrarea profesorului Dumitru Pop… este intr-un fel unica”, deoarece ramâne “singura cercetare de amploare, edificatoare, asupra unei zone folclorice dintre cele mai originale”.

Alaturi de studiul Folcloristica Maramuresului, in fond teza de doctorat a profesorului Dumitru Pop, sustinuta in 1969 la Universitatea din Bucuresti, lu­crarea aparuta la Editura Minerva mai cuprinde si trei valoroase anexe: Poezii populare din reviste (“toate textele de literatura populara maramureseana aparu­te in publicatiile periodice din secolul al XIX-lea”), Corespondenta inedita (scrisori primite de I. Bianu de la Alexandru Tiplea si I. Bârlea, respectiv de catre G.T. Kirileanu de la I. Bârlea, documente pastrate in Biblioteca Academiei, Fondul Ma­nuscrise) si Colectia Petru Biltiu Dancus. Referindu-se la studiul inaugural, autorul avea sa marturiseasca: “Cercetarea de fata urmareste sa dea o imagine cât mai cuprinzatoare si mai fidela, in acelasi timp, asupra modului cum s-au dezvoltat preocuparile pentru folclorul ma­ramuresean, din inceputurile lor, pâna in actualitate. Ea tinde sa fie astfel, inainte de toate, o contributie la istoria fol­cloristicii românesti” (p.5). Ca si in atâtea alte cazuri, abordarea subiectului s-a datorat lipsei unor studii despre activitatea celor care “au contribuit la adunarea, punerea in circulatie si cunoasterea creatiei folclorice ma­ramuresene” (p.5). Du­mitru Pop a considerat necesar sa raporteze mereu aceasta ac­tivitate la con­textul social si cultural local, ceea ce sporeste valoarea lucrarii din perspectiva elaborarii, intr-o buna zi, a unei Istorii a culturii acestui tinut. Alte opinii vizeaza ca menirea studiului exhaustiv a lui Dumitru Pop este acea de “a-l ajuta pe cel care isi va lua cândva sarcina sa scrie o monografie folclorica si etnografica de larga respiratie teoretica, tinzând spre definirea specificului maramuresean in folclor”.

Petru Biltiu Dancus. Colectiune de hori… (1970). Anexa III a volumului Fol­­cloristica Maramuresului merita o atentie deo­se­bita. Ea reprezinta o “co­lec­tiune de hori, strigaturi si basme culese din popor, cu scopul de a compune o icoana vie a modului de vietuire si cugetare a sateanului român”, dupa cum pre­cizeaza folcloristul Petru Biltiu Dancus (1863-1907). Cule­ge­rea textelor a fost realizata spre sfârsitul secolului al XIX-lea, in localitatea Viseu de Jos si Ieud (100 din 138 de texte), dar si Calinesti. Iordan Datcu pre­ci­zea­za ca nu s-a gasit intreg manuscrisul, doua capitole (basmele si glumele) pierzându-se pentru tot deauna. Interesant este faptul ca manuscrisul lui Petru Biltiu Dancus arunca o noua lumina asupra culegerii lui Tit Bud din 1908. Iordan Datcu dovedeste ca 70 de piese publicate de Tit Bud erau de fapt preluate din colectia lui Petru Biltiu Dan­cus.

Desi nascut in Calinesti (la 1 iulie 1863), intr-o familie de tarani (posesori de vechi embleme heraldice), Petru Biltiu alias Dancus s-a distins ca invatator in Ieud, unde a profesat timp de 26 de ani. A studiat la Preparandia din Gherla, dupa care a fost numit docent (invatator) in Viseu de Jos, unde a predat timp de trei ani (intre 1882 si 1885). Ajuns la Ieud in noiembie 1885, localnicii il vor adop­ta definitiv, pentru priceperea si devotiunea sa ca dascal. Petru Biltiu a initiat si condus Uniunea invatatorilor români din Maramures. Interesul pentru folclor si-l manifesta ca raspuns la apelul Catre domni docenti din vicarul Maramuresului, publicat de Tit Bud in ziarul Gutinul (1889) Patru ani mai târziu, este solicitat sa ras­punda al Chestionarul lui N. Densusianu. Tot in acest an (1893), dateaza cele mai vechi productii folclorice culese si consemnate in colectia sa.

“Cunoscut pâna acum specialistilor doar prin faptul ca a transcris si or­ganizat Viflaimul, Petru Biltiu Dancus isi va ocupa, speram, prin publicarea colectiei sale, chiar redusa cum se prezinta ea, un loc binemeritat in folcloristica Maramuresului”, nadajduia, pe buna dreptate, Iordan Datcu (p.291). Exegetii sunt de parere ca aceasta este una dintre cele mai autentice colectii de folclor maramuresean. Petru Biltiu Dancus a murit la vârsta de 44 de ani, “consumat de firea lui clocotitoare”.

Ceas pe ceas se alunga (culegere colectiva). Prima tentativa de a intocmi o antologie de folclor maramuresean dateaza din 1970. In realitate, volumul Ceas pe ceas se alunga. Folclor poetic nu este decât o culegere colectiva de folclor, rezultata din selectarea unor materiale apartinând colectiilor profesorilor Petre Lenghel Izanu, Isidor Râpa, Ion Vancea, Vasile Latis, Ion Corbescu, Du­mitru Iuga, Augustin Mocanu, Andrei Grobei s.a. Cartea seamana mai degraba cu un volum de poezie moderna, atât prin aranjarea in pagina a textelor, precum si prin (re)formularea unor titluri. Probabil poetul Mihai Cupcea, coordonatorul edi­tiei, nu este strain de acest demers.

Cele 176 de texte (92 provin din colectia Petre Lenghel Izanu) au fost gru­pate in patru capitole: Balade si legende, Cântece de dragoste si natura si Poe­zia de ritual – care cuprinde descântece, bocete si colinde. Insa baladele si le­gen­dele propuse de editor pot fi suspectate de lipsa de autenticitate. Astfel, in Horea fetei care si-a pierdut oile (culegator Ion Vancea, informator Gabor Van­cea, localitatea Oncesti) apar versurile “ Sus la munte / Ninga, poua, / Jos la tara / Pica roua, / Io acasa ma-ntorceam, / Nici o oaie nu aveam. / Acasa cu ta si ma / Ma sfatuiam / Suparata tare eram” (p.14). Comentariile sunt de prisos. Cât des­pre balada Tomoioaga (culegator Isidor Râpa, informator Ion Andreica – Vivat, localitatea Viseu de Mijloc) putem spune cu certitudine ca este in intr­e­gi­me contrafacuta. Redam un fragment spre edificare: “Da’ de ce va tragânati, / Leganati, / Va clatinati? / – Ia, un monument de piatra / Aicea ca ni s-arata; / Mai in jos si de-un mormânt, / Tat din vânt / Si din pamânt…” La o masa rotunda pe teme folclorice, desfasurata in 1973, profesorul Ion Chis Ster a avut o interventie vehementa fata de astfel de productii asa-zis folclorice: “Cred ca Asociatia fol­cloristilor ar trebui sa spuna un categoric nu imposturii, incercarilor de a fabrica folclor, incercari de tipul informatorului care, chipurile, ar fi debitat balada «To­moioaga» (Ceas pe ceas se alunga) – despre care o tara intreaga crede ca este autentica – ce arhaizeaza prin infinitive lungi (impusca-re, batjocora-re etc) si, alaturi, introduce expresii neologice de tipul «strigam, eliberare», «Românii striga marire», «monument de piatra», cu iz de coregere in stil patriotard, gen Atanasie M. Marienescu”. In ansamblu, o lucrare modesta din punct de vedere stiintific.

Maramuresul devine tot mai interesant pentru cercetatorii straini care isi exprima dorinta sa-l viziteze. Dat fiind contextul politic favorabil, solicitantii nu intâmpina dificultati. In vara anului 1970, un grup de specialisti francezi poposesc in Maramures pentru o actiune de documentare. Grupul este condus de Pierre Goron, presedintele Centrului international de documentare pentru dans si direc­tor artistic al Uniunii nationale al grupelor folclorice pentru cultura populara din Franta. Profesorul Mihai Pop, directorul Institutului de Etnografie si Folclor din Bu­curesti s-a oferit sa-i insoteasca pe francezi in peregrinarile lor prin satele ma­ramuresene: “Au fost vizitate muzee si colectii particulare, s-a asistat la parade ale costumului popular, la spectacole folclorice, s-a mers in sate indepartate unde au cunoscut mesteri vestiti in cioplitul lemnului, in ceramica, in arta tesutului; (…) s-a mers la nunti, la praznice in casele taranesti, cu cas, lapte de oi si muzica de lautari”.

Pentru francezi, actiunea a fost mai mult decât o reusita, insa Mihai Pop a inteles ca adevarata documentare, pentru un specialist strain, nu trebuie sa vize­ze doar festivismul, parada si lautarii; ci mult mai utila ar fi participarea pe un santier de cercetare a elementelor de cultura populara. Probabil asa s-a nascut ideea cercetarii etnofolclorice si sociologice de pe Valea Cosaului, care a de­ma­rat in vara anului 1971.

Sesiunea de comunicari de la Sighet (1970). Un alt moment important care a marcat decisiv miscarea folcloristica din Maramures a fost organizarea, incepând din decembrie 1970, a unei sesiuni de referate si comunicari stiintifice pe teme de folclor, in cadrul Festivalului datinilor si obiceiurilor de iarna de la Sighet. Initiativa lui Mihai Dancus a fost sustinuta de profesorul Mihai Pop, care de altfel a si patronat manifestarea timp de aproape doua decenii (pâna in 1988). Pentru a justifica o astfel de Sesiune, s-a motivat ca aceasta constituie “un bun prilej de fundamentare teoretica, de prezentare si o interpretare a ceea ce ne-am obisnuit cu totii sa numim datini si obiceiuri stra­bune, având o valoare instructiva si do­cumentara, atât prin lucrarile pre­zentate, cât si prin schimbul util de opinii dintre diferiti lucratori pe tarâmul culturii de masa si contribuind la o mai deplina cla­rificare a fenomenului folcloric legat de sarbatorile laice de iarna si alte traditii po­pulare”.

In primii 20 de ani, pâna la caderea regimului comunist, Sesiunea si Fes­ti­va­lul de la Sighet “erau si un pretext pentru marii intelectuali ai tarii, scriitori, ar­tisti, cercetatori, muzeografi, sa vina aici «sa ne comunice ceva», dar si sa sar­ba­toreasca Craciunul, care altfel era interzis, sa schimbe idei intr-un spatiu de sar­batoare si libertate”.

Sesiunea de la Sighet a devenit, inca de la primele editii, un veritabil fo­rum de expunere a ideilor, dar si a concluziilor desprinse in urma cercetarilor de teren efec­tuate in Maramures. Au sustinut prelegeri si referate un numar im­pre­sionant de cer­cetatori români si straini, printre care: Jean Cuisenier, Claude Karnoouh, Gail Klig­man, Miya Kosei, Marie Gabrielle Leblanc, Patrick si Chris­tine Weisbecher, Pierre Dutron, Joel Marrant, Mihai Dimiu, Constantin Eretescu, Sanda Golopentia, Aurora Perju-Liiceanu, Nicolae Dunare, Narcisa Stiuca, Iuliana Bancescu, Liviu Sofonea, Dumitru Pop, dar si cercetatori mara­mureseni.

In 1973, apare o brosura, Comunicari stiintifice pe teme folclorice, Sighetu Mar­matiei, 1970-1971, in care sunt tiparite circa 20 de comunicari din cele pre­zentate la primele doua editii ale Sesiunii. Insa o valorificare sistematica si temeinica a referatelor are loc abia la inceputul secolului al XXI-lea, prin aparitia volumelor din seria Acta Musei Maramoresiensis (volumul I – 2002, vol. II – 2004, vol. III – 2005). In prefata primului tom, Mihai Dancus, directorul Muzeului Mara­mu­­resean din Sighet, mentiona: “Am acumulat in acest volum studii si co­mu­nicari pe teme de etno­grafie si folclor, dar si de istoria culturii, care s-au pastrat aici, la Muzeul Etnografic al Maramuresului pe parcursul a peste 30 de ani, in cadrul sesiunii stiintifice ce se organizeaza cu ocazia Festivalului de datini si obiceiuri, sesiunea fiind componenta stiintifica de mare prestigiu a acestei mani­festari. Sesiunea a fost inaugurata de catre noi inca din anii ’70 (..). Volumul de fata cuprinde o mica parte din cele peste patru sute de comunicari care s-au tinut de-a lungul anilor la sesiunea muzeului”. In cele trei tomuri masive care au aparut pâna in prezent au fost publicate 144 de referate si comunicari, unele dintre ele fiiind cuprinse si in alte lucrari sau colectii de studii.

Promotorul acestei manifestari de prestigiu, Mihai Dancus, s-a nascut la 10 februarie 1942 in localitatea Botiza. A urmat studii universitare de filologie la Cluj. A obtinut titlul de doclor in stiinte, specialitatea etnografie si folclor, cu teza Nasterea in traditia populara maramureseana. O vreme a fost profesor in co­muna Bârsana, iar din 1977 este director al Muzeului Etnografic din Sighetu Marmatiei. In 1986, realizeaza monografia Zona etnografica Maramures, iar in 2000, alaturi de George Cristea, publica un volum cu caracter monografic, Ma­ra­mures – un muzeu viu in centrul Europei (Editura Fundatiei Culturale Române).

1971. In primavara anului 1971 (13-16 mai), Baia Mare gazduieste a patra editie a Colocviului National al Cer­­­curilor Stiintifice de Folclor. O parte din refera­tele prezentate la acest colocviu vor aparea, doi ani mai târziu, in volumul Lucrari stiintifice. Cercurile studentesti de folclor, prefatat de Mihai Pop. Tot atunci incep filmarile la pelicula Maramu­resul de soare, un film etnografic realizat de stu­dioul cinematografic Bucuresti, dupa un scenariu de Valentin Munteanu. “De obicei, asemenea pelicule sunt de­numite documentare. Dar filmul acesta de aproape o ora, realizat in culori, nu este o monografie a judetului, ci o suma de stari pe care ti le procura Maramu­resul in contact direct cu el”, avea sa declare intr-un interviu regizorul Mihai Bucur. Isidor Râpa si Constantin Arvinte revin cu cea de-a treia culegere de fol­clor muzical, intitulata Cât-ii Maramuresu’. Este o lucrare cu mult mai pre­tioasa decât cea din 1968 sub aspect grafic si literar; de asemenea, partiturile muzicale sunt insotite de texte poetice. Cele 80 de melodii provin din zona Ma­ramuresului istoric, din Tara Lapusului, a Codrului si din Chioar.

Cercetarea de pe Valea Cosaului / Mihai Pop. Un eveniment cu adevarat major a avut loc pe 18 iulie 1971, când de­bu­teaza, in satele de pe Valea Co­saului, o vasta actiune de cercetare a culturii po­pulare din Maramures, care a durat trei ani. Intr-un document datat 5 iunie 1971, profesorul Mihai Pop, in calitate de director al Institutului de Etnografie si Folclor din Bucuresti, expune motivele si scopul final al acestui demers: “Cercetarea de pe Valea Cosaului, urmând sa cuprinda satele Budesti, Breb, Sârbi, Calinesti, sa fie o cercetare esantion, prin care sa se urmareasca pre­zen­tarea mara­mu­re­seanului cu modul sau de a trai, gândirea, cunostintele, deprinderile socializate, obiceiurile, graiul, folclorul, arta populara etc”; “De o cuprindere mai larga, desi centrata pe domeniul etnologiei, cercetarea sa implice specialisti din mai multe discipline: istorie, demografie, sociologie si economie, statistica, stiintele naturii, lingvistica, psihologie si pedagogie, folclor literar si muzical, etnografie, arta po­pulara etc. Ea va deveni deci o cercetare plurid­isciplinara”; “Cercetarea care urmeaza sa dureze 2-3 ani, sa se finalizeze: A. intr-o monografie (care sa cuprinda I. Istoria satelor cercetate (…) II. Problemele procesului de transformare a vietii traditionale, de incadrare a traditiei in cultura contemporana), B. intr-o arhiva locala, C. intr-o serie de filme documentare, D. in rezultatele unor expe­rimente metodologice cu tematica moderna particulara, care sa contribuie la promovarea noilor metode de cercetare de teren in etnologia româneasca”.

La aceasta cercetare-esantion au fost invitati sa participe cei mai buni spe­cialisti din tara: Sanda Golopentia Eretescu, Georgeta Stoica, Radu Popa, Mariana Kahane, Ligia Georgescu, Radu Rautu, Irina Safarici, Aurora Perju-Liiceanu, Georgeta Ene – Bucuresti, Dumitru Pop (Cluj), I. Cretu (Timisoara), Sa­bin Sainelic (Baia Mare), Mihai Dancus si Francisc Nistor (Sighet) s.a. Unul dintre participanti, Sabin Sainelic, marturisea, intr-un articol aparut in presa locala, ca este demn de apreciat includerea in grupul de cercetatori a unor oameni de diferite specialitati, deoarece astfel se preia “metoda de cercetare a sociologului român Dimitrie Gusti”. Entuziasmul de inceput ii vor determina pe organizatori sa afirme ca dupa Valea Cosaului, cercetarile vor viza zonele Lapus, Chioar si Codru.

Chiar daca ulterior au aparut obstacole imprevizibile, astfel incât planurile initiale au fost duse pâna la un anumit punct, cercetarile efectuate de profesorul Mihai Pop in perioada 1971-1973 vor genera efecte in timp: sesiunea de co­municari de la Sighet se invioreaza cu referatele redactate de catre participantii la cercetarea-esantion; Dumitru Iuga, Mihai Olos si Nicoara Timis coordoneaza un admirabil Calendar al Maramuresului (1980); Vasile Latis isi elaboreaza teza de doctorat (Pastoritul in Muntii Maramuresului, 1993) pornind de la cercetarile de teren din anii ’70, sub indrumarea lui Mihai Pop; Jean Cuisenier publica, in anul 2000, volumul Mémoire de Carpathes…, ca rezultat al cercetarilor de pe Valea Cosaului, demarate in 1973 si continuate, individual, pe parcursul urmatoarelor doua decenii; Sanda Golopentia propune abia in 2004 o colectie de texte po­pulare culese din localitatea Breb, Learn to sing, my mother said.

Nu putem trece mai departe fara a realiza un portret al eminentului pro­fesor Mihai Pop (1907-2000), care a marcat istoria folcloristicii maramu­resene nu atât prin lucrarile sale stiintifice (“se spune despre opera profesorului Mihai Pop ca a fost una eminamente orala”), cât prin sprijinul direct sau indirect acordat focloristilor locali in publicarea operelor (colectii si studii), sustinerea tezelor de doctorat sau organizarea unor manifestari de profil. Fara el, folcloristica Mara­muresului ar fi fost mult mai saraca.

“Mihai Pop a fost un om in aceeasi masura simplu si extrem de sofisticat, a fost atasat de traditii, dar si deschis la nou, a fost un taran prin locul de nastere si prin natura cercetarilor intreprinse, dar un adevarat orasean prin eleganta sa si prin felul in care a stiut sa cucereasca Bucurestiul, a fost unul dintre românii din Transilvania care au trecut Muntii, dar si un cetatean al lumii, a fost in acelasi timp profesorul si prietenul studentilor sai, si, nu in cele din urma, a fost un academician cu spiritul inca viu”. Mihai Gabriel Pop s-a nascut in localitatea Glod (comuna Strâmtura), pe Valea Izei, la 18 ianuarie 1907. Parintii sai, Iulia (n. Lazar) si Stefan Pop (Papp, in ortografia vremii) erau originari din Apsa de Jos, o localitate de pe malul drept al Tisei (azi in Ucraina). “Dupa tata, era descendent al familiilor voievodale Codrea si Stan de Sarasau, mentionate in documentele vremii la inceputul secolului al XIV-lea. Dupa mama, descindea din familia nobila Lazar de Purcaret. Amândoua familiile au si astazi descendenti in Apsa de Jos, Apsa de Mijloc (in Transkarpatia) si Giulesti”. Dupa absolvirea Liceului Dragos Voda din Sighet, urmeaza studiile universitare de litere si filologie la Bucuresti (1925-1929), apoi studii de specialitate in lingvistica la Universitatile din Praga, Boon si Varsovia (1929-1934). Obtine doctoratul in filologie in 1942, la Uni­ver­sitatea din Bratislava, cu o teza despre cuvintele compuse de origine slava in limba româna, iar ulterior devine doctor docent in stiinte filologice al Universitatii din Bucuresti. Isi incepe cariera universitara ca asistent (1936-1939) la catedra de limba româna a Universitatii din Bucuresti, condusa de Dumitru Caracostea, apoi este conferentiar si profesor (1962-1975). In 1971, a fost ales presedinte al Societatii Internationale de Etnografie si Folclor. In 1967, i se decerneaza premiul international I.G. Herder.

“Carturar de o deosebita eruditie (…), perfect cunoscator a 10-12 limbi straine si cu o surprinzatoare predispozitie in a intui si recepta tot ceea ce este nou si modern in domeniul domniei sale de preocupari, domnul profesor Mihai Pop a fost si un creator si un conducator de scoala stiintifica, poate cea mai cu­prinzatoare si rodnica din toate câte le-a cunoscut folcloristica româneasca de-a lungul evolutiei sale” (Alexandru Dobre, 1998). Nepoata sa, Rucsandra Pop, certifica faptul ca profesorul “vorbea cu siguranta germana, maghiara si ucrai­neana, invatate inca de mic, franceza, engleza, slovaca si ceha”. Pregatirea sa teoretica si metodologica a stat sub semnul structuralismului promovat de Cercul de la Praga, dar si al pre-structuralismului folcloric al profesorului Dumitru Cara­costea.

In opinia discipolilor sai, opera orala a profesorului (mai mult decât cea scrisa) a contribuit la edificarea a ceea ce s-a numit Scoala Mihai Pop, in definitiv o institutie mai mult virtuala. Studiile sale au ramas risipite in numeroase pu­blicatii sau au facut obiectul unor prefate si postfate la diverse culegeri de folclor. In 1976, publica doua volume: Obiceiuri traditionale românesti si Folclor literar românesc, in colaborare cu Pavel Ruxandoiu, o sinteza a cursurilor tinute de autori la Uni­versitatea din Bucuresti. In 1984, apare monografia Zona etnografica Lapus, scrisa in colaborare cu Georgeta Stoica, iar in 1998, Nicolae Constan­tinescu si Alexandru Dobre se ingrijesc de editarea operei lui Mihai Pop – Folclor românesc, doua volume.

1972. Asociatia… O noua generatie de folcloristi, multi dintre ei fosti stu­denti ai profesorilor Dumitru Pop (la Cluj) sau Mihai Pop (la Bucuresti), bateau la portile afirmarii. Ideea constituirii unei Asociatii, sub egida careia sa se constituie cercetarile de teren si sa se publice colectii si studii de specialitate, a fost gestata de mai mult timp, asteptându-se doar un moment favorabil. In iulie 1972, in presa locala apare un articol cu titlul Pentru o Asociatie a folcloristilor si etnografilor ma­ra­mu­reseni. Autorul Petre Lenghel Izanu considera ca o astfel de Asociatie “ar avea menirea de a impulsiona si mai mult strângerea si valorificarea comorilor spirituale maramuresene, in mod sistematic, pe baze noi, stiintifice, având ca exem­plu concret «cercetarea-esantion» a culturii populare de pe Valea Co­saului…”. De asemenea, noua Asociatie ar avea sarcina sa supervizeze libretele, scenetele si dramatizarile formatiilor amatoare, astfel incât acestea sa fie cât mai autentice, “pentru a nu mai vedea spectacole stilizate exagerat sau de-a dreptul grotesc…”. In opinia lui Lenghel Izanu, de ochiul vigilent al membrilor Asociatiei nu vor scapa nici piesele de artizanat “care se comer­cia­li­zeaza si ajung si peste hotare”. Iar activistii culturali de la sate, indrumati de folcloristii constituiti in Aso­ciatie, ar putea intocmi “interesante monografii fol­clo­rice si ar putea injgheba mici muzee etnografice satesti”.

Spre toamna, dupa ce se finalizeaza o noua etapa de cercetare pe Valea Cosaului si se fac evaluarile de rigoare, se solicita aprobarea (din partea Comi­tetului Judetean de Cultura si Educatie Socialista) infiintarii unei Asociatii a fol­cloristilor si etnografilor din Maramures. Sedinta de constituire are loc in data de 8 octombrie 1972. A fost ales ca presedinte Nicoara Timis, directorul Centrului Creatiei Populare Maramures, iar profesorul Mihai Pop a acceptat functia de pre­sedinte de onoare. Tot cu acest prilej, s-a elaborat un Statut care definea obiec­tivele Asociatiei: culegerea, cercetarea, pastrarea si valorificarea creatiei po­pulare traditionale contemporane, prin mijloace care ii stau la dispozitie. Concret, membrii Asociatiei si-au propus sa constituie colective de cercetare folclorica pentru fiecare din cele patru zone (Chioar, Codru, Lapus si Mara­mures). Pentru ca majoritatea celor care au aderat la Asociatie erau dascali (profe­sori si invatatori) actiunile importante erau programate pentru vacantele din timpul verii. In acest interval, urmau sa se organizeze tabere cu o durata de zece zile in fiecare zona cu scopul cercetarii si culegerii de folclor, “sub indrumarea unor specialisti de la Institutul de Etnografie si Folclor din Bucuresti”. Materialul stocat urma sa intre in Arhiva de folclor “care se afla in curs de organizare pe lânga Cen­trul de indrumare a creatiei populare…”.

E limpede ca Asociatia a fost plamadita dupa chipul si asemanarea In­sti­tutului condus de profesorul Mihai Pop si a fost rodul emulatiei provocate de cer­cetarea de pe Valea Cosaului. Nicoara Timis precizeaza ca Asociatia si-a mai propus sa revitalizeze hora satului, dansul la sura sau la caminul cultural, sa organizeze festivaluri si con­cursuri pentru solisti vocali si instrumentisti si sa cerceteze folclorul natio­na­li­ta­tilor con­lo­cuitoare.

1973. In primavara anului 1973, se desfasoara un Simpozion al Asociatiei fol­cloristilor, prilej de decantare a obiectivelor pe termen scurt. Profesorul Ion Chis Ster concluzioneaza: “Personal, ssimpozionult mi-a confirmat o cerinta mai veche: fara eruditie in acest domeniu ramâi, in mod fatal, la stadiul descriptiv. Ori eruditia nu se poate câstiga citind sau ascultând numai folclor maramuresean si nici macar numai românesc”. Atacul a vizat, in mod evident, diletantismul din folcloristica mara­mureseana, dar si interventiile grosolane asupra textelor. Tot la capitolul concluzii, Mihai Olos vorbeste despre “nevoia ca Asociatia folcloristilor sa aiba o viata reala, nu prin sedinte, ci in mijlocul celor care produc”. Asa se face ca, in vacanta de vara, un grup format din circa 40 de cerce­ta­to­ri locali au efectuat investigatii in zonele Chioar, Codru, Lapus, Valea Izei, la stâni si in diferite localitati din judet.

Primavara de la Bucuresti incepea sa se ofileasca, iar eferves­cen­ta ultimilor ani se potolea sub presiunea cenzurii. Realizarile anului 1973 se da­to­reaza in mare parte curajului, dar si a unei inertii a marilor actiuni intreprinse an­terior.

Centrul de Indrumare a Creatiei Populare publica trei lucrari importante. Alaturi de colectia de comunicari pe teme folclorice ce cuprinde 23 de referate pre­zentate la Sighetu Marmatiei, in sesiunile 1970 si 1971, mai apare lucrarea Mastile populare si jocurile cu masti din Maramures. Autorul, Francisc Nistor, ela­boreaza un studiu despre mastile populare, la care adauga opt texte (de mosi, de metehau, jocul caprei, jocul ursului si colinda cerbului) culese din Bârsana, Strâmtura, Sarasau, Sighet, Vadu Izei si Desesti. Volumul mai cuprinde un ca­talog format din 130 de ilustratii (fotografii alb-negru) cu caracter etnografic.

Cea de-a treia aparitie editoriala a anului se datoreaza lui Gheorghe Baciu (maestru emerit al Artei, laureat al Premiului de Stat) si Gavrila Ghiur: Dansuri populare din Tara Lapusului si Tara Chioarului. Rod al culegerilor de teren si al observatiilor asupra folclorului local efectuat incepând din 1953, cele doua volume contin materiale “ce redau fidel forma in care se practica jocurile (…) la hora satului”, astfel incât “vor putea fi marturii pretioase pentru generatiile viitoare”. Lucrarea contine desene, schite ilustrative, partituri muzicale si notare grafica pentru 19 dansuri (7 din Tara Lapusului si 12 din Tara Chioarului); in 1968, majoritatea dansurilor descrise au fost inregistrate pe suport video.

Tot in 1973, isi incepe cercetarile, la Poienile Izei, Joel Marrant, profesor de antropologie culturala la Linfild College din Oregon (SUA). In prima etapa, acestea s-au desfasurat pe parcursul a 15 luni, pâna in 1974, si s-au materializat in teza sa de doctorat: Ideea de traditie populara in România. Profesorul ame­rican revine in septembrie 1981 pentru a continua cercetarile in Poienile Izei.

Dupa 1973, nimic important nu se petrece in zona folcloristicii maramu­re­sene, pâna spre sfârsitul deceniului. In capitala au aparut câteva lucrari de spe­­­cialitate: in 1974, Cântece batrânesti (Al. I. Amzulescu); in 1975, Coor­do­na­te­le sud-est europene ale baladei populare românesti (Adrian Fochi); Muzica populara ro­mâneasca (Tiberiu Alexandru); in 1976 apare Mica enciclopedie a povestilor românesti (Ovidiu Bârlea) si Obiceiurile traditionale românesti (Mihai Pop), iar in 1978, Etnografia poporului român. Cultura materiala (Valer Butura). Si cam atât din cele importante. Pe plan local consemnam redactarea valorosului Calendar al Mara­muresului (Ion Bogda, Mihai Olos, Nicoara Timis), finalizat in 1975 si pregatit pentru tipar in 1976, dar interzis de cenzura. Unul dintre autori, Dumitru Iuga (alias Ion Bogdan), sustine ca, din pricina insistentei ca aceasta lucrare sa primeasca aprobarile de tipar, a fost dat afara din serviciu in 1978.

Cauzele acestei anomalii istorice isi are radacinile in evenimentele pe­tre­cu­te in China, in 1966. Revolutia culturala din aceasta tara s-a desfasurat pe par­cursul unui deceniu (1966-1976) si a avut drept obiectiv impiedicarea pa­trun­derii capitalismului si protejarea “valorilor socialismului”. In 1971, Nicolae Ceau­sescu, dupa vizitele efectuate in China si Coreea de Nord, isi propune sa im­porte in România planurile revolutiei culturale initiate de chinezi si aplicate deja de Partidul Muncitoresc Coreean. Ceausescu se declara adept al filosofiei pre­se­dintelui Kim Il Sung, iar carti nord-coreene pe aceasta tema sunt traduse in lim­ba româna si distribuite in toate librariile.

Perioada coincide cu promovarea unui desantat cult al personalitatii, spe­cific regimurilor dictatoriale. In 1972, liderul comunist de la Bucuresti pro­pune un amplu proiect de sistematizare a localitatilor urbane si rurale, care de­­buteaza cu demolarea in masa a gospodariilor taranesti si stramutarea fami­liilor afectate in apartament de bloc. Facând uz de acest proiect, activistii de partid decid de­molarea unui numar mare de monumente istorice si biserici. Cenzura se re­in­sta­ureaza in toate domeniile, controlând in special periodicele, cartile de be­le­tristica si de specialitate, manualele etc. Poetilor proletcultisti li se ofera spatiu ge­neros pe posturile de radio, televiziune si in ziare. Spre sfârsitul de­ceniului, România s-a transformat in cea mai sinistra dictatura din blocul co­mu­nist.

1976. Editura Ion Creanga din Bucuresti ii publica lui Isidor Râpa volumul Balade si legende maramuresene. Desi lucrarea nu are nici o valoare stiintifica, este ciudat faptul ca ea apare in notele bibliografice ale unor studii de folclor si chiar in cele doua lucrari dedicate Bibliografiei folclorului maramuresean. Trebuie mentionat ca aceasta carte cuprinde cinci balade si cinci legende “romantate”, deci prelucrate de autor, care, e drept, pastreaza stilul si cadenta populara. Lu­crarea poate fi cel mult incadrata la capitolul “de inspiratie folclorica”.

La polul opus se situeaza Maiastra, o foaie editata in septembrie 1976 de Centrul de Indrumare a Creatiei Populare, in colaborare cu ziarul local si dedicata Colocviului International Constantin Brâncusi. Cei doi autori, Ion Bog­dan si Mihai Olos, realizeaza o foaie avangardista (prin conceptie si continut), utili­zând versuri populare maramuresene autentice, prezentate bilingv (româna si engleza) si ilus­trate cu fotografii ale lucrarilor brâncusiene.

In prima decada a lunii noiembrie 1976, un grup alcatuit din sapte cadre didactice si 26 de studenti de la sectia filologie a Institutului de invatamânt su­perior din Baia Mare a descins in zona Chioar. Timp de doua saptamâni pro­fe­sorii si stu­dentii baimareni au aplicat chestionare (generale si speciale) unui nu­mar mare de informatori din 11 localitati din zona. Conform proiectului, cerce­ta­ri­le urmau sa se extinda pe o perioada de cinci ani. Perseverenta coordo­na­torilor proiectului va de­termina, in 1983, aparitia monografiei Graiul, etnografia si folc­lo­rul zonei Chioar, lucrare premiata de Academia Româna in 1985.

Profesorul Ion Chis Ster publica, in decembire 1976, un articol in presa locala pentru a readuce in discutie unul din obiectivele Asociatiei folcloristilor: constituirea Arhivei de Folclor a Maramuresului. Cu acest prilej aflam ca, la intâl­nirea “fiilor Maramuresului” din 1975, s-a propus ca Arhiva sa fiinteze pe lânga institutia care conserva elemente de cultura populara – Sectia etnografica a Muzeului Judetean. Dupa care Ion Chis Ster realizeaza o descriere a stadiului in care se afla demersul: “In momentul de fata exista cel putin trei colectii publice de folclor ma­ramuresean, pe care nu le putem numi arhive propriu-zise: la Cen­trul de indrumare a creatiei populare, la Muzeul Etnografic din Sighetu Marmatiei si tânara colectie cu caracter de arhiva de la Facultatea de Invatamânt Peda­gogic din Baia Mare”. La Centrul de indrumare existau peste 50 de benzi de mag­ne­tofon, alte 30 constituind colectia cercului de folclor universitar. Mai exis­tau, de asemenea, numeroase colectii particulare: “Se zice ca sunt in Maramures cel putin 30 de colectionari. Cunoastem noi (fara sa le cunoastem si colectiile) pe Pamfil Bilt, Titus Biltiu Dancus, Mihai Bodnar, Augustin Botis, Ion Buzatu, Cons­tantin Calogherato, Victor Iliesiu, Dumitru Iuga, Vasile Latis, Petre Lenghel Izanu, Mihai Olos, Lupu Petrovan si câti n-or mai fi?”. La acestia se mai adauga profesori de limba si literatura româna care si-au luat examenul de licenta la universitate cu lucrari despre folclorul maramuresean. Profesorul Chis Ster este convins ca “Sectia de Etnografie a Muzeului Judetean ar putea prelua arhiva ju­deteana de folclor; o data cu ea trebuie sa se constituie si arhiva de filme etnografice”. Inte­resant e fapul ca dupa trei decenii situatia e aceeasi, Mara­mu­resul neavând nici la acesta ora o Arhiva de folclor centralizata.

(1977) Francisc Nistor publica, in 1977, o lucrare monografica, Poarta ma­ra­mureseana, care contine 142 de ilustratii, fiecare tip de poarta fiind insotit de detalii importante: descriere, decor, data constructiei, numele mesterului si locul unde se afla.

1978. Dumitru Pop / Folclor din zona Codrului. Dupa opt ani in care nu se publica nici o lucrare esentiala de folclor, Dumitru Pop revine cu o colectie de poezii populare din zona Codru. Cele 500 de texte sunt structurate astfel: Cân­tece de oprimare sociala, cântece de instrainare, cântece de catanie si razboi, cântece istorice, cântece de leagan, de dragoste, satirice, de lume si petrecere, stri­gaturi la joc, balade, cântece de nunta, strigaturi la nunta, bocete, colinde, ghi­citori si descântece. Este prima culegere masiva de folclor din Codru, pâna a­tunci fiind publicate putine texte folclorice din aceasta zona: Vasile Caba (1918) – 7 texte, Pompei Hossu Longin – in reviste, Dumitru Pop (1962) – 150 de texte si Augustin Mocanu (1970, Ceas pe ceas…) – 15 texte.

Ponderea materialelor culese apartine lui Dumitru Pop, investigatiile fiind realizate, la intervale diferite, pe parcursul a aproape 30 de ani. Colectia mai cu­prinde 111 texte culese de un grup de 14 studenti de la Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca, in urma a doua campanii (in 1974 si 1975), sub indrumarea lec­torului dr. Ion Seuleanu. Dumitru Pop ne asigura ca, initial, toate textele au fost notate fonetic, iar colectia are un caracter antologic si nu monografic: “sColectiat nu ilustreaza absolut toate categoriile folclorice existente in zona si nici creatia tuturor localitatilor apartinatoare acesteia. Ea cuprinde doar o selectie dintr-un material cu mult mai vast, cules din câteva sate situate pe versantul estic al Mun­tilor Codrului…” (p.4). Selectia a avut in vedere piesele mai reprezentative pentru zona Codru, respectiv criteriul estetic. O culegere colectiva de tinuta, bine intocmita si riguros selectata, cu nu­me­roase creatii inedite, dar si “variante inedite ale unor creatii de mai larga ras­pândire in folclorul românesc”. Peste ani, profesorul Dumitru Pop (2002) marturisea ca proiectul initial al lucrarii avea si o dimensiune muzicala: “Regret ca, din pacate, cercetarea zonei Co­dru, din care a rezultat volumul Folclor din zona Codrului (1978) n-a putut fi realizata, potrivit intelegerii, cu bunul si regretatul meu coleg si prieten Traian Mâr­za, conferentiar la Conservatorul de Muzica din Cluj-Napoca”.

1979. Petre Lenghel Izanu / Daina mândra pân Bârsana. Profesorul Petre Lenghel Izanu s-a straduit aproape o jumatate de secol sa publice o schita mo­no­grafica a localitatii Bârsana. In asteptarea unui editor binevoitor, folcloristul si-a imbogatit colectia de texte si a ajustat de mai multe ori capitolul privind viata sociala si politica a localitatii. In 1979, Centrul creatiei populare si Asociatia fol­cloristilor decid sa-i publice volumul Daina mândra pân Bârsana, in colectia Câte flori pe Iza-n sus. Capitolul VIII al lucrarii este dedicat manifestarilor spirituale, fiind tratate datinile din zona, dansurile populare, folclorul muzical si graiul. Mult mai valoroase sunt anexele, care contin folclor literar, poezie lirica, balade, descântece, basme, le­gende, snoave, proverbe, zicatori, jocuri de copii, in total 422 de texte. Din pacate, numele performerilor, 57 la numar, le regasim doar intr-o lista din anexa, ceea ce diminueaza mult caracterul stiintific al lucrarii.

Citind-o in intregime, ai sentimentul ca un fior comunist strabate cartea. In cuvânt inainte, autorul simte nevoia sa-l citeze pe Nicolae Ceausescu, iar la capitolul Poezie lirica a inserat “cântece si strigaturi noi”, de genul “Frunza verde viorele / La tata casa ard stele / Venite pe firicele / Peste munti, peste vâlcele / Ca sa ne scape de rele. / (…) / Partidu’ ne-a dat lumina / Si-n casa si la inima” (text 228, p.170) sau “Frunza verde de Craiescu / Sa traiasca Ceusescu! / Ne conduce ca un tata / Partidu’ si tara toata” (text 233, p.170).. In postfata lucrarii, Mihai Dancus precizeaza: “Entuziasmul si ardoarea cu care a pornit in culegerea si publicarea creatiilor populare contemporane au dus uneori la neglijarea rigorii stiintifice” (p.257). In ciuda acestor neajunsuri, colectia de texte se remarca prin realizari artistice de exceptie.

Tot in 1979 apare al doilea volum cu titlul Traditii maramuresene. Be­ne­ficiind de coordonarea lui Ion Chis Ster si Nicoara Timis, lucrarea este net supe­rioara fata de volumul din 1967, deoarece “largeste sfera obiceiurilor cercetate prin includerea obiceiurilor din viata omului si a celor calendaristice, interpretate exigent si cu probitate stiintifica – dovada a maturizarii fortelor de cercetare”. Studiile analizeaza traditiile legate de Tânjaua de pe Mara, focul viu la stâna din Maramures, traditiile moasei de cosarca, ospatu cu daruri in zona Chioar, practici de infratire in zona Chioar etc.

Etnomuzicologului Constantin Prichici (1911-1977) ii datoram lucrarea monografica Haiducul Pintea Viteazul in traditia poporului nostru. Studii de folclor (1979). Autorul a analizat contextul social-istoric in care a actionat pribeagul Grigore Pintea, a trecut in revista toponimiile si locurile pe unde a haiducit Pin­tea si a urmarit modul in care se reflecta figura eroului in creatia populara lite­rara si muzicala (cercetând tipurile baladei, geneza melodica a baladei – “cu ra­dacini adânc infipte in fondul traditional de cântece pastoresti” – , precum si pen­dularea intre balada si colind). Anexa literara este o veritabila antologie, cu­prinzând versuri si proza publicate de At. M. Marienescu (1859), Tit Bud (1908), Ion Bârlea (1924), Tache Papahagi (1925) etc.

Anii ‘80. Ultimul deceniu comunist a inceput exploziv, cu cinci aparitii editoriale de exceptie. Folcloristica maramureseana a punctat si in anii urmatori, pâna in 1985. Dupa acest an s-a asternut o cortina grea peste România. Dictatura co­mu­nista atinsese apogeul, iar standardul de viata al românilor se degradase pâna la nivelul umilintei. Au fost anii in care românii asteptau sa se intâmple ceva care sa-i elibereze, sa-i descatuseze. Exercitiul de supravietuire era prea dur pentru a mai acorda ragaz proiectelor extra­profesio­nale. Cenzurii politice i se adauga cenzura foamei.

Calendarul Maramuresului (1980). Finalizat in 1975, Calendarul Mara­mu­resului a obtinut aprobarile de tipar abia in 1980. “Dupa aparitie, prin sep­tem­brie, a fost interzisa difuzarea, fiind programat pentru retopire din cauza publicarii unor texte «neoptimiste»: bocete, descântece, colinde – neadmise pe atunci, precum si cruci la numele cola­bora­torilor care au trecut in eternitate intre timp. Din tipografie, impreuna cu Mihai Olos, abia venit din Germania, am luat câteva exemplare si le-am expediat mai multor prieteni si reviste din tara. Pe la mijlocul lunii octombrie, surpriza: cotidianul Scânteia a publicat o cronica elogioasa la Calendar. Abia dupa aceea a fost difuzat tirajul de 8000 de exemplare, cu con­ditia… stergerii crucilor. Au venit apoi vremuri din ce in ce mai acerbe, nemai­editându-se nici un numar”, a marturisit, 24 de ani mai târziu, Ion Bogdan, unul dintre autori.

Publicatia are format A4 si o paginatie foarte ingenuoasa: textele poetice sunt plasate pe marginea paginilor, ghicitorile si zicatorile in partea inferioara, iar in mijloc textele folclorice in proza, studiile si fotografiile. Aparut sub auspiciile Asociatiei folcloristilor si etnografilor, respectiv Maiastra – Asociatia Tinerilor Artisti, Calendarul cuprinde 607 texte (poezii populare), la care se adauga bas­me, legende, ghicitori, proverbe, jocuri de copii, texte la mosi etc. In cuprins mai gasim un bogat material despre obiceiuri de primavara (tunsul viteilor, iesitul cu plugul, semanatul, staurele florilor, tânjaua etc), vara (armindenul, mosii, sân­zâienele, nedeia), prima-toamna (claca, sezatoarea), toamna (ziua luptilor), prima-iarna (mosi, babe, metehai), iarna (strigarea peste sat, corindatul), res­pec­tiv obiceiuri de nastere si nunta. De asemenea, semneaza valoroase studii Mihai Pop (Anul nou, lectura unui discurs ceremonial), Mihai Marina, Radu Popa (Diplome maramuresene), Mircea Popescu (Eliade si folclorul), Constantin Noica, Alexandru Filipascu, Dumitru Pop (Stâna pradata…).

Este o culegere colectiva de texte inedite din colectii particulare. Printre cule­gatori se numara Ioan Ardeleanu Pruncu, Stefan Bârlea, Augustin Botis, Ion Chis Ster, Parasca Fat, Dumitru Iuga (colectie dominanta), Vasile Latis, Petre Lenghel Izanu, Mihai Olos, Silviu Pop, Ion Zubascu s.a.

Din pacate, se neglijeaza indicatiile tehnice (numele performerului, vârsta, localitatea, data), motivatia autorilor fiind – “pentru economia spatiului si lecturii” (p.141). Cu toate acestea, ramâne o lucrare de referinta in peisajul publicistic ma­ra­muresean si chiar national, referindu-ne la sfera valorificarii folclorului. Dupa acest tipar ingenios se va croi, peste doua decenii, o alta prestigioasa publicatie (editata de aceeasi institutie) – Memoria Ethnologica.

Dumitru Iuga s-a nascut la data de 7 august 1942 in localitatea Salistea de Sus. A absolvit Liceul Pedagogic din Sighet si Institutul Pedagogic din Cluj Napoca. A urmat studii universitare de filologie la Bucuresti. De-a lungul anilor a fost dascal in Salistea de Sus, apoi instructor la Comitetul pentru Cultura al ju­detului Maramures, bibliotecar la Biblioteca Judeteana si director al Casei Crea­tiei Populare Maramures. In 1990 a fondat revista Maiastra, iar in 2005 re­vista Cybela. Detine o colectie particulara de folclor (in manuscris), din care a publicat partial in Calendarul Mara­muresului (1980), Antologia de folclor (1980) si seria Memoria Ethnologica (2001-2005).

Antologie de folclor din judetul Maramures (1980) / Ion Chis Ster. Ex­pe­ri­en­ta si maturitatea membrilor Asociatiei folcloristilor si etnografilor din Mara­mu­res isi spune cuvântul o data cu lansarea volumului Antologie de folclor din ju­detul Maramures (1980). Un mare merit al materializarii acestui proiect i se cu­vine profesorului Ion Chis Ster (1937-2006), coordonatorul unui colectiv de re­dactie alcatuit din Pamfil Biltiu, Ion Bogdan, Mihai Dancus, Vasile Latis, Vasile Leschian, Gheorghe Pop, Mihai Pop si Nicoara Timis. Volumul, dedicat exclusiv poeziei, contine 651 de texte grupate in trei capitole: Poezia de ritual si cere­mo­nial (poezia obiceiurilor de pest an, poezia obiceiurilor de familie si poezia des­cântecelor), Balade si Lirica. Antologia, o premiera in folcloristica locala, “gru­peaza, din cântecele orale maramuresene culese timp de un secol, pe acelea pe care, dupa o cumpatata alegere, le-am socotit mai nimerite sa vor­beasca de identitatea culturala a oamenilor din judetul Maramures“ (Mihai Pop, p. 5).

Autorii au selectat textele din colectii tiparite (I. Bârlea – editia 1968, T. Brediceanu – 1954, Tit Bud – 1908, Calendarul Maramuresului – 1980, Ceas pe ceas se alunga – 1970, Al. Tiplea – 1906 etc) si din arhive particulare (Pamfil Bil­tiu, Ion Chis Ster, Mihai Dancus, Elena Florian, Dumitru Iuga s.a.). Insa problema “poate cea mai dificila a fost stabilirea criteriilor de selectare a textelor. In cele din urma ne-am oprit la urmatoarele: 1. sa retinem texte din fiecare zona (95 de localitati din Maramuresul istoric, Lapus, Chioar si Codru); 2. sa reprezentam, pe cât posibil, mai multe categorii folclorice (gen, specie) si in cadrul lor, sa avem cât mai multe tipuri (de colinda, balada etc) si cât mai multe motive; 3. textele sa dezvaluie ceva din orizontul spiritual al oamenilor de pe aceste meleaguri; 4. textul sa aiba neaparat valoare estetica” (Ion Chis Ster, p.48).

Ion Chis Ster s-a nascut la 15 ianuarie 1937 in localitatea Valea Vinului (judetul Satu Mare). A urmat studii liceale la Satu Mare si universitare la Cluj. O vreme a fost profesor in Valea Vinului si in Somcuta Mare. Si-a inceput activitatea didactica universitara in 1963, la Institutul de invatamânt superior din Baia Mare, unde a predat disciplinele literatura româna veche si teorie literara. A devenit doctor in filologie cu teza Elemente comune in literatura româna veche si folclor. A publicat numeroase studii in periodice. A fost coautor la monografia Graiul, etnografia si folclorul zonei Chioar (1983).

Tot in 1980 apare o alta antologie de folclor, de data aceasta in capitala – Antologie de lirica populara româneasca. Lucrarea cuprinde 1101 texte de fac­tura lirica, selectate exclusiv din Arhiva Institutului de cercetari etnologice si dia­lectologice (AICED) Bucuresti. O parte din texte au fost inregistrate pe fo­no­graf si magnetofon, iar altele sunt informatii notate dupa dictare. Valoarea aces­tei co­lectii este data de faptul ca textele au fost culese in perioada 1914-1964, iar pe de alta parte casetele tehnice contin numele informatorilor, a culegatorilor, lo­calitatea si data culegerii. Textele selectate pentru intocmirea antologiei provin din toate regiunile tarii. Piesele maramuresene au fost consemnate din localitatile Bârsana, Bucium, Buteasa, Cracesti, Cuhea, Grosi, Harnicesti, Ieud, Leordina, Libotin, Nanesti, Rogoz, Rohia, Rozavlea, Runc, Sapânta, Ulmeni, Vad si Valeni. O lucrare surprinzatoare si prea putin utilizata in studiile de folclor. Desi pro­duc­tiile maramuresene nu sunt intru totul inedite, volumul ne ofera informatii im­portante: faptul ca in perioada interbelica culegeau folclor in Maramures Con­stantin Brailoiu (1940), Tiberiu Alexandru (1935) sau Harry Brauner (1937), iar imediat dupa razboi au cercetat zona Elise Popovici (1951), Ghizela Suliteanu (1948), Gh. Ciobanu (1948), Ilarion Cocisiu (1948), Emilia Comisel (1953), Ovi­diu Bârlea (1962) sau Elis Moldoveanu (1961).

Vasile T. Doniga. Folclor din Maramures (1980). O parte consistenta din co­­lectia profesorului Doniga este antalogata si clasificata de redactorii Editurii Mi­nerva si publicata in seria Folclor din Transil­vania (vol. VI). Intitulat Folclor din Maramures, volumul cuprinde 775 de texte poetice la care se adauga 55 de povesti, legende si snoave, provenind din toate zonele etnofolclorice ale judetului Maramures (84 de localitati cercetate). Sectiunea de poezie populara este gru­pata in poezie lirica (doine, cântece, strigaturi), poezie epica (balade) si poezia obi­ceiurilor traditionale (colinde, cântece de cununa, descântece, poezia eveni­men­telor vietii).

Profesorul Doniga si-a intocmit colectia intre anii 1950-1975, “deci intr-un rastimp ce cade tocmai pe vremea când in viata satelor maramuresene se petrec mutatii mai cu seama pe plan economic si social” (Mijhai Pop, p. 643). Cât despre tehnica utilizata in procesul de culegere a productiilor folclorice – prin intermediul elevilor, profesorul Mihai Pop a fost mult prea ingaduitor, afirmând ca “este o nota de intâmplator in provenienta materialelor; (…) tocmai prin aceasta reprezinta nivelul cel mai comun al folclorului ce mai traieste spontan in satele acestui judet”. Referindu-se la nota de autenticitate, exegetul iarasi se exprima cu eleganta atunci când afirma ca, in ansamblul ei, culegerea are un “caracter compozit”, cu alte cuvinte autorul abandoneaza linia purista care cere sa fie pusa in circulatie numai folclorul traditional «autentic». In final, Mihai Pop atrage atentia asupra interferentei intre cultura rurala traditionala si cultura urbana, re­flectata cu prisosinta in aceasta colectie.

Nota de inedit este data de spatiul acordat genului narativ (povestiri si basme) – mult prea generos decât in alte colectii – precum si oratiilor si strigaturilor de nunta.

Francisc Nistor. Arta lemnului… (1980). Etnograf competent si fotograf pasionat, Francisc Nistor selecteaza 255 de fotografii alb-negru din impresio­nanta sa arhiva si intocmeste un nou album, de data aceasta dedicat artei lemnului din Maramures. “Francisc Nistor a cercetat ani indelungati, cu pasiune, acest domeniu al culturii maramuresene. Admirându-i obiectele in care s-a con­cretizat artistic, el a facut la Sighetu Marmatiei unul dintre cele mai frumoase, mai bune muzee de arta populara”. Acest ultim album este “o carte de invatatura in care cei de azi care nu cunosc Maramuresul si cei de mâine care nu vor mai apuca arta lemnului in amploarea ei, sa-si dea seama de puterea si subtilitatea cu care maramureseanul a stiut sa valorifice functional lemnul”, afirma in prefata lucrarii prof. Mihai Pop.

In 1980, sub egida Maiastra sunt tiparite doua pli­ante: Viata româ­neas­ca – Maiastra – Maramures si Luceafarul – Maiastra – Ma­ra­mures, iar Adria­na si Simion Otoiu, reprezentând cineclubul Nord din Baia Mare, obtin marele premiu la Festivalul-concurs interjudetean pe teme de etno­gra­fie si turism, Hercules’80, cu filmele Oloinita, Stâna si Ceramica de Sacel (con­sultant stiintific Ion Chis Ster).

1981. Tache Papahagi (reeditare). Dupa publicarea colectiei Ion Bârlea (1968), seria reeditarilor continua cu Tache Papahagi (1981). Volumul Grai, folclor, etnografie, aparut la prestigioasa editura bucuresteana Minerva, reuneste cursuri universitare (din 19260-1927), productiile unor poeti aromâni tradusi de Tache Papahagi (M. Beza, Constantin Belimaci si Nicolea Velo), precum si mo­no­grafia Graiul si folklorul Maramuresului (p.79-390). Valeriu Rusu, prin grija si efortul caruia s-a tiparit acest volum, isi motiveaza demersul: “Graiul si folklorul Ma­ramuresului (1925), una din monografiile clasice ale dialectologiei românesti, a devenit o carte rara chiar in bibliotecile specialistilor. Reeditarea ei, intr-un mo­ment in care studiul graiurilor si dialectelor românesti a depasit cu mult interesul unor cercetari restrânse, iar Maramuresul isi dovedeste vitalitatea sa creatoare, mereu nestinsa, de la originile limbii românesti pâna astazi, se impune ca un act menit sa sublinieze ideea de continuitate in cultura româneasca”.

Gestul reeditarii este mai mult decât laudabil, deoarece reintroduce in cir­cuitul valorilor o lucrare de referinta atât pentru folcloristica maramureseana, cât si pentru dialectologia româneasca. In mod firesc, s-ar impune ca si colectia Alexandru Tiplea sa beneficieze de o reeditare, mai ales ca a trecut deja un secol de la lansarea primei editii si, la fel precum in cazul colectiilor Bârlea sau Pa­pahagi, cartea a devenit o raritate, nefiind accesibila decât la fondurile spe­ci­ale ale bibliotecilor importante.

Ultimul album semnat Francisc Nistor, Iarna maramureseana, apare la Editura Sport Turism in 1981. Lucrarea cuprinde studiul Maramures – vatra folclo­rica, referinte despre Festivalul datinilor de la Sighetu Marmatiei, descrierea unor obiceiuri specifice anotimpului (jocul caprei, jocul ursului, jocul mosilor, Viflaimul), numeroase texte folclorice si fotografii.

1981 este anul in care Monica Bratulescu publica un amplu studiu in care a­na­­lizeaza colinda in contextul ceremonialelor românesti si din perspectiva da­telor comparative. Lucrarea Colinda româneasca mai contine un index-in­ven­tar bi­bli­ografic al colindei. Iar Ovidiu Bârlea finalizeaza primul volum al sintezei Folclor românesc, intocmit dupa exigentele specifice moderne. O alta lucrare coplesitoare prin valoarea si masivitatea ei este Cântecul epic eroic. Tipologie si corpus de texte poetice. Autorul Alexandru I. Amzulescu identifica cu acest pri­­lej peste 400 de subiecte epice distincte, ceea ce-l determina pe Adrian Fochi sa afirme ca “tara noastra trebuie considerata drept una din cele mai importante vetre de creatie epice din Europa”.

1982. Gheorghe Gh. Pop / Folclor muzical din Maramures. Pe urmele lui Tiberiu Brediceanu (noiembrie 1910) si Béla Bartók (martie 1913), folcloristul sighetean, Gheorghe Gh. Pop cerceteaza, in perioada 1965-1979, majoritatea satelor si comunelor raspândite pe vaile Izei, Marei, Cosaului si Tisei, pentru a cu­lege folclor muzical folosind, de data aceasta, metode moderne de imprimare si investigare. Rodul acestor cercetari de teren este lucrarea Folclor muzical din Maramures (1982), o colectie de 619 piese mu­zicale (partituri), unele insotite de texte folclorice. Autorul si-a structurat materialul dupa I. Sistemul obiceiurilor (ci­clul vietii, ciclul muncii si sarbatorile de peste an), II. Cântece epice – Balade, III. Fol­clorul muzical al liricii neocazionale, IV. Melodii instrumentale de joc. A rezultat o monografie muzicala a Maramuresului istoric care cuprinde toate genurile fol­clo­rice identificate pâna in prezent. In opinia prof. dr. Traian Mârza, de la Conser­vatorul G. Dima din Cluj, lu­crarea profesorului Gheorghe Gh. Pop este “cea mai vasta colectie de folclor muzical din Ma­ra­mu­res“, iar cea mai mare parte a colectiei cuprinde un material inedit.

1983. Ion Chis Ster, Gheorghe Pop / Graiul, etnografia si folclorul zonei Chioar. “Lucrarea reprezinta o incercare de studiu monografic asupra graiului, et­nografiei si folclorului din zona Chioar. Paginile ei insumeaza sinteze ale unor parti din materialul cules – cu ajutorul unor chestionare – de catre cadre didactice si stu­denti ai sectiei de filologie din cadrul Institutului de invatamânt superior din Baia Mare, (…) in perioada 1976-1980” (cuvânt inainte). Ideea cercetarii sis­tematice a Tarii Chioarului se datoreaza profesorului Ion Chis Ster, care de altfel a condus majoritatea campaniilor de investigare. Monografia se doreste o re­plica a operei realizate de Tache Papahagi in 1925, referitor la Tara Mara­mu­re­sului. In mod fi­resc, produsul finit al profesorilor baimareni este superior mo­de­lu­lui, devenind etalon pentru orice monografie moderna a unei zone etno­folclorice.

Primul capitol este dedicat graiului, insa ponderea lucrarii o detine capi­tolul Etnografia si folclorul, insumând studii extrem de amanuntite si bine docu­mentate despre obiceiurile, traditiile si folclorul oamenilor din aceasta zona (Gospodaria traditionala, Portul popular, Nasterea, Nunta, Inmormântarea, Obi­ceiuri de peste an etc.). Foarte consistent (si totodata inedit) este studiul Practici de infratire in Chioar si Lapus, realizat de I. Chis Ster si Paul Orha. Anexa cu­prin­de texte dialectale, ilustratii, desene si schite, la care se adauga o harta a re­gi­u­nii. “Desi autorii isi marturisesc intentia de a descrie faptele, ei realizeaza, pe baza unei bogate si variate bibliografii, o integrare a obiceiurilor si a folclorului din zona Chioar in cultura populara nationala. Aceeasi bogata documentare le fa­ci­liteaza unele analogii cu fapte similare atestate la unele popoare”. Chiar daca este un studiu stiintific solid documentat, cartea are un farmec aparte care o recomanda si cititorului obisnuit. Lucrarea a fost distinsa in 1985 cu premiul Timotei Cipariu acordat de Academia Româna.

In vara anului 1983, Maramuresul gazduieste o tabara studenteasca de fol­clor, cu participarea unor reprezentanti din marile centre universitare din ta­ra.

Mai trebuie sa mentionam faptul ca in 1983 apare o antologie dialectalo-folclorica, in care nu mai putin de 328 de pagini sunt alocate regiunii “Ma­ra­mu­res (si Oas)”. Capitolul este impartit in doua sectiuni: poezie populara (poezia epica, poezia obiceiurilor traditionale si poezia lirica), respectiv proza populara. In realitate, toate textele din acest capitol provin din localitati situate in prezent in judetul Satu Mare, culese majoritatea de Vasile Scurtu si Ion Muslea.

(1984) Editura Sport Turism lanseaza in anul 1979 seria Zone etnografice, sub coordonarea lui Ion Vladutiu. Au fost editate in total circa 20 de lucrari, iar in 1996 seria a incetat. Primul volum dedicat Maramuresului a aparut in 1984, Zona etnografica Lapus, sub semnatura Georgetei Stoica si a lui Mihai Pop. Doi ani mai târziu, se tiparesc alte doua lucrari: Zona etnografica Chioar (Maria si Sabin Sainelic) si Zona etnografica Maramures (Mihai Dancus). “Importanta si valoarea seriei Zone etnografice vor putea fi pe deplin apreciate abia peste ani, când acest material extrem de pretios va constitui un adevarat corpus al culturii noastre populare traditionale…” (Tancred Banateanu, 1986).

1985. Petre Lenghel Izanu / Poezii si povesti… In urma cu mai bine de jumatate de secol, mai precis in 1934, profesorul Pe­tre Lenghel Izanu a expediat pe adresa Arhivei de folclor din Cluj (director Ion Muslea) o culegere in ma­nus­cris intitulata Cât ii Maramuresu’ insumând 500 de texte de poezie orala. Prin anii ’70, folcloristul sighetean trimite la Editura Mi­nerva cinci caiete masive (884 de pagini de manunscis) care contin peste 4000 de productiuni populare, cu ruga­mintea sa fie publicate intr-un volum cu titlul Cât ii Maramuresu. Munca de selectare si sistematizare a colectiei ii este incredintata redactorului Octav Paun. Acesta retine 1278 de texte (1260 de poezii populare si 18 povesti) culese de folclorist din 41 de localitati situate exclusiv in Maramuresul istoric. In vederea selectiei, Octav Paun a utilizat “criteriile valoric, al autenticitatii si al fondului de inedit pe care il reprezinta ma­terialul folcloric, inlaturând textele publicate in primul volum al colectiei Folclor din Transilvania, 1962”. Asa s-a nascut volumul VII al seriei Folclor din Tran­sil­vania, intitulat Poezii si povesti populare din Mara­mures. Primul capitol cuprinde poezia obiceiurilor traditionale, al doilea ii este dedicat poeziei epice (balade), al treilea poeziei lirice (doine, hori, cântece si strigaturi), iar ultimul contine povesti, snoave si legende.

Ponderea materialelor folclorice din aceasta colectie a fost consemnata intre anii 1969-1974 (autorul a participat in 1972-1973 la cercetarea de pe Valea Cosaului, condusa de profesorul Mihai Pop). “Textele au fost «culese» si mai putin notate pe viu, in actele folclorice concrete in care advin. Sunt deci texte de poezie, fara alte lamuriri in legatura cu contextele sociale, psihologice, in care s-au produs” (Mihai Pop, p.VI). Dar, asa cum bine preciza Mihai Pop, “culegerea lui Petre Lenghel Izanu (…) incheie o serie de stradanii si o etapa a perspectivei din care a fost privita poezia populara” (p.VI).

onal al românilor. Incercare de sinteza (Adrian Fochi), Mitologia româneasca (Romulus Vulcanescu) si Lirica de dragoste. Index (Sabina Ispas, Doina Truta).

Dupa 1985, se creeaza un vid nu atât in folcloristica locala, cât si in cultu­ra româneasca, toate resursele fiind orientate pentru promovarea si intre­tinerea cultului personalitatii celor doi dictatori de la Bucuresti. Exceptiile sunt minore.

Anii ‘ 90. Dupa consumarea episodului “decembrie 1989”, in tara noastra s-a de­clan­sat un proces de tranzitie lung si anevoios de la o societate comunista la una democratica, de tip capitalist. In consecinta, au inceput sa functioneze si legile eco­nomiei de piata, care a asanat mediul economic, dar a sufocat anumite ini­tiative culturale. De la cenzura politica s-a trecut la o ingradire determinata de lipsa resurselor financiare. In primii ani, statului nici ca i-a pasat de cultura. In acest context, asistam la sucombarea unor institutii si publicatii importante, prin­tre care Editura Minerva si Revista de Etnografie si Folclor. Pe de alta parte, se infiinteaza numeroase edituri particulare dispuse sa publice studii sau colectii de folclor daca autorii isi suporta cheltuielile de productie.

In plan local, putem spune ca perioada 1990-2005 a fost dominata de ple­iada de colectii ale folcloristului Pamfil Biltiu, respectiv de activitatea prodigioasa a Cen­trului Creatiei Populare care editeaza revista Memoria Ethnologica si o su­ma de volume extrem de valoroase.

Maiastra. In ianuarie 1990, apare primul numar al revistei Maiastra (for­mat mare, doua pagini), editata de Asociatia de Arte Maiastra si Asociatia fol­clo­ristilor si etnografilor din Maramures. Numarul, intocmit de Ion Bogdan, cuprinde materiale folclorice (un grupaj de sase bocete si trei colinde) reluate din Calen­darul Mara­muresului (1980), dar si materiale inedite, “din noul calendar aflat in pre­gatire”. Dorinta realizatorului revistei a fost ca acest prim numar sa fie dedicat “celor care, prin jertfa suprema, ne-au redat libertatea”. Dintr-o nota aflam ca pâna la reuniunea Asociatiei, “aparitia revistei va fi coordonata de un comitet provizoriu format din Ion Bogdan, Augustin Botis, Ion Chis Ster, Mihai Cupcea, Va­sile Dragomir, Petre Dunca, Marian Ilea si Nicolae Iuga”. Din luna mai 1990, publicatia se transforma in “revista lunara de cultura”.

Valerica Stetco / Poezii populare din Tara Maramuresului (1990). In mod surprinzator, in culegerile de folclor publicate pâna in deceniul noua, zona estica a judetului, respectiv Borsa, figureaza cu doar 23 de texte. Pentru a repara a­ceas­ta nedreptate, o profesoara de franceza din localitate, Valerica Stetco, de­ci­de sa demareze o actiune sistematica de culegere a folclorului exclusiv din zona Borsa. Astfel, intre anii 1975-1977, aceasta izbuteste sa adune peste o mie de piese, probând “inzestrarea zonei Borsa pe tarâmul folclorului”. In anii ’80, co­lec­tia ajunge la Editura Minerva, dar publicarea intârzie din pricina contextului politic extrem de vitreg. Clasificarea materialului in trei capitole (Poezia obiceiurilor traditionale, Poezia epica, balade, Poezia lirica – doine, cântece si strigaturi) se face “la sugestia re­dactiei”, probabil a lectorului Ioan Serb. Editorul retine in final 1118 piese folclorice. Lucrarea apare cu titlul Poezii populare din Maramures, in 1990, fiind al IX-lea volum din seria Folclor din Transilvania.

Aceasta colectie face parte din categoria “monografii folclorice locale”, la fel ca si Daina mândra pân Bârsana (1979), realizata de Petre Lenghel Izanu.

Chiar daca din punct de vedere al pregatirii pentru tipar prestatia este modesta (initial nu a existat o clasificare pe sectiuni, lipseste data exacta a cu­le­gerii, de asemenea glosarul…), in schimb documentele folclorice din acest volum le putem considera pretioase, datorita notei de autenticitate si a variantelor ine­dite.

Valerica Stetco s-a nascut la 26 noiembrie 1949, in localitatea Borsa. Este absolventa a Facultatii de Filologie, sectia româna-franceza, a Universitatii din Ti­misoara. Timp de patru ani (1996-2000) a detinut functia de primar al Borsei.

Pamfil Biltiu / Poezii si povesti populare din Tara Lapusului (1990). Cel de-al X-lea volum din seria Folclor din Transilvania a fost dedicat tot Maramuresului – Poezii populare din Tara Lapusului (1990). Autorul Pamfil Biltiu debuta astfel cu o colectie individuala. Era notoriu faptul ca folcloristul a participat in ultimele doua decenii (1970-1990) la numeroase campanii de investigare a culturii popu­lare din Maramures si era posesorul unei fabuloase arhive particulare. Dupa re­volutia din ’89, Pamfil Biltiu a publicat nu mai putin de sapte culegeri masive de folclor, ceea ce-l califica drept cel mai prolific folclorist maramuresean.

Volumul din 1990 cuprinde 795 de texte culese din 27 de localitati situate in Tara Lapusului. Prima sectiune este dedicata poeziei populare (colinde, multu­mituri, plugusor, jocul caprei, cântece de sezatoare, cântece de leagan, de nunta si bocete, balade si descântece), iar a doua prozei populare (basme, povestiri si snoave). Autorul sustine ca a realizat o selectie dintr-un material cu mult mai bogat, iar criteriile au avut in vedere ca piesele selectate “sa reprezinte cât mai multe categorii folclorice (genuri, specii) si cât mai multe tipuri in cadrul aceleiasIi specii…”.

Investigatiile s-au desfasurat in perioada 1979-1984 si au vizat in special sa­tele Ungureni, Cupseni, Libotin si Costeni, unde au fost consemnate nume­roase productii arhaice. Din cauza structurii socio-culturale (populatie pre­pon­­de­rent maghiara) nu s-a facut cercetari in localitatile Strâmbu-Baiut, Da­ma­cuseni si Baiut. Materialul a fost inregistrat in intregime pe benzi magnetice si transcris fo­netic.

Pamfil Biltiu s-a nascut la data de 14 iulie 1939, in localitatea Fauresti (La­pus). A urmat Scoala Medie Tehnica de Minereuri si Metalurgie Neferoasa si Li­ce­ul Gheorghe Sincai din Baia Mare. Dupa absolvirea Facultatii de Filologie a Uni­­versitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca a fost profesor in localitatea Basesti. O vreme a lucrat ca redactor la ziarul local (Pentru socialism), apoi bibliotecar la Biblioteca Judeteana. In ultimii ani de activitate a fost inspector la Inspectoratul pentru Cultura al judetului Maramures. De-a lungul anilor a colaborat la un numar mare de publicatii de specialitate, printre care Revista de Etnografie si Folclor, Analele Academiei Române, Acta Musei Porolissensis, Traditia Româneasca, Tibiscus, Studii si articole, Datini etc.

(1991) Editura Stiinta din Chisinau publica, in 1991, primul volum din seria Fol­clor din Maramures (141 p.). Lucrarea, aparuta sub egida Academiei de Stiin­te a Republicii Moldova si a Institutului de Etnografie si Folclor, contine materiale etnofolclorice adunate intre anii 1984-1987 din localitatile maramuresene situate pe malul drept al râului Tisa: Biserica Alba, Slatina, Podisor, Apsa de Jos, Apsa de Mijloc, Plaiut, Carbunesti, Teceu. Din acest motiv cu­legerea se recomanda deo­sebit de utila pentru cercetatori, regiunea in­vesti­gata constituind o veritabila “arie laterala” pentru folclorul maramuresean din stânga Tisei care, de-a lungul anilor, a suferit interferente cu folclorul din nordul Moldovei, ori din zonele Lapus, Chioar, Codru.

Autorii culegerii (N. Baiusu, Grigore Botezatu, Victor Cirimpei, N. Dem­cenco, I. Filip, A. Hâncu, E. Junghiatu, I. Buruiana, S. Moraru) au con­sem­nat tra­ditii calendaristice, formule si practici magice, credinte si superstitii, talmaciri si visuri, ghicitori, legende, traditii istorice, naratiuni comice, cântece istorice, cân­tece de dor si jale, strigaturi s.a. Difuzarea acestei culegeri colective nu s-a facut in conditii tocmai optime, de vreme ce in Maramures a ajuns un numar nein­semnat de volume.

La mijlocul lunii septembrie 1991, la Sighetu Marmatiei, se desfasoara un simpozion national de etnografie, sub genericul Imagini si permanente etno­lo­gice românesti.

(1993) Doi ani mai târziu apare al doilea volum realizat de Academia de la Chisinau in colaborare cu Institutul de etnografie si folclor. Intitulata de aceasta data Cât ii Maramuresu’, lucrarea este prefatata de Mihai Pop si trateaza, in 550 de pagini, teatrul folcloric, credinte si superstitii, talmacirri de vise, proverbe, zicatori, balade, basme, legende, cântece, toate consemnate in Maramuresul de Nord.

Profesorul Vasile Latis (n.1934, localitatea Cufoaia), un impatimit al culturii populare si un statornic culegator de folclor in ultimele trei decenii, isi publica, in 1993, lucrarea care i-a adus titlul de doctor in filologie – Pastoritul in Muntii Maramuresului. Subiectul cercetarii i-a fost sugerat de profesorul Mihai Pop, in perioada investigatiilor de pe Valea Cosaului (1971-1973). Este o lucrare etno­gra­fica de sinteza asupra pastoritului, necesara din perspectiva analizei folclo­rului de factura pastorala.

1994. Pamfil Biltiu / Fat Frumos cel intelept. O lucrare inedita in peisajul fol­cloristic maramuresean a aparut in 1994, când Pamfil Biltiu apeleaza la servi­ciile Editurii baimarene Gutinul, pentru a tipari volumul Fat Frumos cel intelept. O suta de basme, povesti, legende, snoave si povestiri din judetul Maramures. Sectiunile de proza populara cuprinse in co­lec­tiile anterioare (Tache Papahagi – 1925, Vasile T. Doniga – 1980, Petre Lenghel Izanu – 1985, Pamfil Biltiu – 1990) nu s-au evidentiat in mod special, astfel incât o colectie masiva de basme ma­ramuresene se impunea. Ceea ce frapeaza insa este complexitatea speciilor a­bor­date: basme si povestiri (basme fantastice, moralizatoare, nuvelistice), le­gen­de (legende etiologice, mitologice si isto­rice), snoave si povestiri. Textele provin din 19 localitati maramuresene. Cât priveste autenticitatea, folcloristul tine sa precizeze: “toate piesele le redam fara adaugiri, fara interventii, asa cum ne-au fost ele comunicate de catre performerii nostri” (p.32).

(1995) Incepând cu anul 1995, Societatea Culturala Pro Maramures Dragos Voda din Cluj-Napoca (condusa de inimosul Vasile Iuga de Saliste) organizeaza simpozioane anuale, fiecaruia dedicându-i-se un volum din seria Maramures – vatra de istorie milenara. In paginile acestor volume, printre altele, se regasesc referate si comunicari prezentate la fiecare sesiune la sectiunea Folclor – Etnografie. Semneaza Ion Bogdan, Constantin Cublesan, Pamfil Biltiu, Nicoara Timis, Mihai Dancus s.a.

1996. Pamfil Biltiu, Gheorghe Gh. Pop / Sculati, sculati boieri mari. Dupa basme, Pamfil Biltiu isi focalizeaza cercetarile asupra colindelor, realizând in co­laborare cu etnomuzicologul Gheorghe Gh. Pop, o ampla culegere de folclor mu­zical, Sculati, sculati, boieri mari! Colinde din judetul Maramures. Alaturi de studiul introductiv, Colindatul in zona Codru, lucrarea cuprinde 586 de texte, majoritatea insotite de partituri muzicale, provenind din 65 de localitati, din toate cele patru zone etnofolclorice (dar ponderea o detin materialele culese in Tara Codrului, autorul fiind de parere ca in aceasta regiune “colinda cunoaste poate cea mai mare varietate din intregul nostru spatiu românesc”).

Autorul amendeaza indicele tipologic intocmit de Monica Bratulescu (1981), pe motiv ca acesta “este din pacate incomplet”, situatie in care recurge la “serioase modificari” ale acestuia. Astfel, Pamfil Biltiu propune o noua tipologie: colinde des­pre colindat, cosmogonice, despre ocupatiile traditionale, de petit, familiale, de ama­raciune, suparare si necaz, edificatoare si moralizatoare, reli­gi­oase si apocrife, co­linde-balade, colinde de catanie si razboi, colinde-cântec, multamituri la colac.

Un alt element care compune valoarea lucrarii este partitura muzicala. Pâna acum, “prin publicarea doar a textelor poetice, colinda a fost valorificata dezintegrat, lipsindu-i linia sonora, care i-a asigurat viata” (p.5). Monografia propusa de Pamfil Biltiu repara acest neajuns, gratie bunei colaborari cu pro­fe­sorul sighetean.

O lucrare importanta, bine intocmita. Tipologia propusa de autor va con­sti­tui, cu siguranta, o baza de pornire pentru specialistii care vor aprofunda a­ceas­ta specie a folclorului – colinda.

Tot in 1996, un alt lapusean, Valentin Bilt (1932-1998) publica o colectie particulara modesta sub titlul Poezii, traditii si obiceiuri populare din Maramures. Autorul isi grupeaza productiile folclorice, culese in perioada 1950-1990, dupa zonele din care provin: Folclor din Tara Lapusului (colinde, poezia nuntii, bocete, des­cântece, balade – varianta Ungureni a Mioritei e inedita; Folclor din Tara Mara­mu­resului (colinde, balade, cântece sI strigaturi), Folclor din Tara Oasului, respectiv Folclor din Tara Chioarului.

In general, textele par a fi autentice, desi nu lipsesc exceptiile: “Suflete trufas / Crud si patimas, / Cu ochi inghetat / Chip de vârcolac, / Suflet de vampir, / Ochi de crocodil, / Cu chip de strigoi, / Ce cauti la noi?” (Descântecul celui Ne­nu­mit, lo­calitatea Fauresti, nr. 140, in 1988). Lipseste prefata, studiul intro­ductiv, apa­ratul critic, glosarul si indexul, iar stilul de culegere a textelor este empiric. Sa mai notam ca Valentin Bilt a colaborat impreuna cu Vasile Latis, in 1979, la realizarea filmului etnografic Tara Lapusului, produs de studioul Ale­xan­dru Sahia.

O tânara cercetatoare de la Centrul National al Creatiei Populare, Iuli­ana Ban­cescu (n. 19 iulie 1971) isi materializeaza investigatiile efectuate in ju­detul nos­tru, publicând volumul Tipterii din Maramures, “un remarcabil studiu despre spiritualitatea unui grup etnic de religie greco-catolica, stabilit cu multe secole in urma in nordul României”. De notat ca subiectul tratat a mai facut obiectul unor carti semnate de Claus Stephani (1970) si Anton-Joseph Ilk (1984, 1990, 1992). In 1999, Iuliana Bancescu obtine doctoratul cu lucrarea Cântarile reli­gi­oase din Maramures. Text si context, sustinuta la Institutul de Etnografie si Folclor “Con­stan­tin Brailoiu” din Bucuresti.

(1997) Un alt studiu important apare la Editura Umbria, 1997, sub sem­natura profesorului Georgeta Cornita, de la Facultatea de Litere a Uni­ver­sitatii de Nord din Baia Mare – Paradigme ale expresivitatii in lirica ne­rituala din Mara­mu­res. O analiza la nivel fonetic, lexico-semantic si gramatical.

1998. Din avalansa de monografii satesti editate dupa revolutie, sunt câ­teva (din pacate prea putine) care se evidentiaza prin respectarea rigorilor stiin­tifice, printr-o abordare inteligenta a temelor, dar si prin stilul cursiv al redactarii. Mo­nografia Dragomiresti, straveche vatra maramureseana, realizata de Elisa­be­ta Faiciuc-Dobozi, face parte din aceasta categorie.

Meritoriu e capitolul Viata traditionala, care cuprinde informatii despre mo­dul de organizare, mentalitatea geografica populara, calendarul traditional, me­di­ci­na populara, precum si consideratii asupra culturii populare (arta si folclor), in total 250 de pagini redactate exemplar. Lucrarea mai contine numeroase texte folclorice, dar si un exceptional glosar dialectal. Subscriem aprecierii lui Iordan Dat­cu: “in total, o monografie model”.

Gail Kligman. O lucrare exceptionala realizata de un sociolog american este Nunta mortului. Ritual, poetica si cultura populara in Transilvania (1998). Gail Kligman (n. 1949), profesor la Departamentul de sociologie al Universitatii din California, Los Angeles, si specialista in antropologie (a predat aceasta ma­terie la Universitatea Austin din Texas si Georgetown University) a facut o pa­siune pentru folclorul românesc, motiv pentru care a invatat limba româna, pe care o vorbeste “cu o virtuozitate lingvistica incredibila”. Pentru a se familiariza cu universul culturii populare din Transilvania, Gail Kligman a locuit mai bine de doi ani in Ieud – Maramures. Iordan Datcu descrie acest episod: “Nu culege doar texte, ci observa contextul lor natural. Traieste alaturi de oameni si constata si­tuatii si lucruri care nu-si imagina ca exista. Metaforele cântecelor ii par atât de frumoase incât le asculta uneori impresionata pâna la lacrimi. I se pare un lucru extraordinar felul in care ei staraniit stiau sa traiasca intâlnirea cu moartea, i se pare foarte profunda metoda mara­mu­resenilor… de a se «intelege» cu moartea prin jeluire”. Studiul redactat de Gail Kligman in urma acestei experiente vizeaza as­pecte legate de nunta, rituri funerare si nunta mortului. Viata sociala, politica si culturala a satului maramuresean sunt radiografiate cu acel obiectivism atât de necesar in munca de cercetare sociologica, antropologica si etnologica. Nunta mortului “este o carte exemplara prin coerenta metodologica dar si prin inteli­gen­ta scriiturii. Este o carte lucida, despre abstractiuni care pot fi deduse in urma unor investigatii conduse cu dibacie, dar si un text cald si plin de intelegeri pentru taranii unui sat indepartat din România”.

Claude Karnoouh. Intâmplarea face ca tot in 1998 sa fie lansata pe piata româneasca o alta carte scrisa de un cercetator strain, traitor vremelnic intr-un sat maramuresean. Claude Karnoouh, bun prieten cu preotul Mircea Antal din Breb, a fost preocupat sa descopere arta de “a trai si a supravietui in Ro­mânia comunista”, descifrând Rituri si discursuri versificate la taranii mara­mu­reseni. Subiectele abordate sunt insolite: femei si barbati intre cel rau si bunul Dum­nezeu, traditie si modernitate despre permanenta angoasei, spunerea rituala matrimoniala la masculin, poezia populara – despre folosirea abuziva a unei categorii estetice etc. Cu alte cuvinte, un demers hermeneutic aplicat discursu­rilor versificate si practicilor rituale matrimoniale si magice ale populatiei rurale din Maramures (cercetarile de teren s-au efectuat in localitatea Breb).

1999. Pamfil Biltiu / Izvorul fermecat. Cea de-a patra colectie publicata de Pamfil Biltiu, Izvorul fermecat insumeaza 533 de texte (legende si povesti mitologice) din 33 de localitati aco­pe­rind toate cele patru zone etnofolclorice din judet. Materialul a fost inregistrat pe banda de magnetofon intre anii 1974-1996. In prefata lucrarii autorul face o trecere in revista a colectiilor de legende pu­blicate si ajunge la concluzia ca “pâna in perioada interbelica legenda este re­prezentata in colectii si publicatii periodice doar printr-un numar restrâns de le­gende si traditii istorice, brodate mai cu seama in jurul haiducului Pintea Grigore, denumit Viteazul” si ii citeaza pe Simion Florea Marian, Ion Pop Reteganul, apoi Ovidiu Bârlea, Vasile Doniga (1980), Calendarul Maramuresului (1980), P. Biltiu (1994).

Clasificarea materialului a avut in vedere patru sectiuni: legende etiologice (lunile anului, zilele saptamânii, stelele, apa, fenomenele meteorologice), legen­de mitologice (popoare fantastice, piticii, ursitoarele, spiritele apelor, padurii, vân­tului, strigoii si vârcolacii), legende religioase (raiul si iadul, diavolul) si legen­de istorice (despre Pintea Viteazul).

Desi autorul sustine ca a selectat textele “dintr-un material mai bogat”, in lucrare s-au strecurat anumite episoade mai putin relevante, in fond relatarile unor batrâni din satele maramuresene despre intâmplari sau intâmplari inchi­puite (su­perstitii colective, spaime, imaginatii). La fel de bine putem consemna texte bine selectate dupa criteriul estetic: “Curcubeul se vede un cerc mare pe cer, care iese dintr-o apa mare la un capat si celalalt capat este in alta apa mare. Sorbeste din amândoua apele. Se vorbeste ca sorbeste pâna se umfla si atunci se ridica si se varsa ploaia din curcubeu. La noi bé din apa Viseului si din Iza” (Curcubeul si ploaia, text 11, p. 78-79, Rozavlea, 1996).

2000. La initiativa profesorului Mihai Pop, Jean Cuisenier (n. 1927), di­rec­tor la Muzeul National de Arte si Traditii Populare din Franta, a intreprins cer­ce­tari in România, incepând cu 1973, pe Valea Cosaului – Maramures, in Oltenia si Bucovina. Studiile aferente au fost adunte intr-un volum, Mémoire de Carpathes – La Roumanie milénaire: un regard intérieur. Capitolul opt este alocat rezul­ta­telor cercetarii efectuate sporadic, pe parcursul a trei decenii, in localitatea Sârbi- Maramures.

Tot in 2000, cercetatorul japonej Miya Kosei face dovada atasamentului fata de oamenii din aceasta regiune nord-transilvaneana, care l-a rândul lor l-au pri­mit cu ospitalitate de atâtea ori, publicând un splendid album de arta, intitulat simplu Maramures. Este, pe departe, cel mai izbutit album etnografic realizat dupa 1989, continând instantanee emotionante si ilustratii cu caracter docu­men­tar intr-o grafica de exceptie.

La Editura Macarie din Târgoviste isi publica in anul 2000 Iuliana Ban­ces­cu lucrarea Cântari religioase din Maramures. Studiul este consacrat “pricesne­lor (cântari religioase populare) aparute in Maramures cu vreo doua secole in urma, lucrari care nu sunt nici imnografie canonica, nici literatura culta, desi sunt creatii ale preotilor si diecilor din manastirile maramuresene ale caror nume nu s-a pastrat. Iuliana Bancescu le trateaza ca folclor religios, ca im­no­grafie populara, performata in afara cultului”. Autoarea a redat 372 de texte cla­sificate tematic in 31 de categorii.

2001. Elisabeta Faiciuc-Dobozi / Cântarea mortilor. Partea a doua a mo­no­grafiei dedicate localitatii Dragomiresti este, in realitate, o masiva “culegere de folclor funebru”. Intitulata Dragomiresti. Cântarea mortilor, lucrarea contine 412 texte (bocete; versuri – la batrâni, la batrâne, la barbati tineri, la feciori, la fete, la copii, la fetite, la sinucigasi) si o anexa cu glosare, transcrieri muzicale si ico­nografie. Adunate in perioada 1970-2000, textele si melodiile au fost consemnate atât prin anchete si inregistrari directe (in timpul inmormântarilor), cât si prin preluarea selectiva a colectiei de versuri funebre oferita de cantorii care au slujit la bisericile din aceasta localitate in ultimii 75 de ani (1925-2000). In opinia exegetului Iordan Datcu, Cântarea mortilor “este cea mai masiva culegere de versuri la morti cunoscuta pâna acum”

Pamfil Biltiu / Fascinatia magiei (2001). Parafrazând un citat a lui Romulus Vulcanescu – “magia este cel mai fascinant, cel mai incitant si totodata si cel mai vechi si interesant domeniu din intreaga noastra cultura populara” – Pamfil Biltiu da titlul unei colectii de “vraji, farmece si desfaceri din Maramures“, Fascinatia ma­giei. 526 de texte (din 46 de localitati), poezie populara si proza, grupate in magia meteorologica, domestica, medicala, divinatorie, magia manei si a dra­gostei. O lucrare monografica si deocamdata unica in peisajul folcloristic mara­mu­resean.

Memoria Ethnologica (2001). In preajma anului 2000, dupa aproape o jumatate de secol, “prestigioasa nava-amiral a folcloristicii românesti”, cum a definit Alexandru Amzulescu Revista de Etnografie si Folclor (REF) esueaza in apele tulburi ale tranzitiei post-dece­m­briste; mai exact, “s-a retras discret, din clocotul vietii, cautându-si odihna in rafturile bibliotecilor”.

Au incercat sa-i suplineasca lipsa diverse publicatii, multe dintre ele editate de centrele judetene ale Creatiei Populare: Rastimp (CJCP Mehedinti, 1992), Symfonia (CJCP Dolj, 2002), Izvoare (caiete etnoculturale vâlcene, 1992), Datini (periodic constantean de etnografie si fapt cultural, 1993), Dunarea de Jos (Calarasi, 1995) etc.

In anul 2001, Centrul Creatiei Populare Maramures decide sa infiinteze o revista dupa “chipul si asemanarea” Calendarului editat in 1980. Asa s-a nascut Memoria Ethnologica, revista de patrimoniu ethnologic si memorie culturala. Primul numar avea sa apara in luna decembrie a anului de gratie 2001, tema do­minanta fiind obiceiurile si traditiile de iarna.

In cuvântul de intâmpinare al editorului se mentiona: “Revista Memoria Eth­nologica (…) nu se vrea a fi decât un fragmentarium din ceea ce mai exista in me­moria imediata a Maramuresului. Este o incercare de a relua o traditie si, in acelasi timp, de a elabora un corpus al traditiilor, al memoriei culturale, care sa confere zonei identitate culturala nu numai in spatiul românesc, ci si in lume, constienti fiind ca «Maramuresul este memoria ancestrala, inca vie, a Europei», cum afirma mari etnologi români si straini”.

Sunt invitati sa colaboreze cu materiale toti cei pasionati de folclor, insa cu timpul revista devine elitista, câstigându-si un binemeritat prestigiu la nivel national. Asa cum si-a propus inca de la primul numar, Memoria Ethnologica este un veritabil instrument de lucru atât pentru cercetatorii din domeniu, cât si pentru profesori si studenti.

Primul colectiv de redactie este alcatuit din Dumitru Iuga, coordonator, referent CCP Maramures, Florin Pop, inspector la Directia Judeteana de Cultura Ma­ramures si Nicolae Scheianu, director CCP Maramures. Din colegiul con­sultativ au mai facut parte: Vasile Avram, Pamfil Biltiu, Ion Chis Ster, Constantin Cornita, Mihai Dancus, Petre Dunca, Parasca Fat, Anamaria Iuga, Georgeta Maria Iuga, Vasile Latis, Mihai Olos, Gheorghe Pop si Delia Suiogan. De la numarul 6-7 (ianuarie – iunie 2003), in colectivul de redactie apare Stefan Maris (in locul lui Florin Pop, care intra in colegiul consultativ); de la nr. 11-13 (iulie-decembrie 2004), redactia se largeste cu Isabella Csiszar. In 2005, Dumitru Iuga paraseste colectivul, astfel incât coordonarea ii revine lui Stefan Maris, director CCP. Sunt cooptati membri noi: Delia Suiogan, Petre Dunca si Pamfil Biltiu.

La inceput, editorul si-a propus ca revista sa aiba o periodicitate tri­mes­triala, dar ulterior s-a dovedit ca ritmul nu poate fi dus, astfel incât aparitiile au devenit semestriale (numere duble, cu exceptia numarului 10, ianuarie-iunie 2004). Pâna in decembrie 2005, au aparut 17 numere, totalizând 1711 pagini.

Revista are format A4, la fel ca si Calendarul (1980). Se pastreaza si stilul de machetare cu texte versificate pe marginea exterioara a paginilor, studii / analize / sinteze in partea centrala a paginii, respectiv cimilituri, proverbe, zi­ca­tori in partea inferioara. Fiecare numar este bogat ilustrat, iar fotografiile sunt, cele mai multe, documente etnografice. Incepând cu numarul 6-7 (2002) apare o rubrica noua, unde sunt semnalate si recenzate aparitii editoriale de profil. Un glosar insoteste fiecare numar.

Cele mai consistente colectii particulare publicate in Memoria Ethnologica apartin lui Dumitru Iuga, Parasca Fat, Ion Vancea, Augustin Micu, Simona si Alexa Gavril Bâle, Petrica Scaunasu, Maria Serban, Georgeta Maria Iuga, Maria Vlad, Titus Biltiu Dancus.

Revista a patruns si s-a bucurat de aprecieri in cele mai elevate medii cul­turale din România. Otilia Hedesan (2004) marturisea: “De doi ani primesc sis­tematic Memoria Ethnologica, noul periodic. Primesc, adica, una din cele mai elegante si interesante sub aspect grafic reviste de cultura din România. Cred ca nu gresesc daca spun ca este vorba despre o revista subtil personalizata si extrem de originala. Dincolo de aproape o mie de pagini cât cuprind tomurile aparute pâna acum, pot fi regasite doua idei-forta: publicarea intensiva a infor­matiilor despre lumea traditionala tezaurizate in foarte multe colectii parti­culare din Maramures si apoi, ceea ce ar putea fi numit metaforic «intoar­cerea acasa» a unor texte deja clasice despre traditiile maramuresene”. Alex. Stefanescu (2002) atrage atentia ca nu este vorba de un periodic oarecare, de interes local, “ci de o enciclopedie in continua expansiune a folclorului românesc”, in opinia altora revista baimareana fiind, in acelasi timp, “un anuar de specialitate si o bogata antologie de texte de folclor”. Constantin Eretescu (2003) conclu­zio­nea­za: “Indraznesc sa spun ca este una dintre cele mai interesante publicatii de cultura, nu numai de folclor pe care am avut prilejul sa le citesc”.

Tot in 2001 au mai aparut volume de specialitate: Augustin Mocanu publica la Zalau colectia Pe cel deal cu dorurele – 1075 de texte culese in perioada 1966-1970 din satele situate in Tara Codrului (Maramures), insa cer­cetarile s-au prelungit in Salaj, spre Cehu Silvaniei si Hodod; Grigore Lese alege o editura din Bistrita pentru colectia sa La obârsii – 91 de melodii din repertoriul cunoscutului interpret; iar Constantin Cornita (n. 4 decembrie 1945, lo­calitatea Murgasu, Dolj) publica doua volume importante – Zona Lapus. Contributii etnologice si antropologice (Editura Umbria, Baia Mare). Dupa o tre­cere in re­vista a unor consideratii despre folclorul zonei Lapus, se analizeaza obiceiurile privind nasterea, casatoria si moartea in Ungureni, respectiv Jocul cu Con­stantinul. Studiile au aparut initial in 1998, in diverse periodice. De retinut ches­ti­o­narele din anexa, referitoare la nastere, casatorie si moarte. Zona Mara­mures. Matricea etnologica si paradigmele folclorului maramuresean (Edi­tu­ra Umbria, Baia Mare) – Capitolul trei al lucrarii are in vedere analiza categoriilor folclorice si ponderea lor in viata microzonelor maramuresene – Plugusorul, Co­linda, Miorita maramureseana, Descântecul, Teatrul Popular, Cântecul liric im­pro­vizat, Tâpuritura si strigatura, Balada, Complexul epic Pintea. “Sunt bu­curos ca a putut vedea lumina tiparului lucrarea conf. univ. Constantin Cornita, cu atât mai mult cu cât, pe lânga faptul ca e conceputa pe baza metodologica moderna, e scrisa de un autor provenind din afara tinutului, neputând fi astfel acuzat de partizanat. Ea reprezinta o contributie de anvergura, o prima sinteza asupra folclorului maramuresean de dincolo de Gutâi”.

2002. Pamfil Biltiu / Tara Codrului… Dupa Lapus, a doua zona careia Pam­fil Biltiu ii dedica o colectie de folclor este Codru – Basme, povesti, legende, povestiri, snoave si poezii populare din zona Codrului. Volumul contine o mie de texte.

Pe parcursul anilor 2000, 2001 sI 2002, in arealul geografic al ba­zi­nului Ti­sei (România, Ungaria, Ucraina si Slovacia) s-a desfasurat un pro­gram de cer­cetare pluridisciplinara, cu tema Cultura materiala si spirituala din bazinul Tisei superioare. Influenta populatiei germane asupra culturii celorlalte etnii. In anul 2002 cercetarile au vizat sapte localitati din judetul Satu Mare, respectiv loca­litatile maramuresene Viseu de Sus si Baia Borsa. Concluziile au fost publicate in lucrarea Multiculturalitate si identitate etnica in bazinul Tisei superioare.

(2003) Pamfil Biltiu considera ca este momentul sa-si valorifice cele mai importante studii si cercetari etnologice, elaborate “pe parcursul a mai bine de doua decenii si jumatate de activitate consacrata valorificarii culturii populare”, prin republicarea lor intr-o singura lucrare cu titlul Studii de etnologie româ­neas­ca. Primul volum apare in 2003, la o editura bucuresteana (Saeculum I.O.), iar al doilea, un an mai târziu.

2004. Anul 2004 a fost unul prolific pentru folcloristica maramureseana, lucrarile publicate in acest an remarcându-se prin profesionalismul exegetilor, prin caracterul stiintific al redactarii, cât si prin patrunderea in circuitul valorilor regionale si europene a colectiilor.

Centrul Judetean de Conservare si Promovare a Culturii Traditionale Ma­ra­mures propune doua lucrari bilingve, extrem de valoroase.

Sanda Golopentia este autoarea volumului Learn to sing, my mother said. Song of the women of Breb (2004). Acesta contine 46 de texte, cu versiune in limba engleza, apoi note si comentarii, cinci scrisori si doua pagini dintr-un carnet de teren. “Cântecele (horile) adunate in volumul de fata au fost culese intre anii 1970 si 1980, in satul Breb, situat in Maramuresul istoric”, afirma au­toarea.

Sanda Golopentia, fiica lui Anton Golopentia si Stefania Cristescu-Golo­pen­tia, membri ai scolii de sociologie condusa de Dimitrie Gusti, s-a nascut la 2 mar­tie 1940, in Bucuresti. A studiat la Facultatea de Filologie din Bucuresti, ulterior fiind asistenta a profesorului Al. Rosetti. In 1966, este distinsa cu Premiul Soci­etatii Române de Lingvistica, iar in 1970 se alatura echipei interdisciplinare con­duse de prof. Mihai Pop, participând la cercetarea-esantion de pe Valea Cosa­ului. In 1980 se stabileste definitiv in Statele Unite, iar din 1982 este profesor de studii franceze la Brown University din Providence.

“Valoarea cartii e amplificata de faptul ca ea este bilingva (…) creând ast­fel posibilitatea ca aceste poezii sa poata fi citite, in afara de români, si de toti cei interesati care cunosc limba engleza”

Afirmatia este valabila si in cazul antologiei Folclor din Maramures (Folk­lore from Maramuresh) (2004), realizata de Ana Olos. Ideea volumului a fost lansata de Nicolae Scheianu, insa selectia si traducerea textelor i-a revenit Anei Olos, profesor la catedra de engleza de la Universitatea de Nord din Baia Mare, specialista in studii canadiene. Este cea de-a doua antologie de folclor mara­mu­resean, dupa volumul ingrijit de Ion Chis Ster si publicat in 1980.

Ana Olos a selectat 69 de texte (colinde de Craciun, oratii de nunta, tâpu­rituri, cântece de leagan, descântece etc.) din cele mai valoroase colectii: Tache Papahagi (1925), Ion Bârlea (1968), Tit Bud (1908), Dumitru Pop (1978), Calen­darul Maramuresului (1980), Revista Maiastra (1990) s.a. Traduse in limba en­gle­za, piesele românesti pierd o componenta importanta – contextul cultural, fapt remarcat si de Sanda Golpentia: “…textele re-create de Ana Olos pot surprinde si inspira in mod fericit atât cititorii români, cât si pe cei straini. Exista aspecte care vor ramâne ascunse celor ce deschid aceasta carte, pentru simplul motiv ca nu impartasesc imersiunea in cultura traditionala care sustine textele traduse.

Ana Olos s-a nascut la 5 august 1940, la Timisoara. A absolvit Facultatea de Filologie a Universitatii Babes Bolyai din Cluj-Napoca, sectia limba engleza, iar din 1963 este cadru didactic universitar la Institutul de Invatamânt Superior din Baia Mare (azi, Universitatea de Nord). A publicat numeroase traduceri, ese­uri, poezii, articole si studii in volume sau periodice.

Ion Cuceu, Constantin Cornita / Corpusul folclorului maramuresean (2004). In perioada interbelica, Ion Muslea adresa un apel catre intelectualii sa­telor pentru a colabora la intemeierea Arhivei de Folclor a Academiei Române (filiala Cluj). Apelul este reprodus in Viata scolara din Sighet. Acesta este contextul in care, in perioada 1931-1940, in fondul Arhivei de folclor au intrat 35 de caiete cu raspunsuri la chestionarele expediate de Ion Muslea. Profesorul Du­mitru Pop preciza in Folcloristica Maramuresului (1970) ca aceste caiete urmea­za sa alcatuiasca un fond aparte in arhiva sectiei de etnografie si folclor a Academiei, filiala Cluj. Ba mai mult, indica precis cotele sub care se gaseste in acest fond materialul despre Maramures având convingerea ca se justifica “publicarea selectiva a materialului adunat”. 34 de ani mai târziu, doi cerce­tatori, Ion Cuceu si Constantin Cornita, isi asuma rolul de a selecta si publica ma­terialul indicat. Cele sapte culegeri – Vasile Bologa (Vad), Mihai Gogota (Har­nicesti, Giulesti), Vasile Grigor (Vad), Petre Lenghel (Bârsana), Mihai V. Marina (Rona de Sus), Vasile Tamasan (Sapânta) si Ion M. Vlad (Breb) – apar sub titlul Corpusul folclorului maramuresean, volumul I, sub egida Academiei Ro­mâne, Filiala Cluj-Napoca, Institutul Arhiva de Folclor (Editura Umbria, Baia Ma­re, 2004).

Chestionarele si circularele (publicate in anexe, p.365-418) au avut in vedere domenii extrem de variate si putin investigate pâna atunci: obiceiuri de pri­mavara si vara, credinte si povestiri despre duhuri, fiinte fantastice si vra­ji­toa­re, despre nastere, botez si copilarie, despre pamânt, apa, cer si fenomene at­mosferice, obiceiuri juridice, semne si povestiri etc. Ion Cuceu afirma ca “lucrarea de fata este o continuare a monografiei Zona Maramures. Matricea etnografica si paradigmele folclorului maramuresean (2001)”, teza de doctorat realizata de Constantin Cornita (sub indrumarea prof. Dumitru Pop), o veritabila “sinteza integratoare asupra folclorului din Tara Mara­mu­resului” (p.27). Autorii mai vorbesc despre “o posibila si dezirabila echipa a Arhivei de Folclor a Academiei Române si a Universitatii de Nord din Baia Mare care si-a propus sa realizeze un corpus zonal, in mai multe volume”, din care nu vor lipsi informatiile despre traditiile si folclorul din satele românesti din dreapta Tisei.

Proiecte despre alcatuirea unui corpus al folclorului maramuresean s-au mai semnalat in ultimii ani, insa acesta ramâne singurul demers materializat. E evident ca o astfel de activitate presupune o munca in echipa, data fiind abor­darea exhaustiva obligatorie si volumul imens de material care trebuie procesat. Maramuresul merita un astfel de corpus, alcatuit riguros, stiintific, pornind de la o bibliografie generala si de la o tipologizare a repertoriului. Acesta va fi punctul terminus al unui secol de culegere sistematica a folclorului maramuresean. Vor urma studii monografice cu mult mai competente fata de tot ce s-a scris pâna in prezent, din simplul motiv ca exegetii de mâine vor avea la dispozitie instrumente de lucru perfectionate.

Petru Dunca / Repere in antropologia culturala a alimentatiei (Editura A­xis, Iasi, 2004). “Studiul nu este, cum ar putea crede unii, un tratat de gas­tro­no­mie intocmit din perspectiva diacronica. Nomenclatorul alimentelor carac­te­ristice unei anumite societati si epoci istorice constituie doar punctul de plecare in de­mersul antropologului”. Pornind de la premisa ca actul alimentar este un act cultural, autorul vorbeste despre tehnicile de cules, vânatoare si pescuit, despre antiteza dintre alimentatia sacra si profana, iar un capitol este dedicat temei “grâul in practicile rituale caracteristice din traditia româneasca” (Plugusorul, Cu­nuna, Paparuda, Ca­loianul si Dragaica).

Filmul etnografic Mosii de Florii, realizat de Felix Sateanu, este distins cu Marele Premiu la Festivalul Filmului Religios – Curtea de Arges, 2004.

2005. Gratie unui program de revitalizare a muzeelor, promovat de Cen­trul Cultural American, prin Ambasada Statelor Unite la Bucuresti, la Muzeul Sa­tului Maramuresean din Sighetu Marmatiei are loc simpozionul Satul maramu­re­sean – viata sociala, culturala, religioasa in perioada 1945-1989. Programul avea in vedere descoperirea trecutului apropiat, respectiv radiografierea dramelor pro­duse in mediul rural din România dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial si instau­ra­rea comunismului.

In informatiile de istorie orala inregistrate de participantii la simpozion, in urma cercetarilor de teren efectuate, s-au consemnat si numeroase productii fol­clorice. Ulterior, a fost tiparit un volum de studii si documente si a fost organizata o expozitie. Volumul Satul maramuresean, 1945-1989. Viata sociala, economica, politica, culturala si religioasa (575 p.) a aparut la Sighetu Marmatiei tot in 2005, sub ingrijirea lui Mihai Dancus. Cuprinde 14 comunicari si patru interventii de istorie orala, precum si un corpus de documente. Cercetarile efectuate si comunicarile sustinute prezinta interes din per­s­pectiva etnografica si etnologica pentru perioada cercetata, referindu-se cu precadere la efectele colectivizarii in satele maramuresene.

Pamfil Biltiu / Folclor din Tara Maramuresului. Tara Maramuresului este a treia zona careia Pamfil Biltiu ii consacra o monografie folclorica, utilizând exclusiv productii din arhiva personala. Pentru primul volum din lucrarea Folclor din Tara Maramuresului, autorul a selectat 728 de texte, reprezentând colinde, jocuri cu masti, poezia secerisului si a sezatorii, balade, descântece etc. Inves­tigarea acestei zone a durat mai bine de trei decenii (1971-2003) si s-a efectuat in 39 de localitati.

Atât colectiile clasice de folclor, cât si cele postbelice au vizat, in mod pre­pon­derant, zona Maramuresului istoric, socotita in mod unanim mai conserva­toare si mai bogata in traditii si obiceiuri. Cu toate acestea, Pamfil Biltiu consi­dera ca lucrarea sa este necesara, deoarece “toate colectiile de folclor mara­mu­resean, aparute pâna acum, inregistreaza anumite lacune, ele purtând pecetea vremii in care au fost elaborate. Si este de datoria cercetarii actuale ca ele sa fie remediate” (nota asupra editiei).

S-ar putea ca peste o vreme sa constatam ca cercetarea de teren a fol­cloristului Pamfil Biltiu a inregistrat un ultim stadiu al performarii in mediul natural pentru un numar mare de piese folclorice; majoritatea productiilor consemnate intra in fondul pasiv pe masura ce se stinge generatia vârstnica. Pamfil Biltiu este poate ultimul culegator de folclor pur-sânge pe care l-a dat Maramuresul si e bine ca a avut sansa sa publice in volume succesive, pe parcursul a unui deceniu si jumatate, intreaga sa arhiva. Se prea poate ca de aici incolo, cercetarile de teren care se vor efectua sa scoata in evidenta doar ritmul in care se alimenteaza fondul pasiv al folclorului maramuresean, fiind putin probabil sa asistam la sur­priza descoperirii unor texte inedite.

Nutu Rosca. Dupa Petre Lenghel Izanu, Nutu Rosca este al doilea fol­clo­rist care cerceteaza zona Bârsana din Maramuresul istoric si propune o co­lectie (de 200 de texte) provenind exclusiv din aceasta localitate. Lirica populara din Maramures este o alta lucrare din seria celor editate de Centrul Judetean de Conservare si Promovare a Culturii Traditionale Maramures. Colectia cu­prin­de po­ezii de dragoste, de dor, de catanie, de razboi, de jale si despre pastorit.

Titus Biltiu Dancus / Basme si povesti. Ultimul volum important aparut la Editura Ethnologica in 2005 este colectia Basme si povesti a folcloristului Titus Biltiu Dancus (1902-1981). “Materialul care alcatuieste aceasta culegere este inedit, in timpul vietii Titus publicând in diferite periodice doar câteva piese de pro­za populara. Din documentele pastrate in arhiva sa mai rezulta ca dascalul in­tentionase sa publice o colectie de proza populara sub forma unui volum intitulat Povesti de la Miaza-noapte, cu materiale grupate in ciclurile Povestile Sapântei, Povestile Pintii si Poreclele satelor” (Gheorghe Pop, cuvânt inainte). Colectia in­su­meaza 113 texte, basme, povesti, legende (mitologice si istorice) si snoave, culese in perioada 1920-1967. Prima etapa a culegerii s-a consumat intre anii 1921-1924, pe vremea in care era dascal in Costiui; cea de-a doua etapa si cea mai fructuoasa este cuprinsa intre anii 1925-1929, când a ocupat functia de in­vatator la Sapânta. Timp de zece ani, a predat in localitati din judetul Satu Mare, iar la final de cariera didactica il regasim ca dascal in Rona de Jos. Editorul a promis si volumul doi al colectiei Titus Biltiu Dancus, care va fi rezervat poeziei populare si va contine cântece lirice, balade, descântece, su­perstitii si descrierea unor obiceiuri.

In 2005, a mai aparut o revista de memorie culturala – Cybela, editata de Fundatia social-culturala «identitate.unitate.generozitate.actiuni». Acest prim nu­mar este dedicat simpozionului Patrimoniul rural si problemele sale actuale des­fasurat la Surdesti in perioada 4-7 august 2005. Revista cuprinde articole (Pro­fesorul Pop vs Mosul de Rucsandra Pop), studii (Udatoriu din Surdesti de Dumitru Iuga, Olaritul – arta focului, de Mihaela si Valentin Ganta etc.) si câteva cu­legeri de folclor ale elevilor de la Scoala Generala din Surdesti.

In fine, o contributie personala. Studiul Miorita s-a nascut in Mara­mu­res este, pe de o parte, un pretext pentru a relua si a actualiza istoria exegetica a acestei capodopere a folclorului românesc (dupa cea efectuata de Adrian Fochi in 1964), punctând momentele decisive ale acestei istorii. Partea a doua cu­prin­de o calatorie initiatica in universul culturii populare pornind de la observatia ca, in Ma­ramures, Miorita se cânta in decembrie. Analiza versiunii colind este rea­li­zata secvential, incepând cu urcarea oilor la munte, numarul pastorilor si raportul dintre personaje, pâna la testamentul si bocetul din final. Antologia cuprinde 136 de texte mioritice consemnate in toate cele patru regiuni etnofolclorice ale ju­de­tului Ma­ramures si publicate in diferite culegeri, antologii si periodice in intervalul 1925-2001.

Miorita nu este un produs usor digerabil pentru un mental aflat pe un alt pa­lier (istoriceste vorbind). Miorita nu se citeste cu ochii, ci cu inima si cu sufletul deschis, intr-un efort de intelegere, efort eminamente creative. Nu se anali­zeaza critic, rational, ci mai degraba apelând la zone atrofiate din subconstient, pentru a reinvia un spirit ancestral adormit,“ afirmam in volumul publicat anul trecut, si ramân la convingerea ca acelasi lucru se poate spune despre intreg folclorul ma­ra­muresean.

Istoria folcloristica a ultimului secol a arhivat un numar mare de colectii deo­sebit de valoroase. Urmatoarea editie a acestei Istorii va contabiliza mai de­graba studiile si analizele ce se vor realiza de aici inainte despre acest valoros patrimoniu cultural cu care Maramuresul (si România) se prezinta in fata Eu­ro­pei. Nici acest demers al cercetarii nu va fi usor, deoarece se impune in mod ne­ce­sar o abordare pluridisciplinara pentru a intelege mental acte, fapte si in­tâm­plari petrecute pe un alt palier istoric. Decalajul dintre cercetator si momentul zamislirii (intr-o forma incipienta) a majoritatii productiilor folclorice ce compun arhiva maramureseana este de circa 500 de ani, despre unele piese existând premisele ca ar avea radacini milenare. Si-atunci, cercetatorului nu-i ramâne decât sa lectureze textele “cu inima si sufletul deschis” si sa apeleze la informatii din domenii conexe. Globalizarea culturii, spre care tindem, ne va inlesni aceste demers, prin accesul la studii de specialitate publicate pe diferite meridiane. Efectul secundar al acestui fenomen va fi integrarea definitiva a culturii populare traditionale maramuresene in circuitul valorilor mondiale.

Résumé.

Les origines de l’histoire du folklore de Maramures remontent au XVIIe siècle. Il y a des experts qui considèrent que le Recueil de l’érudit Nicolae Petrovay daté 1672 contienne «les premiers écrits roumains en caractères latins de la culture roumaine» (Gh. Alexici), mais aussi « le premier texte folklorique de la folkloristique roumaine » (Ion Petrovai). Dans les textes enregistrés par Uibardi, Botezat Lupu, Dumitru Ticala et Ioan Koman, datés au début du XIXe siècle, on a remarqué des productions ayant un caractère folklorique. La première intention de recueillir du folklore de Maramures appartient à Ionita Badescu et il l’a réalisée au printemps du 1869, sous les auspices de la société littéraire «L’Orient» («Orientul») de Bucarest. Les premiers cueilleurs autochtones de folklore proviennent de l’École Pré­pa­ra­toire roumaine (Preparandia româna), institution d’enseignement roumain inaugurée à Sighet en 1862 par l’Association pour la Culture du Peuple Roumain de Maramures. A cette époque, se font remarquer entre autres Gri­gore Balint, Ilie Pop, Florian Danciu, Emil Bran, Ioan P. Koman, Gavril Timis.

Au début du XXe siècle paraissent les premiers recueils de folklore. Alexandru Tiplea (1906), Tit Bud (1908), Béla Bartók (1923), Ion Bârlea (1924) et Tache Papahagi (1925). Voilà les « collections classiques » de la fol­kloristique de Maramures.

L’époque moderne (1950-2005) débute dans un contexte totalement défavorable, étant marquée par « le fléau communiste ». Le régime dictatorial va mettre son empreinte jusque sur la vie culturelle. La naissance d’un « folklore de nouveau type » se fait remarquer. En 1956 on constitue à Bucarest le Centre de la Création Populaire (Centrul Creatiei Populare), avec des filiales dans tous les départements. Une année plus tard, on voit paraitre la collection de Tiberiu Brediceanu, qui contient «les premières mélodies populaires de Maramures qui nous sont connues» (Dumitru Pop).

Le recueil collectif «Folklore de Transylvanie» („Folclor din Tran­sil­va­nia”) (1962) comprend cinq collections de Maramures. Au milieu des années ’60, on organise dans la région les premiers symposiums d’ethnographie et folklore et les premiers ouvrages importants à caractère ethnographique pa­raissent (I.D. Stefanescu, Francisc Nistor…). «Le Printemps de Bucarest» (1968) (Primavara de la Bucuresti) aura un effet bénéfique sur la société rou­maine, attirant un relâche de la censure dans le domaine de la culture. Ainsi, en 1970, voit-on paraitre d’importants ouvrages: Dumitru PopLa Folk­lo­ristique de Maramures (Folcloristica Maramuresului), Petru Biltiu DancusCollections de chansons populaires (­Colectiuni de hori…), L’heure chasse l’heure (Ceas pe ceas se alunga). En 1971 débute «la recherche échantillon» sur la Vallée de Cosau, initiée et guidée par le professeur Mihai Pop, directeur de l’Institut d’Ethnographie et Folklore de Bucarest. On constitue une Asso­ciation des folkloristes (1972) et d’autres ouvrages à caractère ethno­gra­phique paraissent (1973).

Dumitru Pop revient avec un premier recueil massif de folklore de la région de Codru (1978) et Petre Lenghel Izanu publie une monographie de la localité de Bârsana (1978).

Dans les années ’80, on retient «Le Calendrier du Maramures» (Calen­da­rul Maramuresului), la première Anthologie de folklore de Maramures, la collection Vasile T. Doniga, la collection Tache Papahagi (réédition), une mo­nographie mu­sicale du Maramures historique (Gheorghe Gh. Pop) et une monographie linguistique, ethnographique et folklorique de la région Chioar (Ioan Chis Ster, Gh. Pop). Après 1985, un gros rideau a couvert la Roumanie.

La période 1990-2005 a été dominée par les collections publiées par le folkloriste Pamfil Biltiu et par l’activité prodigieuse du Centre de la Création Populaire Maramures qui édite la revue «Memoria Ethnologica» et une série de volumes méritoires.

Cet ouvrage-ci contient en plus une Bibliographie générale du folklore de Maramures. (Traducere de Eliza Pop)

Summary

The history of the Maramures County folklore makes its debut in the 17th century. Some experts say about Nicolae Petrovay‘s Codics, dated back in 1672, that it would contain “the first romanian writings with latin letters of the romanian culture” (Gh. Alexici), and also “the first folkloric text/lyrics of the romanian folklore” (Ion Petrovai). Some productions/performings of folkloric nature have been noticed in the texts/lyrics recorded by Uibardi, Botezat Lupu, Dumitru Ticala and Ioan Koman, dated in the beginning of the 19th century. The first act of collecting the folklore of Maramures County belongs to Ionita Badescu and has been achieved in the summer of 1869, under the auspices of the “Orientul” Literary Society from Bucharest. The first local fol­klore collectors proceed from/belong to the Romanian Preparandia, a ro­manian institution of education opened in 1862, in Sighet, by The Asso­ciation for the Romanian People’s Culture from Maramures County. Grigore Balint, Ilie Pop, Florian Danciu, Emil Bran, Ioan P. Koman, Gavril Timis can be noticed among others, during this period. The first folklore collec­tions / compilations appear in the beginning of the 20th century.

Alexandru Tiplea (1906), Tit Bud (1908), Béla Bartók (1923), Ion Bârlea (1924) and Tache Papahagi (1925). These are the classic collections / compilations of the Maramures County folklore.

The modern era (1950 – 2005) makes its debut under totally unfor­tu­nate auspices, being marked by “the comunist wrath”. The dictatorial regime / the dictatorship would mark/leave its traces on the cultural life, too. The appearance of a “new kind of folklore” can be noticed. In 1956, in Bucharest, The Folk Creation Center is set up, with branches in all the counties. One year later, the Tiberiu Bre­diceanu collection appears, and it contains “the first country songs from Maramures known to us” (Dumitru Pop). The collective / group collection “Folklore from Transylvania” (1962) contains five collections from Maramures. In the middle of the ’60s, the first ethnography and folklore symposiums are organised in this area, and the first important ethnographyc workings appear (I. D. Stefanescu, Francisc Nistor…). “The Spring from Bucharest” (1968) would have a profitable effect over the Romanian society, and would lead to a relaxation of the censorship in the cultural area. Thus important workings appear in 1970: Dumitru PopFolcloristica Maramure­sului, Petru Biltiu DancusColectiuni de hori..., Ceas pe ceas se alunga. The “sample research” from the Valley of Cosau appears in 1971, by the initiative and under the leadership of Mihai Pop – the manager of the Ethnography and Folklore Institute from Bucharest. A folklorists’ Association is set up (1972) and other ethnographic workings appear (1973).

Dumitru Pop comes back (reappears) with a first massive folklore collec­tion from the Codru Area (1978), and Petre Lenghel Izanu publishes a monograph of Bârsana (1978).

In the ’80, we record/notice “The Calendar of Maramures” – the first folklore Anthology from the Maramures County, the Vasile T. Doniga collection, the Tache Papahagi collection (re-published), a monograph of the music from the Historic/old Maramures (Gheorghe Gh. Pop). A heavy curtain has covered Romania after 1985.

The period between 1990 – 2005 has been dominated by the collec­tions published by the folklorist Pamfil Biltiu, as by the prosperous activity of The Popular Creation Center of Maramures County which publishes “The Me­moria Etnografica” Magazine and a series of valuable books.

The present working/book also contains a General Bibliography of the Maramures County Folklore. (Traducere de Rita Gindele)

Sommario

La storia del folclore di Maramures inizia nel XVII secolo. Dal codice dello studioso Nicolae Petrovay, del 1672, alcuni esperti sono del parere che conterrebbe “le prime scritture rumene con lettere latine di cultura rumena” (Gh. Alexici), ma anche “il primo testo folcloristico del folclore rumeno” (Ion Petrovai). Nei testi scritti di Uibardi, Botezat Lupu, Dumitru Ticala e Ioan Koman, dell’inizio del XIX secolo, si notano produzioni di carattere fol­cloristico. La prima azione di raccolta del folclore di Maramures appartiene a Ionita Badescu ed è stata realizzata nell’estate del 1869, con l’aiuto della società letteraria “Orientul” di Bucarest. I primi studiosi del costume autoctono provengono dal “Preparandiei romane”, un istituto di studio rumeno inau­gurato a Sighet nel 1862, dall’Associazione per Cultura del Popolo Rumeno di Maramures. In questo periodo si fanno notare fra gli altri Grigore Balint, Ilie Pop, Florian Danciu, Emil Bran, Ioan P. Koman, Gavril Timis.

All’inizio del XX secolo appaiono le prime raccolte folcloristiche. Ale­xandru Tiplea (1906), Tit Bud (1908), Béla Bartók (1923), Ion Barlea (1924) si Tache Papahagi (1925). Queste raccolte rappresentano le collezioni classiche del folclore di Maramures.

L’epoca moderna (1950 – 2005) debutta sotto influenze non favorevoli, essendo segnata dal flagello comunista. Il regime dittatoriale mette l’impronta anche sulla vita culturale.

Si fa notare l’apparizione di un “folclore di tipo nuovo”. Nel 1956 si inaugura a Bucarest “Centrul Creatiei Populare”, con filiale in tutti i distretti. Un anno dopo appare la collezione di Tiberiu Brediceanu, che contiene “le prime musiche di Maramures sconosciute” (Dumitru Pop).

La raccolta collettiva “Folclor din Transilvania” (1962) contiene cinque co­llezioni di Maramures. A metà degli anni ’60 si organizzano nella regione i primi convegni di etnografia e folclore e prendono vita i primi lavori importanti di natura etnografica. (I.D. Stefanescu, Francisc Nistor…). “Primavara de la Bucuresti” (1968) avrà un effetto benefico sulla società rumena determinando una diminuzione della censura di tipo culturale. Grazie a questo nel 1970 appaiono lavori importanti come Dumitru Pop – “Folcloristica Maramuresului”, Petru Biltiu Dancus – “Colectiuni de hori”.., “Ceas pe ceas se alunga”. Nel 1971 debutta “la ricerca – saggio” sulla “Valea Cosarului”, iniziata e condotta dal professore Mihai Pop, il direttore del Istituto di Etnografia e Folclore di Bucarest. Viene alla luce una “Asociatie a folcloristilor” (1972), e appaiono altri lavori di etnografia (1973).

Dumitru Pop ritorna con una prima raccolta massiccia di folclore della zona Codru (1978), e Petre Lenghel pubblica una monografia della località Barsana (1978).

Negli anni ’80 facciamo notare “Calendarul Maramuresului”, una prima antologia del folclore del distretto Maramures, la collezione di Vasile T. Do­niga, Tache Papahagi (ristampata), una monografia musicale su Mara­mures sto­rico (Gheorghe Gh. Pop) e una monografia linguistica, etnografica e folclo­rica della zona Chioar (Ioan Chis Ster , Gh. Pop). Dopo il 1985 un sipario nero si spande sulla Romania.

Il periodo 1990 – 2005 è stato dominato dalle collezioni pubblicate dal folclorista Pamfil Biltiu, rispettivamente dall’attività prodigiosa del “Centrul Crea­tiei Populare Maramures”, che pubblica la rivista “Memoria Etnologica” e una somma di volumi di valore.

Il seguente lavoro contiene una Bibliografia generale del folclore di Ma­ramures. (Traducere de Cristina Racolta)

Bibliografie

Volume

Alexandru, Tiberiu, Béla Bartók despre folclorul românesc, Editura Uniunii Compozitorilor, Bucuresti, 1960.

*** Anuarul de Folclor, vol. III-IV, Universitatea Cluj, Centrul de Stiinte Sociale, Sectorul de etnologie si sociologie, Cluj-Napoca, 1983.

*** Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei (AMET), Editura Mediamira, Cluj-Napoca, 2000.

Bârlea, Ion, Insemnari din bisericile Maramuresului, Bucuresti, 1909, Atelierele Grafice SOCEC & CO.

Bârlea, Ovidiu, Istoria folcloristicii românesti, Editura Enciclopedica Româneas­ca, Bucuresti, 1974.

Brauner, Harry, Sa auzi iarba cum creste, Editura Eminescu, Bucuresti, 1979.

Candrea, I.A., Densusianu, Ovidiu, Sperantia, Th. D., Graiul nostru, Atelierele Grafice SOCEC & CO, Bucuresti, 1906 si 1908.

Chitimia, I.C., Folcloristi si folcloristica româneasca, Editura Academiei, Bu­cu­resti, 1968.

Datcu, Iordan, Stroescu, S.C., Dictionarul folcloristilor. Folclor literar româ­nesc, Editura Stiinta si Enciclopedia, Bucuresti, 1979. Prefata de Ovi­diu Bârlea.

Datcu, Iordan, Dictionarul folcloristilor. Folclor muzical, coregrafic si literar ro­mâ­nesc, Editura Litera, Bucuresti, 1983.

Datcu, Iordan, Dictionarul etnologilor români, Editura Saeculum I.O., Bucu­resti, vol. I – 1998; vol. II – 1998; vol. III – 2001.

*** Dictionarul literaturii române de la origini pâna la 1900, Editura Academiei, Bucuresti, 1979.

Filipascu, Alexandru, Istoria Maramuresului, Tipografia Universul, Bucuresti, 1940.

Gorovei, Artur, Folclor si folcloristica, Editura Hyperion, Chisinau, 1990; editie de Sergiu Moraru.

Pop, Dumitru, Folcloristica Maramuresului, Editura Minerva, Bucuresti, 1970.

Pop, Dumitru, Universul culturii, traditia si promovarea lui in cultura si viata contemporana, Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2003.

*** Satul maramuresean, 1945-1989, editie ingrijita de Mihai Dancus, Sighetu Marmatiei, 2005.

Socolan, Aurel, Circulatia cartii românesti pâna la 1850 in judetul Maramures, Editura Maria Montessori, Baia Mare, 2005.

Temian, Laura, Marinescu, Otilia. Brezovski, Ana-Maria, Autori maramure­se­ni. Dictionar biobibliografic, Editura Umbria, Baia Mare, 2000, Biblio­te­ca Judeteana Petre Dulfu, Maramures.

Theodorescu, Barbu, Paun, Octav, Folclor literar românesc, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1967.

Vrabie, Gheorghe, Folcloristica româneasca, Bucuresti, 1969.

Studii si articole

Berinde, Ion, Folclor si folcloristi maramureseni, in Pentru socialism, 7 de­cem­brie 1968.

Biltiu, Pamfil, Un prestigios folclorist maramuresean – Pompei Hossu Longin, in Acta Musei..., Sighet, 2002, vol. I.

Bologa, Vasile, Poezia populara din Codicele de Petrova, in Acta Musei…, Sighet, 2002.

Bot, Nicolae, Recenzie in Anuarul de folclor, III-IV, Cluj, 1983.

Capilnean, Vasile, Gruia si ta(ta)Novac, in Studii si articole, Societatea de Stiinte Filologice, Baia Mare, vol. 3, 1981.

Chioran Pomianu, Ioan, O prestigioasa initiativa de cercetare a culturii po­pu­lare din Maramures, in Astra maramureseana, nr. 1-2 (6-7), Baia Ma­re, 1998.

Chis Ster, Ion, Masa rotunda publicata in Pentru Socialism, 20 mai 1973.

Cuceu, Ion, Dumitru Pop: Folcloristica Maramuresului, in Maramures, decem­brie 1970.

Datcu, Iordan, Studiu introductiv la volumul I. Bârlea, Literatura populara din Maramures, EPL, Bucuresti, 1968.

Datcu, Iordan, Doua colectii necunoscute de poezie populara din Maramures, in Memoria Ethnologica, nr. 14-15, Baia Mare, 2005.

Dancus, Mihai, 95 de ani de la nasterea lui Francisc Nistor, directorul inte­me­ietor al Muzeului Maramuresului, in Acta Musei…, vol. II, Sighet, 2004.

Dancus, Mihai, Atestari privind viata sociala maramureseana cu accente pri­vind nasterea in traditia populara, in Memoria Ethnologica, nr. 1, 2004.

Deaconu, Gheorghe, Surse si etape in formarea si devenirea profesorului Mi­hai Pop. Preliminarii, in revista Cerc, nr. 1, Bucuresti, 2005.

Filip, Tanase, Sabina, Georgeta, Din istoricul preocuparilor pentru folclorul zo­nei Chioar, in Graiul, etnografie si folclorul zonei Chioar, Centrul de Indrumare a Creatiei Populare Maramures, Baia Mare, 1983.

Fochi, Adrian, Contributii la istoria folcloristicii românesti, in REF, 22 (1977).

Hedesan, Otilia, Memoria recenta, in Orizont, nr. 6, iunie 2004.

Iuga, Dumitru, Iuga, Anamaria, Scoala Mihai Pop si cercetarile etnologice ma­ra­muresene contemporane, in revista Cerc, nr. 1, Bucuresti, 2005.

Lazar, Ioan Stefan, Contributii ale profesorului Mihai Pop la dezvoltarea teoriei literare moderne, in revista Cerc, nr. 1, 2005, Bucuresti.

Lenghel Izanu, Petre, Pentru o Asociatie a folcloristilor si etnografilor mara­mureseni, in Pentru socialism, XXII, nr. 5742, 15 iulie 1972.

Maris, Dumitru, Calatoria initiatica prin bucataria lumii, in Glasul Mara­mu­re­sului, 19 februarie 2005.

Micle, Adelaida, Contributia la istoria folclorului din zona Chioar, in Graiul, etnografia si folclorul zonei Chioar, Baia Mare, 1983.

Mihai, Ion M, Recenzie la volumul Learn to sing…, in Graiul Maramuresului, 29 ianuarie 2005.

Moldovan, Gheorghe, Maramuresul de soare, in Maramures, decembrie 1971.

Papahagi, Tache, Creatiunea poetica populara, in Grai si suflet, an II, fas­ci­colul 2, Bucuresti, 1926.

Petrovai, Ion, Texte românesti din Codicele de la Petrova, in Acta Musei…, Sighetu Marmatiei, 2002, vol. I.

Pop, Dumitru, Interviu in Memoria Ethnologica, nr. 2-3, 2002, Baia Mare.

Pop, Dumitru, Emil Bran, culegator de folclor, in Studii si articole, vol. I, Baia Mare, 1970.

Pop, Mihai, Cuvânt inainte la volumul I. Bârlea, Literatura populara din Ma­ramures, EPL, Bucuresti, 1968.

Pop, Rucsandra, Profesorul Pop vs. Mosul, in Cybela, nr. 1, august 2005.

Preda, Teo, Folcloristi francezi in Maramures, in revista Secolul 20, nr. 9 (117), 1970.

Sirbu, Eva, Pe teme etnologice, in Contemporanul, nr. 30, 25 iulie 1980.

Thira, Viorel, N. I. Dumitrascu, sef de gara in Ardeal si culegator de folclor in Maramures, in Acta Musei…, vol. I, Sighet, 2002.

Timis, Nicoara, Datini de iarna la a XXXII-a editie, Sighetu Marmatiei, in Acta Musei…, vol. I, 2002.

Todea, Dorel Ioan, Modalitati de valorificare a obiceiurilor si traditiilor de iarna in cadrul Festivalului de la Sighet, in Acta Musei…, vol. I, 2002, Sighet.

Tosa, Ioan, Osianu, Flavia, Tematica Anuarului Muzeului Etnografic al Tran­silvaniei (1957-2000), in AMET, Editura Mediamira, Cluj-Napoca, 2000.

Tugui, Pavel, Despre dezvoltarea folcloristicii si etnografiei românesti in de­cembrie 1950-1960, in REF, tomul 39, nr. 3-4, 1994.